ICCJ. Decizia nr. 5675/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5675/2011
Dosar nr. 717/3/2010
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3649 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantele M.P. şi M.S.M., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să emită decizia privind acordarea despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prematur formulată, precum şi cererea privind daunele cominatorii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP precum şi a prematurităţii cererii reclamantei cu privire la această pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din cap. 5 Titlul VII al Legii nr. 247/2007, procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, procedura de evaluare şi de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispoziţiilor din acest titlu este coordonată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispoziţiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata.
Aşadar, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor, se reţine că în această etapă a procedurii administrative această autoritate nu are, încă, născută vreo obligaţie în acest sens, în lipsa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
In privinţa cererii de obligare la plata de daune cominatorii, se reţine că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de reparaţie nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil. Insă, în condiţiile în care în prezentul litigiu nu s-a constatat vreo încălcarea a drepturilor reclamantei de către cei doi pârâţi, cererea reclamantelor fiind soluţionată favorabil în raport cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu se poate reţine vreo faptă culpabilă care să le îndreptăţească pe reclamante la despăgubiri.
In ce priveşte fondul cauzei.
Reclamantele au chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei de judecată obligarea acestora la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, respectiv plata unor daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în acest dosar, până la data emiterii deciziei.
Cele două reclamante sunt moştenitoare ale autorului comun S.I.V., reclamanta M.P. în calitate de fiică fiind moştenitoare legală iar reclamanta M.S.M., nepoata defunctului şi fiica reclamantei, în calitate de moştenitoare testamentară, conform testamentului depus la dosar (fila 40 - dosar fond). De altfel, acestea au obţinut o recunoaştere a dreptului de moştenitoare a autorului comun prin reconstituirea parţială a dreptului de proprietate rămas de pe urma defunctului S.I.V. prin emiterea titlului de proprietate nr. 26251/2442 din 29 noiembrie 2002 emis în baza Legii nr. 18/1991, pentru suprafaţa de 7 ha şi 2000 mp, rămânând de reconstituit suprafaţa de 2 ha şi 8000 mp ce face obiectul cauzei de faţă.
Cu privire la cererea precizatoare formulată de reclamanta M.P. la data de 24 februarie 2011, prin care se solicită să se ia act că fiica sa, reclamanta M.S.M., nu are calitate succesorală, apreciază că se impune menţinerea în cauza a reclamantei M.S.M., o eventuală renunţare la cerere, potrivit principiului disponibilităţii părţilor, putând fi făcută numai de partea care renunţă.
Deşi Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instituie o procedura complexă pentru stabilirea şi plata despăgubirilor care, în mod obiectiv, nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; cu toate acestea, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 a I.C.C.J., în lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a dosarelor, instanţa are obligaţia de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autoritarii administrative pentru a se asigura o protecţie reală a drepturilor fundamentale ale omului consfinţite de Constituţia României si de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
In cauza dedusa judecaţii, se constată că termenul rezonabil de soluţionare a cererii, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, in condiţiile in care notificarea formulata de reclamante nu a fost soluţionată nici după 13 ani de la înregistrare sub nr. 614 din 03 aprilie 1998, deşi termenul legal este de 60 de zile, iar pana la data sesizării instanţei nu s-a întreprins niciun demers in vederea analizării acesteia.
Răspunsul A.N.R.P., cuprins în adresa nr. 17835 din 04 iunie 2009 exprimă, în realitate, un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt prezentate elemente obiective care să permită reclamantelor să întrevadă în ce interval de timp dosarul lor va fi soluţionat, sa controleze modul in care autoritatea investita de lege îşi exercita atribuţiile şi apoi sa evalueze în ce măsură drepturile lor au fost lezate prin conduita adoptata de autoritate.
Termenul rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, cât si de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele doua proceduri fiind succesive, iar in acest stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea de pasivitate adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranţa legitimă a reclamantelor că într-un interval de timp rezonabil şi previzibil cererea le va fi soluţionată, iar dreptul urmărit va fi realizat.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării şi a emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri, etape pe care autoritatea recurentă le-a parcurs în ordine, nefiind, deci, în culpă pentru întârzierea emiterii titlului de despăgubiri.
Totodată, recurenta susţine că în mod greşit a dispus prima instanţă admiterea acţiunii şi în raport cu reclamanta M.S.M., întrucât aceasta nu este îndreptăţită la despăgubiri, potrivit legii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în parte, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
I. Este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea soluţiei de admitere a acţiunii în ceea ce o priveşte pe reclamanta M.S.M., aceasta neavând calitate procesuală activă în cauză.
Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, documentul ce a stat la baza întocmirii dosarului de acordare a despăgubirilor în cauză este Hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar Constanţa nr. 552/2006, prin care a fost validată propunerea Comisiei locale de fond funciar Albeşti în ce le priveşte pe numitele M.P. şi M.S.M. referitor la suprafaţa de 2,80 ha. teren.
Ulterior, această hotărâre a fost rectificată prin Hotărârea nr. 70/2010 a aceleiaşi autorităţi, în sensul radierii din Anexa nr. 23 a numitei M.S.M., rămânând ca moştenitoare a defunctului S.I.V. şi beneficiară a despăgubirilor numai M.P.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul cărora a fost emis actul de acordare a despăgubirilor aferente suprafeţei de 2,80 ha. teren, în favoarea moştenitorului defunctului S.I.V., „Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii"; .
Or, potrivit Certificatului de moştenitor nr. 36 din 7 mai 2001 (f. 12 — dosar recurs), singurul moştenitor al defunctului S.I.V. este fiica acestuia, M.P., cu cota de 1/1 din masa succesorală.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale citate şi în raport cu actele emise în temeiul acestora, care nu atribuie numitei M.S.M. calitate procesuală activă în cauză, în mod greşit a admis prima instanţă acţiunea şi în raport cu această reclamantă.
Se impune, aşadar, admiterea sub acest aspect a recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta M.S.M., pentru lipsa calităţii procesuale active.
II. In mod corect, în raport cu dispoziţiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei M.P.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval destul de mare, în raport cu data emiterii actului de despăgubire, respectiv 15 septembrie 2006, şi cea a înregistrării dosarului la Comisie, datând din acelaşi an, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimata-reclamantă să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art.6 din CEDO.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.
Or, în speţă, termenul de peste 4 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantei de emitere a titlului de despăgubire nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VTI, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului (CEDO).
Pentru motivele arătate, recursul va fi admis şi va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta M.S.M., pentru lipsa calităţii procesuale active a acesteia, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3649 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta M.S.M., pentru lipsa calităţii procesuale active a acesteia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5666/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5683/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
