ICCJ. Decizia nr. 5878/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5878/2011
Dosar nr.10431/2/2006
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 2931 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi acţiunea formulată de reclamanta SC A.S. SA în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a ANAF, s-a apreciat că aceasta nu poate fi primită, câtă vreme respectiva instituţie este autoritatea care a întocmit procesul-verbal de control contestat.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că în perioada 12 iulie 2006 - 13 iulie 2006, organele de inspecţie fiscală din cadrul ANAF au efectuat un control inopinat la SC A.S. SA, rezultatele acestuia fiind consemnate în Procesul-verbal nr. 52/1/2006 din data de 13 iulie 2006.
Ca urmare a controlului efectuat, organele de inspecţie fiscală au constatat faptul că din compararea stocurilor faptice de alcool - rafinat, tehnic şi brut - cu stocurile scriptice din evidenţa tehnico-operativă a fabricii de alcool au rezultat o serie de diferenţe, respectiv; plus în gestiune-54 litri alcool etilic 91,29%; plus în gestiune-64 litri B.S.Bitter 20%; minus în gestiune-6870 litri alcool rafinat-96,46%, condiţii în care au reţinut încălcarea prevederilor art. 183 lit. c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia cantitatea de 6.870 litri alcool etilic rafinat ar fi fost utilizată la obţinerea maceratelor de vişine, instanţa de fond a reţinut că lipsa din gestiune a respectivei cantităţi de alcool etilic a fost constatată corect de organele fiscale astfel cum reiese din Lista de inventar - Fabrica de alcool.
Totodată, s-a mai reţinut că prin declaraţiile date de către persoanele care au reprezentat reclamanta la momentul inspecţiei fiscale şi prin notele explicative date de aceleaşi persoane, acestea şi-au asumat responsabilitatea în privinţa rezultatelor inventarierii efectuate. Astfel, în declaraţiile de inventar date de către persoanele care au reprezentat societatea, la punctul 6, s-a menţionat faptul că nu există documente de primire-eliberare care nu au fost operate la zi sau nu au fost predate la contabilitate. Totodată, din nota explicativă dată de directorul de producţie al reclamantei rezultă că acesta îşi însuşeşte constatările făcute de organele de inspecţie fiscală, de asemenea, acesta declară că nu are cunoştinţă despre alte intrări sau ieşiri pentru respectivul sortiment de alcool, aşa încât instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantei şi cele ale expertului nu se susţin.
Cu privire la bonul de consum nr. 5 din 12 iulie 2006 şi Fişa de magazine, înscrisuri cu care reclamanta susţine că s-ar proba faptul că alcoolul etilic ar fi fost utilizat la obţinerea maceratelor de vişine, instanţa de fond reţine că din actele aflate la dosar nu rezultă că documentul respective a fost prezentat organelor de inspecţie fiscală.
Referitor la persoanele care au participat la inventariere instanţa de fond a reţinut că acestea au reprezentat în mod legal societatea la momentul efectuării inventarierii având în vedere calitatea acestora de director de producţie şi respective, şef secţie, reclamanta afirmând că restul personalului se afla în concediu.
Mai apreciază instanţa de fond că, în condiţiile în care controlul a fost efectuat inopinat obligaţia înştiinţării gestionarului titular, care nu era prezent, revenea conducerii societăţii şi nu organelor de control.
Referitor la susţinerea reclamantei potrivit căreia ar fi fost încălcate prevederile art. 101 alin. (4) din OG nr. 92/2003, se reţine faptul că verificarea a avut un caracter inopinat cu scopul de a se constata dacă societatea respecta condiţiile de autorizare prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 571/2003.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 2931 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC A.S. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurenta că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea pronunţată, în condiţiile în care simplul fapt al inserării susţinerilor părţilor nu poate conduce la o concluzie clară şi logică care să reflecte convingerea instanţei.
Astfel, susţine recurenta că de la fila 1 şi până la fila 7 din sentinţă este copiat cuvânt cu cuvânt conţinutul contestaţiei fără însă a se face niciun fel de referire şi la conţinutul concluziilor scrise, iar de la fila 7 şi până la fila 10 instanţa copiază şi inserează susţinerile pârâtelor.
2.2 În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. recurenta susţine că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care dă relevanţă absolută afirmaţiilor pârâtelor şi nu are în vedere niciuna dintre apărările formulate şi nici concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, care stabileşte fără putinţă de tăgadă faptul că aşa-zisa lipsă în gestiune a cantităţii de 6.870 litri alcool etilic rafinat nu a fost constatată corect de către inspectorii fiscali.
