ICCJ. Decizia nr. 5904/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5904/2011
Dosar nr. 1349/54/2011
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2011, reclamanta SC E. SA Slatina a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată din 24 mai 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 24 mai 2011 întocmite de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili până la soluţionarea acţiunii formulate pentru anularea acestor acte.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele contestate a fost stabilită în mod nelegal obligaţia sa de plată suplimentară pentru suma de 875.638 RON, reprezentând TVA, majorări şi penalităţi de întârziere pentru perioada 1 octombrie 2005–31 martie 2010, aplicându-se greşit normele fiscale care reglementează ipoteza şi condiţiile de deducere TVA şi cele referitoare la deductibilitatea anumitor cheltuieli din baza de calcul a impozitului pe profit.
Reclamanta a argumentat temeinicia cererii sale şi prin paguba iminentă, care rezultă din începerea executării silite pentru debitul contestat, ceea ce poate determina blocarea tuturor conturilor sau sechestrarea patrimoniului societăţii şi pe cale de consecinţă, prejudiciul produs ar fi dificil sau chiar imposibil de reparat, în cazul declanşării procedurii de faliment.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 372 din 4 iulie 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 24 mai 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 24 mai 2011 întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi suspendată executarea actelor administrative întocmite de pârâtă, ca urmare a contestării lor în procedura administrativă la data de 14 iunie 2011.
Procedând la o cercetare sumară a cauzei, instanţa de fond a considerat că din înscrisurile depuse la dosar şi din actele normative incidente rezultă existenţa unui caz bine justificat, prin împrejurările de fapt şi de drept avute în vedere la stabilirea obligaţiei fiscale suplimentare, ceea ce este de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor de control deduse judecăţii.
Condiţia privind riscul producerii unei pagube iminente a fost apreciată de prima instanţă, ca fiind de asemenea îndeplinită, cu motivarea că, prin executarea actelor întocmite de pârâtă se poate produce reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil, constând în imposibilitatea plăţii salariilor, care ar determina disponibilizări de proporţii, imposibilitatea plăţii sumelor compensatorii ca urmare a concedierilor din cursul anului 2009, reducerea sumelor destinate aprovizionării şi producţiei, imposibilitatea achitării creditelor şi ratelor din contractele de credit, astfel că în final, se poate cauza intrarea firmei în procedura insolvenţei.
Instanţa de fond a avut în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, conform căreia, măsurile de protecţie provizorie, cum este cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate şi sub condiţia existenţei unui caz bine justificat împotriva validităţii actului respectiv.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 din C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că, instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, întrucât recurenta a fost citată pentru termenul de judecată din 4 iulie 2011 prin fax la data de 28 iunie 2011 şi fără comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, astfel că aceasta s-a aflat în imposibilitate să-şi pregătească apărarea.
Recurenta a învederat că, dreptul la un proces echitabil, recunoscut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului înseamnă şi posibilitatea rezonabilă a oricărei părţi de a expune cauza sa instanţei de judecată, în condiţiile care să nu o dezavantajeze faţă de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului la apărare, cu valoare de principiu constituţional, fiind garantat prin art. 24 din Constituţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul, respingerii cererii de suspendare a executării formulată de societatea intimată ca neîntemeiată.
Contrar considerentelor reţinute de instanţa de judecată, recurenta a învederat că în cauză nu s-a dovedit existenţa unui caz bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ. Având în vedere prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actele administrativ–fiscale contestate, precum şi faptul că, intimata nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate, care să conducă la concluzia că aceste acte sunt vădit nelegale, recurenta a arătat că trebuia respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării.
Recurenta a considerat că instanţa de fond a constatat de asemenea, în mod greşit ca fiind îndeplinită condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, definită de lege ca prejudiciu material viitor şi previzibil. În acest sens, s-a precizat că, nu au fost administrate în cauză probe prin care intimata-reclamantă să fi dovedit prejudiciul iminent şi ireparabil care ar rezulta din executarea actelor administrative atacate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Procedura de citare a recurentei a fost legal îndeplinită pentru termenul din 4 iulie 2011, la care a fost judecată pricina, cu respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, astfel că nu este întemeiat motivul de recurs invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.
Recurenta a fost legal citată pentru primul termen de judecată din data de 26 iunie 2011 şi potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., prin înmânarea citaţiei pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are termen în cunoştinţă şi pentru termenele ulterioare aceluia pentru care i-a fost înmânată citaţia.
În consecinţă, nu se poate reţine susţinerea din recurs privind pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările în cauză, ca urmare a îndeplinirii procedurii de citare a sa şi a comunicării actelor depuse în dovedirea cererii.
Din adresa din 28 iunie 2011 întocmită de intimata–reclamantă rezultă că la aceeaşi dată au fost comunicate agenţiei recurente copii ale documentelor depuse de instanţa de fond pentru termenul din 4 iulie 2011. Faţă de comunicarea efectuată şi confirmată de recurentă prin înregistrarea din 28 iunie 2011, instanţa de fond a constatat corect la termenul din 4 iulie 2011, că nu se mai impune a fi îndeplinite alte acte de procedură şi a soluţionat pricina.
Motivul de nelegalitate invocat de recurentă în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. este de asemenea nefondat şi urmează a fi respins.
Cererea de suspendare a actelor administrativ-fiscale formulată de intimata-reclamantă în perioada soluţionării recursului administrativ prealabil, înregistrat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din 14 iunie 2011, a fost admisă prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunţarea instanţei de fond, se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Măsura provizorie solicitată de intimata-reclamantă s-a justificat faţă de îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de acest text de lege, întrucât s-a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat, cât şi iminenţa procedurii unei pagube prin executarea actelor contestate, care au caracter executoriu din oficiu.
Instanţa de fond a constatat corect existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrative, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurări legate de stare de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului.
Situaţia de fapt concretă dovedită în cauză şi motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă în cadrul contestaţiei administrative din procedura prevăzută de art. 206 din C. proc. civ. au fost întemeiat apreciate de instanţa de fond ca reprezentând un asemenea caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Nefondată este şi critica adusă în recurs concluziei din hotărârea atacată privind îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege cu privire la riscul producerii unei pagube iminente prin executarea silită a actelor administrative întocmite de recurentă până la pronunţarea instanţei de fond.
Analizând atât obiectul de activitate desfăşurate de intimata–reclamantă, cât şi consecinţele care se pot produce acesteia prin executarea obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, instanţa de fond a considerat corect ca fiind dovedită în cauză cerinţa privind riscul producerii unei pagube iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidentă.
Cum măsura de suspendare a executării a fost dispusă în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunţarea instanţei de fond, se constată că prezentul recurs se dovedeşte a fi lipsit de interes, întrucât au încetat efectele hotărârii atacate, ca urmare a desfiinţării deciziei de impunere din 24 mai 2011 cu privire la TVA în sumă de 383.528 RON şi la majorări de întârziere în sumă de 492.110 RON prin decizia din 21 noiembrie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor. Această decizie a fost depusă ca act nou în recurs.
Pentru considerentele care au fost expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 372 din 4 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5894/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5914/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
