ICCJ. Decizia nr. 5614/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5614/2011
Dosar nr.37340/3/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 16 iunie 2010 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, excepţie ridicată de către reclamanţi în cadrul litigiului de fond având ca obiect revendicare imobiliară şi constatare nulitate absolută.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor are ca obiect terenul în suprafaţă de 372 mp situat în Bucureşti, strada Miron Costin nr. 11, sectorul 1 Bucureşti şi a fost intabulat în Cartea Funciară nr. 12047/26 septembrie 2002 a OCPI sector 1 Bucureşti, potrivit încheierii nr. 13579/2002, devenind astfel opozabil terţilor, aspect necontestat în cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 4635 din 4 iulie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, cerere formulată de reclamanţii C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A., prin mandatar K.D.F., C.A.D., în contradictoriu cu pârâţii SC I. SA, SC P.B.R. SA, cu şi pârâtul - emitent Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţiile în discuţie, ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi după împlinirea termenului în care partea putea exercita acţiunea în anulare, cum este şi actul ce face obiectul prezentei cauze, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept consecinţă crearea unui „climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică", aşa cum a concluzionat C.E.D.O., în paragraful 99 al Hotărârii pronunţate în cauza P. contra României.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A. şi C.A.D. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că până la intrarea în vigoare a Legii 554/2004 - care a reglementat procedura invocării şi soluţionării excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral - reclamanţii ar fi avut posibilitatea fie să solicite anularea actului administrativ pe cale separată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ, fie să invoce excepţia de nelegalitate a actului administrativ, în cursul soluţionării procesului civil, în temeiul practicii judiciare constante a instanţelor.
Pe de altă parte, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, reclamanţii ar fi avut posibilitatea să invoce oricând în cursul judecaţii unei acţiuni în revendicare excepţia de ilegalitate a actului administrativ.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 s-a procedat la reglementarea expresă a procedurii excepţiei de ilegalitate, consacrându-se astfel legislativ un drept pe care părţile oricum îl aveau în cursul soluţionării unui litigiu.
Din această perspectivă, soluţia instanţei de fond creează o gravă încălcare a dreptului de a avea acces la justiţie, a dreptului de a beneficia de un proces echitabil.
Argumentele instanţei de fond, preluate din practica Înaltei Curţi, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, argumente ce se referă la „crearea unui climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică" sunt greşite şi nu sunt relevante în cauză.
În plus, verificarea legalităţii actului administrativ urmează a se face prin raportare la legile în vigoare la momentul emiterii actului, asigurându-se astfel principiul neretroactivităţii legii.
Soluţia instanţei de fond echivalează astfel cu aplicarea unui regim discriminatoriu nejustificat, creându-se astfel o violare a drepturilor recunoscute prin Protocolul Adiţional nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor.
Necontestat, acest certificat este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 13 martie 1995, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
De asemenea, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1026/2009 a reţinut, într-adevăr, că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene). În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/05.12.2007).
Raportându-se, aşadar, în special la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la practica CEDO, Înalta Curte va reţine că, în mod legal, Curtea de Apel a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile sus menţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica CEDO, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
În acest sens, CEDO a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie.
Argumentele CEDO expuse în speţa citată, sunt perfect valabile şi în cauza de faţă, validitatea lor fiind susţinută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.L., M.R.A., M.E., K.D.F., K.A. şi C.A.D., împotriva Sentinţei civile nr. 4635 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5605/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5615/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