Astfel, susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a reţinut lipsa în gestiune a cantităţii de 6.870 litri alcool etilic rafinat doar pe baza afirmaţiei şi susţinerii inspecţiei fiscale arătată în aşa-zisa listă de inventar, fără a avea în vedere apărările formulate, precum şi înscrisurile provenite de la societate prezentate şi inspecţiei fiscale la momentul efectuării controlului, respectiv fişele de magazie pentru bazinele 14 şi 20 ce conţineau maceratele de vişine peste care a fost încorporată cantitatea de 6.870 litri alcool etilic rafinat, fişa de magazie a gestionarului C.V., raportul de fabricaţie din data de 12 iulie 2006, bonul de consum nr. 5 din 12 iulie 2006.
Mai arată recurenta că instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate şi în analiza notei explicative luată directorului de producţie, în condiţiile în care nu a corelat răspunsul citat cu întrebarea formulată de către organele de control şi nu a observat astfel că întrebarea s-a referit la sortimentele de băuturi alcoolice-produse finite - şi nu la producţia de alcool, în speţă la cantitatea de 6.870 litri alcool etilic rafinat, în condiţiile în care societatea deţinea două autorizaţii de antrepozit fiscal, una pentru fabricarea alcoolului, ce formează obiectul litigiului, şi una pentru fabricarea băuturilor alcoolice.
Consideră recurenta că dacă inspectorii fiscali ar fi respectat dispoziţiile art. 101 alin. (4) C. proCod Fiscal, solicitând desfăşurarea inspecţiei fiscale şi după programul de lucru al angajaţilor societăţii, s-ar fi putut lua declaraţii gestionarilor responsabili de depozite, persoane ce cunoşteau detaliat modalităţile de intrare şi de ieşire a produselor aflate în gestiune, şi nu directorului de producţie şi şefului de secţie, care nu aveau de unde să cunoască la acel moment situaţia concretă din cele două gestiuni.
Mai susţine recurenta că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 52/2/2006, întocmit cu prilejul acestui control, a fost anulat în ceea ce priveşte sancţionarea societăţii pentru presupusa lipsă în gestiune a cantităţii de 6.870 litri alcool etilic, prin Sentinţa civilă nr. 1099 din 19 iulie 2007 a Judecătoriei Urziceni, şi nici de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în respectiva cauză, în sensul că la inventarierea din 12 iulie 2006, inspectorii fiscali nu au respectat prevederile OMFP nr. 1753/2004 în ceea ce priveşte inventarierea pe locuri de depozitare şi gestiuni, neparticiparea gestionarilor la inventarierea faptică, luarea declaraţiei de început şi de sfârşit de inventar unei alte persoane decât gestionarul.
Nu s-a ţinut cont nici de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în care s-a constatat că lipsa în gestiune a cantităţii de 6.870 litri alcool etilic rafinat nu a fost constatată corect, iar organele de control nu au avut în vedere la stabilirea stocului scriptic şi a raportului de fabricaţie, a fişei de consum pentru cantitatea de 6.870 litri alcool etilic rafinat, folosit la maceratele de vişine.
Consideră recurenta că inspectorii fiscali au încălcat în mod deliberat dispoziţiile art. 101 alin. (4) C. proCod Fiscal în condiţiile în care dintre documentele întocmite de inspectorii fiscali nu se poate identifica vreun înscris care să prevadă acordul societăţii de desfăşurare a controlului în afara orelor de program şi nici o aprobare a conducătorului organului fiscal în acest sens. În acest sens susţine recurenta că în mod greşit consideră instanţa de fond că controlul efectuat, fiind unul inopinat, nu era necesar a se respecta dispoziţiile art. 101 alin. (4) C. proCod Fiscal
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond şi-a motivat pe larg hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Astfel, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a expus în mod detaliat argumentele care au condus la înlăturarea raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză şi la însuşirea, în raport de celelalte probe administrate în cauză, a punctului de vedere al organelor fiscale, iar raţionamentul juridic expus justifică pe deplin soluţia pronunţată. Faptul că prin considerentele hotărârii recurate instanţa de fond şi-a însuşit o parte din argumentele expuse de către una dintre părţile litigante nu poate fi considerată drept o lipsă a motivării, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
În acest context, Înalta Curte reaminteşte că la analiza exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se are în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate şi nu în mod izolat segmente din raţionamentul care a stat la baza hotărârii recurate.
