ICCJ. Decizia nr. 5683/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5683/2011
Dosar nr. 794/36/2011
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 251/CA din 18 august 2011, Curtea de Apel Constanţa – secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.C. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa, şi a suspendat, în parte, executarea Deciziei de impunere din 27 iunie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate de reclamantă, precum şi până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea deciziei – plângere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:
În perioada 22 noiembrie 2010 – 22 iunie 2011, a fost efectuată la sediul reclamantei, o inspecţie fiscală de către reprezentanţii pârâtei, având ca obiect „verificarea modului de constituire, evidenţiere şi virarea impozitelor, contribuţiilor şi taxelor datorate de SC G.C. SRL la bugetul general consolidat al statului”.
Cu acel prilej a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală din data de 22 iunie 2011, precum şi Procesul verbal din 22 iunie 2011, stabilindu-se în sarcina reclamantei o serie de obligaţii fiscale cu privire la taxa pe valoare adăugată şi la impozitul pe profit, pentru care s-au calculat majorări de întârziere şi dobânzi, precum şi penalităţi, stabilindu-se totodată termen de plată a sumelor suplimentare pentru data de 20 iulie 2011.
Ulterior, prin Decizia de impunere din 27 iunie 2011, emisă de pârâtă, s-au stabilit în sarcina reclamantei sume suplimentare de plată pentru TVA, în cuantum de 1.436.651 lei si dobânzi/penalităţi/majorări în cuantum de 1.461.694 lei, iar pentru impozitul pe profit în cuantum de 1.192.241 lei şi dobânzi/majorări/penalităţi în cuantum de 1.125.644 lei.
Respectând dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat contestaţie la organul emitent, înregistrată sub nr. 6418 din 13 iulie 2011, (filele 18-33 dos. fond), ce încă nu a fost soluţionată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale O.G. nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, rezultă că, actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu, din oficiu.
În aceste condiţii, suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, reprezintă o operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, fiind o situaţie de excepţie, care se poate dispune numai în condiţiile legii.
Aşa fiind, în această fază procesuală, pentru admisibilitatea cererii, având ca obiect suspendarea executării actului administrativ fiscal, legea contenciosului administrativ, condiţionează îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, după cum urmează:
1) - abordarea judecăţii;
2) - depunerea unei cauţiuni;
3) - luarea măsurii prin examinarea condiţiilor de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 14 cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a reţinut că materialul probator administrat în cauză face dovada îndeplinirii cumulative a sus-menţionatelor condiţii de admisibilitate impuse de lege, în sensul că:
1) reclamanta a formulat contestaţie în faţa organului emitent – D.G.F.P. Constanţa, ce urmează a fi soluţionată de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., având în vedere art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (fiind contribuabil mare, ce contestă impozite mai mari de 3.000.000 lei);
2) reclamanta a făcut dovada depunerii cauţiunii în sumă de 200.000 lei, conform Recipisei de consemnare din 12 august 2011, la C.E.C. Bank – Sucursala Constanţa, potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind vorba despre un act administrativ fiscal;
3) în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor condiţii, s-a reţinut că în cauză, au fost produse dovezi în sensul că autoritatea publică prin Decizia de impunere din 27 iunie 2011, a stabilit în sarcina reclamantei sume suplimentare de plată pentru TVA, precum şi un termen de plată a acestor sume pentru data de 20 iulie 2011, aceasta în condiţiile în care, după expirarea termenului, actul administrativ fiscal devine susceptibil de executare.
