ICCJ. Decizia nr. 5615/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5615/2011
Dosar nr.2434/2/2010
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul F.Y. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la anularea măsurii de returnare a dosarului nr. 21963/CC către Primăria Municipiului Brăila; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 42.700 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, ce reprezintă cuantumul despăgubirilor propuse prin Dispoziţia nr. 9497 din 05 iulie 2005, emisă de Municipiul Brăila prin Primar, în favoarea sa; emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 42.700 RON actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul-teren în suprafaţă de 305 mp, situat în Brăila, Bd. Independenţei nr. 148, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru suma menţionată mai sus, pentru imobilul-teren în suprafaţă de 305 mp, situat în Brăila, bd. Independenţei nr. 148; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii emiterii titlului de plată, solicitând admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea acestui capăt de cerere ca fiind prematur formulat, motivat de faptul că, reclamantul nu deţine un titlu de despăgubire, iar pentru emiterea unui titlu de plată/conversie, persoana îndreptăţită trebuie să depună o cerere de opţiune în acest sens, urmând a depune şi titlul de despăgubire în original, împreună cu toate documentele prevăzute la art. 181 din Cap. VI din OUG nr. 81/2007 ce modifică şi completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii, rezultând astfel că solicitarea referitoare la emiterea titlului de plată este prematur formulată.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii, arătând, în esenţă, faptul că, în cauza dedusă judecăţii a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, în sensul că, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 9497/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Brăila, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 21963/CC, fiind selectat în Şedinţa Comisiei Centrale ocazie cu care a fost numit aleatoriu şi un evaluator, respectiv SC G.B.C. SRL.
Prin Sentinţa civilă nr. 313 din 29 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul F.Y., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a admis excepţia prematurităţii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, ca prematur formulat, a anulat măsura remiterii dosarului de despăgubire nr. 21963/CC către Primăria Brăila, dispusă prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire după stabilirea cuantumului despăgubirilor conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâtă şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4016,3 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2006, a fost parcursă etapa selectării şi a fost numit un evaluator, iar prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, dosarul de despăgubire a fost remis Primăriei Municipiului Brăila, cu motivarea că notificarea nr. 38/2002 nu a fost făcută înăuntrul termenului prevăzut de lege şi nu cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de fond a mai reţinut că susţinerile pârâtei care vizează această măsură sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori în speţă, acest aspect nu a fost contestat, dispunându-se remiterea dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Brăila cu motivarea că este incomplet.
Prin urmare, reţinând că prin măsura de remitere a dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Brăila, dispusă prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind emiterea titlului de despăgubire, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat măsura concretizată prin adresa menţionată şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la eliberarea deciziei reprezentând titlul de despăgubire după stabilirea cuantumului despăgubirilor, conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâtă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei de plată, Curtea de Apel a admis excepţia de prematuritate şi a respins această cerere ca prematur formulată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 181 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005 pentru a se efectua o plată a despăgubirilor băneşti, în condiţiile în care nu a fost emisă de către Comisia Centrală o decizie ce reprezintă titlu de despăgubire.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar jurisprudenţa instanţei europene a drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Recurenta a făcut referiri la etapele precizate de procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a mai subliniat că în etapa analizării legalităţii respingerii în natură a imobilului notificat s-a constatat că acesta trebuie completat.
Se mai susţine că instanţa de fond în mod netemeinic a anulat măsura remiterii dosarului nr. 21963/CC către Primăria Brăila.
Prin urmare instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, nepronunţându-se asupra acestui aspect semnalat de instituţia pârâtă şi asupra căruia s-a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 9497/2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, faţă de obiectul pricinii şi a muncii îndeplinite de avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită reducerea acestora.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauza de faţă reclamantul s-a adresat instanţei de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil-teren situat în Brăila, B-dul Independenţei nr. 148, care nu poate fi restituit în natură, iar instanţa de fond a admis cererea.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin HG nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea, dosarul reclamantului, în care a fost emisă Dispoziţia nr. 9797 din 5 iulie 2005 a Primarului Municipiului Brăila cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluţionat deşi au trecut câţiva ani de la înregistrare.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 9797 din 5 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi primit.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze."
Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate, reţinând incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Nici motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit a anulat măsura remiterii dosarului nr. 21963/CC către Primăria Brăila nu este întemeiat şi nu poate fi primit.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod legal a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul F.Y.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 313 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul F.Y.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5614/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5616/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