3.2 Totodată, Înalta Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente, actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi nici criticile formulate de recurentă, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 183 lit. c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, în forma din data de 12 iulie 2006, "Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe: c) să ţină evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale şi expediate din antrepozitele fiscale, şi să prezinte evidenţele corespunzătoare, la cererea autorităţilor fiscale competente; d) să ţină un sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil şi de securitate;"
Înalta Curte, analizând înscrisurile prezentate organelor fiscale la momentul inspecţiei fiscale şi reţinând faptul că reprezentanţii societăţii recurente au declarat la momentul efectuării controlului inopinat că nu există documente de primire/eliberare care nu au fost operate la zi, iar la sfârşitul operaţiunii de inventariere că nu există obiecţiuni asupra modului de efectuare a inventarierii, constată că instanţa de fond, în mod justificat, în baza probatorului administrat în cauză, a stabilit că organele de control fiscale au constatat în mod corect lipsa din gestiune a cantităţii de 6.870 litri alcool etilic rafinat, în condiţiile în care la momentul efectuării controlului, respectiv 12 iulie 2006, nu existau documente justificative din care să rezulte că la acel moment, societatea avea evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile şi, ca atare, nu deţinea un sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor.
Prin urmare, ţinând cont de faptul că societatea recurentă a fost sancţionată, în temeiul art. 183 lit. c) şi d) din Codul fiscal, pentru nerespectarea obligaţiei privind ţinerea unor evidenţe exacte şi actualizate a stocurilor de materii prime şi punerea la dispoziţia organelor fiscale a unor evidenţe corespunzătoare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că prin bonul de consum nr. 5 din 12 iulie 2006 s-ar justifica diferenţa dintre stocul scriptic şi stocul faptic constatată de organele fiscale cu privire la cantitatea de 6.870 litri alcool etilic rafinat, câtă vreme respectivul înscris nu a fost prezentat organelor fiscale în timpul efectuării inspecţiei fiscale.
Aşadar, sunt lipsite de temei susţinerile recurentei, în sensul că persoanele care au reprezentat societatea la momentul controlului, şi care prin declaraţiile date de către persoanele care prin notele explicative date şi-au asumat responsabilitatea în privinţa rezultatelor inventarierii nu cunoşteau situaţia exactă a materiei prime folosite, în condiţiile în care societatea avea obligaţia de a întocmi, păstra la sediul său şi prezenta organelor fiscale documente din care să rezulte situaţia exactă şi actualizată a stocului de materii prime, sens în care putea să solicite gestionarului titular prezenţa la sediul societăţii sau cel puţin relaţii în legătură cu evidenţa stocurilor de materii prime din antrepozitul fiscal controlat.
De asemenea, câtă vreme prin Procesul-verbal de contravenţie nr. 52/2/2006 emis de către Direcţia Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, societatea recurentă a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 82/1991, Sentinţa civilă nr. 1099 din 19 iulie 2007 a Judecătoriei Urziceni nu are relevanţă asupra modului în care recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile referitoare la ţinerea evidenţelor stocului de materii prime în antrepozitul fiscal supus controlului din data de 12 iulie 2006.
Faţă de dispoziţiile art. 95 lit. a) din Codul fiscal, potrivit cărora în realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica ca şi procedură de control şi controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra legalităţii procedurii de control, la care a fost supusă recurenta, în data de 12 iulie 2006, aşa încât urmează a fi înlăturate criticile referitoare la necesitatea acordului contribuabilului pentru efectuarea unui control în afara programului de lucru, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 101 alin. (4) din acelaşi act normativ, care însă nu-şi găseşte incidenţa în cauză.
Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că conţinutul opiniei de specialitate exprimate de un expert, valoarea şi semnificaţia ei în contextul probator, constituie o chestiune de apreciere a probelor, operaţiune ce revine judecătorului în procesul deliberativ. Prin urmare, atâta vreme cât judecătorul fondului a expus pe larg, în considerentele hotărârii recurate, argumentele care l-au determinat să înlăture raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză, nu pot fi reţinute criticile referitoare la nelegalitatea acestei decizii.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.S. SA Ialomiţa împotriva Sentinţei civile nr. 2931 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5876/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5880/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
