ICCJ. Decizia nr. 575/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 575/2011
Dosar nr. 384/54/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 260 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamantul Ş.M. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., având ca obiect anulare act administrativ şi, în consecinţă, a fost anulat titlul de conversie emis la data de 2 noiembrie 2009 de către A.N.R.P., fiind obligată pârâta A.N.R.P. să emită un nou titlu de conversie în favoarea reclamantului Ş.M., conform cererii de opţiune înregistrată din 15 octombrie 2009 la A.N.R.P. – D.A.D., în numerar, în cuantum de 753.000 lei, reprezentând un număr total de 753.000 acţiuni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată în cauză, nu poate fi reţinută, întrucât reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzuta de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
S-a reţinut că, anterior sesizării instanţei, reclamantul a adresat mai multe memorii ce au fost înregistrate la autoritatea pârâtă sub nr. 87/ DN din 8 ianuarie 2010 şi nr. 153/ DN din 12 ianuarie 2010 (filele nr. 42-43 din dosar).
Urmare adresei din 20 ianuarie 2010 emisa de către A.N.R.P., reclamantul s-a adresat cu un nou memoriu acestei autorităţi ce a fost expediat la data de 29 ianuarie 2010 (astfel cum rezulta din recipisa din 29 ianuarie 2010 aflata la fila 40-41 din dosar) prin care a solicitat anularea titlului de conversie nr. 1226/2009.
Cu adresa din 10 februarie 2010 A.N.R.P. – D.A.D. in numerar, fără a răspunde punctual la solicitările reclamantului, a comunicat acestuia faptul că plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare corespunzătoare primei tranşe până la dosarul de opţiune înregistrat din 31 martie 2008.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut faptul că prin Decizia nr. 6590/23 iulie 2009, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea reclamantului titlul de despăgubire în cuantum de 1.253.000 lei, reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul înregistrat sub nr. 32031/ CC pentru imobilul situat în Craiova str. D.V.
Prin Decizia nr. 6591 din 23 iulie 2009 Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea aceluiaşi reclamant Titlul de Despăgubire în cuantum de 551.719,33 RON reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 32031/ CC pentru imobilul situat în Craiova, str. S.
În temeiul Deciziilor nr. 6590 şi nr. 6591 din 23 iulie 2009, având în vedere procedura reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, privind valorificarea titlurilor de despăgubire, instanţa a reţinut că reclamantul a formulat cererile de opţiune din 15 octombrie 2009.
Prin cererea de opţiune din 15 octombrie 2009, formulată în baza Deciziei nr. 6590/2009, reclamantul a solicitat pentru imobilul situat în Craiova, str. S., suma de 500.000 lei în numerar şi de 51.719,33 lei în acţiuni.
În temeiul acestei cereri, A.N.R.P. a emis titlul de conversie din 2 noiembrie 2009 pentru o valoare totala de 51.719,33 lei acţiuni.
Prin cererea de opţiune din 15 octombrie 2009 reclamantul a solicitat emiterea unui titlu de plată, despăgubiri în numerar pentru suma de 500.000 lei şi a unui titlu de conversie, despăgubiri în acţiuni pentru suma de 753.000 lei.
Prin titlul de conversie din 2 noiembrie 2009 emis de A.N.R.P., în temeiul cererii de opţiune din 15 octombrie 2009, s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit să primească suma de 1.253.000 lei, reprezentând un nr. total de 1.253.000 acţiuni pentru imobilul situat in Craiova, str. D.V.
La emiterea titlului de conversie nr. 1226/2009, a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, autoritatea pârâtă a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 3 lit. h), art. 141 alin. (3) din legea nr. 247/2005 şi art. 1 pct. 4 din OUG nr. 81/2007, suma de 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire.
S-a mai reţinut că, întrucât imobilele la care se referă reclamantul au făcut obiectul unui singur dosar de despăgubire, constituit în baza notificării nr. 34/N/2001, Autoritatea nu are posibilitatea legală să emită mai mult de un singur titlu de plată în numerar pentru o suma mai mare de 500.000, iar pentru diferenţă, despăgubirea cuvenită se acordă potrivit legii, în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Curtea a constatat că, Legea nr. 247/2005 condiţionează dreptul deţinătorului unui titlu de despăgubire individual emis pentru un singur imobil de a beneficia de despăgubiri în numerar întru-un cuantum de maxim 500.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut că, în cauza dedusa judecăţii, reclamantul a deţinut în fapt două imobile, iar pentru fiecare dintre acestea i-a fost stabilit dreptul de a beneficia de despăgubiri reparatorii, fiind emise Deciziile de despăgubire nr. 6590 şi nr. 6591/2009.
În temeiul celor doua decizii de despăgubiri reclamantul a formulat cereri de opţiune pentru fiecare dintre cele doua imobile.
Deşi pârâta susţine că imobilele la care se referă reclamantul au făcut obiectul unui singur dosar de despăgubire şi, ca atare, nu poate beneficia de despăgubiri în numerar decât în limita sumei de 500.000lei pentru ambele imobile, respectiv decizii de despăgubire, Curtea a reţinut că această interpretare este una pur formală şi contravine dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005. Aşadar, instanţa apreciază că limitarea legală, mai precis plafonul maxim până la care o persoană poate să beneficieze de despăgubiri în numerar, îşi găseşte aplicabilitate numai în cazul în care, deşi au fost emise mai multe decizii de despăgubire, exista identitate de imobil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei de fond, în principal, pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar şi pentru greşita soluţionare a fondului cauzei.
Analizând cu prioritate primul motiv de recurs, ce se referă la o excepţie procedurală de ordine publică, ce face inutilă analizarea fondului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la acţiunea (în sens material) în contencios administrativ se naşte după ce s-a pronunţat autoritatea administrativă asupra reclamaţiei (recursul graţios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluţiei acesteia asupra reclamaţiei administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamaţia). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pe cale de consecinţă, pentru a putea declanşa acţiunea în contencios administrativ, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerinţa legală impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorităţii emitente şi abia după refuzul acesteia, sau după trecerea termenului legal pentru formularea răspunsului, se poate adresa instanţei de judecată.
În acest sens sunt şi prevederile conţinute de art. 109 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de respectiva lege.
În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond, care consideră că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile cu adresa transmisă Autorităţii şi înregistrată din 10 februarie 2010, se constată că aceasta este greşită pentru următoarele considerente:
Reclamantul, prin adresa înregistrată din 10 februarie 2010, a solicitat doar să îi fie transmise titlurile de conversie, fără a face referire la aspectele semnalate în cererea introductivă de instanţă. Având în vedere aceste considerente, această adresă nu poate fi reţinută ca o dovadă a îndeplinirii procedurii prealabile.
De asemenea, în corespondenţa purtată cu reclamantul, respectiv în adresele înregistrate la Autoritate din 8 ianuarie 2010 şi din 12 ianuarie 2010, nu există nici o referire la presupusa întocmire ilegală a titlului de conversie contestat prin acţiune.
Pentru considerentele menţionate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, iar recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii pentru lipsa procedurii administrative prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.N.R.P. împotriva Sentinţei nr. 260 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului Ş.M., pentru lipsa procedurii administrative.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 564/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 580/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