Procedând la examinarea celor două condiţii de admisibilitate ale cererii deduse judecăţii şi având în vedere că se află în situaţia de a analiza sumar aparenţa dreptului reclamantei, prima instanţă reţine:
A) - Măsura solicitată de reclamantă, se justifică prin existenţa în cauză, a unui „caz bine justificat”, ca „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, s-a făcut dovada existenţei unui „caz bine justificat” deoarece rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, atât timp cât, organul de control fiscal, a presupus că anumite situaţii de fapt care există în prezent (anul 2011) privind pe cei 4 furnizori, existau şi în momentul desfăşurării de operaţiuni comerciale de către reclamantă cu aceştia (anii 2007 şi 2008), aplicând în mod greşit textul de lege privind starea de contribuabil inactiv, apreciind că, deşi aceştia au fost declaraţi inactivi în cursul anului 2010, li se aplică regimul fiscal specific, atât lor, cât şi reclamantei, care a efectuat operaţiuni cu aceştia, de când au acest comportament de inactivi.
De asemenea, „cazul bine justificat” este reprezentat şi de faptul că organele de control au opinat că operaţiunile comerciale desfăşurate cu aceşti 4 furnizori nu sunt reale, opinie ce nu poate rezista, cel puţin până la soluţionarea contestaţiei/acţiunii în anulare, în faţa dovezilor ce atestă realitatea desfăşurării acestor operaţiuni şi în fond, a achiziţiei cerealelor, conform celor înscrise în facturi.
S-a mai reţinut că cele 4 societăţi furnizoare nu au fost declarate inactive conform O.P.A.N.A.F. nr. 575/2006 privind stabilirea şi declararea contribuabililor inactivi, la momentul desfăşurării operaţiunilor comerciale cu aceştia şi nici nu se poate opina că au avut un comportament de inactivi, astfel încât să le fie aplicabile prevederile art. 78 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, în condiţiile în care o astfel de atitudine îşi produce efectele din momentul declarării acelor societăţi ca inactive şi publicării în M.O a acestei situaţii.
De altfel, concluzionează prima instanţă, acesta este şi sensul textului de lege sus-menţionat – art. 78 alin. (5) „Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică, sunt declaraţi inactivi şi le sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal …”, nefiind relevant, prin raportare la situaţia juridică a reclamantei la momentul desfăşurării operaţiunilor, faptul că acele societăţi nu mai funcţionează la sediile declarate şi că nu şi-ar fi depus declaraţiile fiscale şi bilanţul pentru anul 2008.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, probatoriul administrat în cauză, conform art. 1169 C. civ., face dovada că părţile au desfăşurat operaţiuni comerciale atestate de următoarele dovezi: contracte, facturi, avize de însoţire a mărfurilor, bonuri cântar, buletine de analiză, facturi de revânzare a mărfurilor, registre contabile, cu menţiunea că operaţiunea de cumpărare de mărfuri de către reclamantă de la cei 4 furnizori este o operaţiune ce corespunde obiectului principal de activitate al acesteia.
Dintr-o altă perspectivă, prima instanţă reţine că decontarea contravalorii mărfurilor achiziţionate s-a făcut prin bancă, pe baza unor facturi ce sunt dovezi incontestabile că operaţiunile de vânzare-cumpărare sunt reale, aceasta cu atât mai mult cu cât între părţi au existat convenţii comerciale sub acest aspect, ce se coroborează cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi, în mod expres, cu plata făcută prin transfer bancar.
Că situaţia de fapt este reală, rezultă, în opinia primei instanţe, şi din împrejurarea că aceleaşi cantităţi de mărfuri au fost livrate mai departe de către reclamantă clienţilor săi care au achitat contravaloarea acestora cu ordin de plată, din care rezultă şi plata TVA-ului aferent, pe care l-au dedus conform legii şi, ulterior, a fost colectat de către reclamantă care l-a virat la bugetul statului.
În speţă, reţine prima instanţă, facturile emise de cei 4 furnizori cuprind datele solicitate de dispoziţiile art. 155 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 571/2003, din care rezultă „Denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului”, singura omisiune reprezentând-o adresa completă a reclamantei, prin neindicarea străzii sediului social, aspect ce poate fi îndreptat potrivit dispoziţiilor art. 159 din Normele de aplicare a Codului fiscal.
