ICCJ. Decizia nr. 5758/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5758/2011
Dosar nr. 1580/33/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta F.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, anularea ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009, emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru eliberarea reclamantei din funcţia publică de conducere de Director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca fiind nelegal; obligarea pârâţilor la reîncadrarea sa în funcţia publică de director executiv adjunct şi la plata tuturor drepturilor salariale neplătite pentru perioada cuprinsă între momentul eliberării sale din funcţie şi cel al reîncadrării; obligarea pârâţilor de rândul 1 şi 2 la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în data de 26 mai 2009 i-a fost comunicat ordinul nr. 69529 din 23 aprilie 2009 al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţie din motive neimputabile în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.
S-a mai arătat că ordinul atacat este nelegal pentru că încalcă drepturile sale de funcţionar public, reglementate prin Legea nr. 188/1999, precum şi pe cele garantate de Codul muncii şi de art. 41 din Constituţia României.
Reclamanta a arătat că eliberarea sa din funcţia publică este abuzivă, fiind făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999 şi ale Codului Muncii, întrucât nu a intervenit în mod real vreo restructurare sau reducere a posturilor instituţiei în care a lucrat, ci doar o modificare formală a denumirilor posturilor de conducere, care să permită încetarea raporturilor de serviciu cu persoanele care le ocupau, pentru ca apoi să poată fi încadrate alte persoane, care nu trebuiau să facă faţă unor cerinţe de competenţă, ci doar unor cerinţe politice.
S-a mai arătat în cererea de chemare în judecată că ordinul atacat a fost emis în data de 23 aprilie 2009, fiind dispusă încetarea raporturilor de serviciu începând cu aceeaşi dată, cu un preaviz de 30 de zile şi reclamantei i-a fost comunicat în data de 25 mai 2009, fără a se ţine cont de faptul că se afla în concediu de boală din 19 martie 2009, raporturile de serviciu fiind suspendate de drept, conform prevederilor art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999, precum şi faptul că pe perioada suspendării raportului de serviciu instituţia publică avea obligaţia de a-i rezerva postul, conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, fără a putea dispune unilateral eliberarea sa din funcţia publică.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj s-a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, cu respingerea implicit a tuturor capetelor de cerere ce formează obiectul judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 13/2011 din 17 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei, având ca obiect anularea Ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; a dispus anularea Ordinului atacat; a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia de director executiv adjunct şi plata drepturilor salariale de la data de 01 noiembrie 2009 şi până la reîncadrare; a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1504,3 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin ordinul nr. 69529 din 23 aprilie 2009, emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, în baza O.G. nr. 42/2004, a Legii nr. 130/2006 şi a O.G. nr. 37/2009, a hotărât că începând cu data de 23 aprilie 2009 d-na F.A. este eliberată din funcţia de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, iar, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, s-a acordat un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.
Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin, arătând că la data de 26 mai 2009 i s-a comunicat ordinul atacat prin care s-a stabilit că începând cu data de 23 aprilie este eliberată din funcţie, nefiind astfel respectat termenul de 30 de zile şi drepturile sale câştigate în baza a numeroase concursuri, iar ordonanţa în baza căreia s-a adoptat actul contestat este neconstituţională.
Analizând din perspectiva legalităţii actul administrativ contestat instanţa a reţinut că acesta nu a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de legiuitor prin norme juridice imperative.
S-a reţinut de către instanţă că analiza motivelor care au stat la baza emiterii acestuia relevă faptul că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat autoritatea publică să adopte această măsură de încetare a contractului de management al reclamantei şi implicit a raporturilor de serviciu cu pârâta, decizia fiind astfel nelegală.
S-a mai reţinut că probele administrate în cauză evidenţiază fără echivoc împrejurarea că nici una din ipotezele expuse anterior nu sunt îndeplinite. Astfel, nu există probe care să arate că activitatea reclamantei a fost supusă unei evaluări şi a fost stabilită ca fiind necorespunzătoare, că nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit necorespunzător obligaţiile prevăzute în lege şi contract, că a avut loc o reorganizare sau a fost desfiinţată autoritatea publică sau că există alte situaţii prevăzute expres de lege, susţinerile contrare ale pârâtei fiind nefondate.
Instanţa a apreciat că nefondate sunt şi apărările pârâtei potrivit cărora unicul temei, apreciat şi ca suficient, pentru adoptarea deciziei contestate de către reclamantă l-a constituit O.U.G. nr. 105/2009.
S-a reţinut astfel că actul administrativ individual emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconforme cu Constituţia înfrânge principiul legalităţii şi, drept urmare, este nelegal, astfel că s-a dispus anularea acestuia.
S-a apreciat că o consecinţă a anulării actului administrativ vătămător trebuie să fie repunerea părţii în situaţia existentă anterior momentului la care a fost adoptat actul apreciat ca fiind nelegal, înlăturarea completă a consecinţelor fiind de esenţa aplicării prevederilor Legii nr. 554/2004 şi în consecinţă, în baza art. 106 din Legea nr. 188/1999, art. 18 alin. (3) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia de director executiv adjunct şi plata drepturilor salariale de la data de 01 noiembrie 2009 şi până la reîncadrare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că soluţia instanţei de fond de admitere a acţiunii în anularea Ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009 emis de către Preşedintele A.N.S.V.S.A. este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă arată că ordinul a cărui anulare a fost dispusă de către instanţa de fond a fost emis cu respectarea legii, temeiul legal al emiterii ordinului fiind dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acea dată.
Se mai arată de către recurentă că ordinul atacat a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituţia publică neavând un drept de opţiune, astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs ope legis, cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante.
Aşa fiind, recurenta apreciază că Ordinul nr. 69529 din 23 aprilie 2009 al Preşedintelui A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii, iar soluţia instanţei cu privire la aceasta este netemeinică şi nelegală.
Recurenta apreciază ca nefondată reţinerea instanţei de fond în sensul că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat autoritatea publică să adopte această măsură, întrucât în preambulul acestui ordin se precizează clar O.U.G. nr. 37/2009, care desfiinţa în 32 de zile de la intrarea în vigoare funcţia publică deţinută de intimata-reclamantă.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 69529 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
De asemenea, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Totodată, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza acestor ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţelor şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Mai mult, acceptarea tezei susţinute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea Ordinului nr. 69529 din 23 aprilie 2009 emis Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
În altă ordine, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi a fost menţinută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituţionale.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de reclamantă, consecutiv, prin cele 2 ordonanţe, este lipsită de efecte juridice, din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale.
Prin urmare, măsura de reintegrare în funcţia deţinută anterior este corectă, fiind susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale, care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a O.U.G. nr. 37/2009.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 13/2011 din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata sumei de 1852 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5683/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5783/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