Concluzionând sub aspectul îndeplinirii celei dintâi condiţii, prima instanţă apreciază că divergenţele de opinii din actul de control şi dovezile realităţii operaţiunilor comerciale cu cei 4 furnizori sunt de natură a crea o „îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ” şi, astfel, această condiţie este îndeplinită.
În referire la cea de-a doua condiţie de admisibilitate a cererii, prima instanţă reţine:
B) „Paguba iminentă” este definită de dispoziţia cuprinsă în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, cu evidenţă – ca primă situaţie – care ar determina perturbarea previzibilă gravă a funcţionării societăţii.
Probatoriul administrat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., face dovada îndeplinirii şi celei de a doua condiţii legale pentru luarea măsurii suspendării solicitată, dată fiind iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul societăţii, în condiţiile în care, dacă nu s-ar dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, reclamanta s-ar afla în situaţia de a fi obligată ca, la data de 20 iulie 2011, să achite suma totală de 4.856.056 lei către bugetul de stat.
Nu numai că, potrivit rulajelor şi soldurilor bancare, reiese că nu dispune de aceste lichidităţi dar scoaterea unor sume importante din rulajul zilnic de plată a furnizorilor, a angajaţilor, a altor taxe şi impozite lunare nu ar face decât să îngreuneze activitatea societăţii reclamante, chiar în acest punct culminant al anului comercial – vara, perioada de campanie agricolă.
Prin poprirea conturilor reclamantei, s-ar ajunge în imposibilitate totală de desfăşurare a activităţii, întrucât ar determina o reacţie în lanţ în privinţa imposibilităţii de achitare a plăţilor pentru furnizorii de mărfuri şi alte materii prime, imposibilitatea achitării creditelor angajate de societate, precum şi o imposibilitate de a plăti salariile celor 40 de angajaţi.
O măsură de executare silită asupra bunurilor reclamantei, imobile (ferme, depozite) şi mobile (utilaje de transport cereale), imobilizări care au o valoare contabilă dublă faţă de sumele suplimentare stabilite prin decizie de plată ar duce ulterior la imposibilitatea totală de realizare a obiectului reclamantei de activitate şi ar determina, evident, starea de insolvenţă a societăţii reclamante iar, odată declarată starea de insolvenţă, societatea reclamantă şi-ar pierde credibilitatea pe piaţa de profil.
Concluzionează prima instanţă că măsura suspendării executării actului administrativ fiscal atacat este justificată iar neluarea acesteia ar produce un „prejudiciu greu de înlăturat”, fiind de necontestat riscul real de „perturbare ireversibilă a activităţii reclamantei”.
2. Recursul declarat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, invocând generic prevederile art. 299-316 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Din modul cum este redactat memoriul de recurs, rezultă că hotărârea primei instanţe este combătută sub două aspecte, corespunzătoare celor două condiţii impuse se art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării:
- instanţa s-a antepronunţat asupra fondului cauzei;
- simplul fapt că executarea actului administrativ afectează într-o anumită măsură patrimoniul intimatei, nu justifică „paguba iminentă”.
3. Apărările intimatei SC G.C. SRL Constanţa
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că există o îndoială puternică asupra legalităţii actului atacat, corect surprinsă de curtea de apel, prin aceea că cei patru furnizori nu au fost declaraţi inactivi conform procedurii stabilite prin O.P.A.N.A.F. nr. 576/2006, aprecierile inspectorilor fiscali neavând o bază legală. La acest punct, intimata indică Decizia nr. 279 din 11 octombrie 2011 a D.G.F.P. Constanţa, prin care, într-o speţă similară, recurenta a adoptat acest punct de vedere.
În dovedirea aceleiaşi condiţii, intimata reia toate dovezile comerciale depuse la dosar: contracte, avize, facturi, facturi de revânzare, etc.
Cât priveşte paguba iminentă, intimata insistă asupra efectelor dezastruoase asupra patrimoniului şi reputaţiei sale în situaţia executării debitului de peste un milion de euro, în litigiu.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte momentul până la care este acordată suspendarea executării actului administrativ fiscal, pentru argumentele expuse în continuare
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă SC G.C. SRL Constanţa a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă cu o cerere de suspendare în parte a executării Deciziei de impunere din 27 iunie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală. Intimata-reclamantă a contestat în procedura administrativă parte din debitele stabilite în sarcina sa, respectiv:
- TVA în cuantum de 1.366.223 lei;
- majorări de întârziere de 1.070.181 lei şi penalităţi de 204.933 lei;
- impozit pe profit de 1.150.504 lei;
- majorări de întârziere de 891.640 lei şi penalităţi de 172.575 lei.
Verificând îndeplinirea condiţiilor privind „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”, prima instanţă a ajuns la concluzia că se impune suspendarea actului administrativ fiscal până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea acestuia.
Sentinţa atacată va fi modificată numai în ceea ce priveşte durata suspendării întemeiate pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât contestaţia administrativ fiscală nu a fost încă soluţionată, nefiind abordată acţiunea în anulare. Aşa fiind, suspendarea poate fi dispusă numai „până la pronunţarea instanţei de fond” asupra acţiunii având ca obiect anularea actului fiscal.
Cât priveşte cele două condiţii enunţate, Înalta Curte constată că judecătorul de la curtea de apel a adoptat o soluţie corectă, probele administrate justificând acordarea suspendării.
Examinând nemijlocit înscrisurile invocate de părţi şi răspunzând în acelaşi timp criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la cazul bine justificat
Înalta Curte remarcă mai întâi formularea generică a criticilor recurentei subsumate acestui punct.
Prima instanţă nu a tranşat fondul, ci doar l-a „pipăit”, ceea ce era absolut necesar pentru identificarea „îndoielii serioase” în privinţa legalităţii actului cercetat.
Curtea de apel a reţinut cu temei că nu este posibilă aplicarea retroactivă a statutului juridic de contribuabil inactiv, stabilit conform O.P.A.N.A.F. nr. 576/2006 privind stabilirea şi declararea contribuabililor inactivi, în anul 2011, în privinţa celor 4 furnizori, cocontractanţi ai societăţii comerciale intimate, pentru o perioadă anterioară, respectiv anii 2007-2008. prezumţia de inactivitate afirmată de recurentă, dedusă din nedepunerea declaraţiilor fiscale şi a bilanţului pentru anul 2008 nu are suport legal, câtă vreme legiuitorul a reglementat o procedură distinctă de declarare a inactivităţii, cu consecinţele indicate în dispoziţiile art. 11 alin. (11) şi (12) C. fisc.
Evident că la fondul cauzei va fi posibilă administrarea unui probatoriu complex pentru clarificarea realităţii operaţiunilor comerciale dar în acest stadiu procesual aspectul reţinut demonstrează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
Referitor la paguba iminentă
Executarea unei sume totale de 4.856.056 lei de către recurentă, în contextul economic general, ar perturba în mod evident activitatea societăţii comerciale intimate, creându-se premisele incapacităţii de plată.
La dosar s-au administrat dovezi din care rezultă că intimata nu dispune, potrivit rulajelor şi soldurilor bancare, de lichidităţi care să se apropie de debitul indicat. De asemenea, executarea creanţei ar genera şi consecinţe sociale semnificative, din perspectiva celor 40 de angajaţi ai intimatei, ale căror salarii nu ar mai putea fi plătite.
Conchizând, şi Înalta Curte consideră, la fel ca judecătorul de la curtea de apel, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluţia suspendării actului administrativ fiscal fiind legală.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul preconizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa împotriva sentinţei nr. 251/CA din 18 august 2011 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că suspendarea executării durează până la pronunţarea instanţei de fond.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5675/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5758/2011. Contencios → |
|---|
