ICCJ. Decizia nr. 6022/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6022/2011

Dosar nr. 7519/2/2010

Şedinţa publică de la 13 decembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 991 din 11 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2833 din 27 octombrie 2008 pronunţată în dosar, Curtea de Apel Bucureşti, a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardivă, cererea formulată de A.D. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, având ca obiect anularea Ordinului nr. 1108/10 noiembrie  2006, emis de secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Împotriva acestei sentinţe, A.D. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Examinând motivele revizuirii şi actele dosarului, Curtea de apel, a reţinut că este inadmisibilă cererea de revizuire, întrucât hotărârea atacată cu revizuire nu evocă fondul cauzei în sensul dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei civile nr. 991 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A.D., invocând dispoziţiile motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

Prin criticile din recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de apel, în vederea cercetării legalităţii Ordinelor nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001, nr. 481 din 30 septembrie 2003, nr. 39 din 31 ianuarie 2006, nr. 421 din 05 septembrie 2006, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 63 din 02 februarie 2007, nr. 314 din 10 aprilie 2007 şi nr. 257 din 28 februarie 2008 emise de secretarul general al Camerei Deputaţilor, susţinând că aceste acte au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1999, Legii nr. 78/2000, Legii nr. 161/2003 şi ale Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 18/1997 privind structura organizatorică a Camerei Deputaţilor, Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nr. 21 din 05 noiembrie 1997 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nr. 4 din 08 mai 2000 privind controlul financiar-preventiv propriu şi Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nr. 1038 din 30 septembrie 1998 pentru aprobarea statului de funcţii al Secretariatului General al Camerei Deputaţilor începând cu data de 1 octombrie 1998.

Cu privire la sentinţa atacată, recurentul susţine că instanţa de fond în mod greşit a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, fără a dispune ataşarea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi disponibilităţii.

Recurentul mai susţine că este nereală aserţiunea instanţei în sensul că intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor nu a depus întâmpinare.

Susţine recurentul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât sunt înscrisuri doveditoare descoperite după pronunţarea hotărârii atacate şi care existau la data pronunţării hotărârii, şi anume: Ordinele secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001, nr. 481 din 30 septembrie 2003, nr. 39 din 31 ianuarie 2006, nr. 421 din 05 septembrie 2006, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 63 din 02 februarie 2007, nr. 314 din 10 aprilie 2007 şi nr. 257 din 28 februarie 2008 privind actualizarea salariului de bază brut lunar înscris în statul de funcţii al instituţiei. În privinţa acestor înscrisuri, recurentul arată că aceste înscrisuri au fost reţinute de Direcţia de Salarizare şi Direcţia Resurse Umane şi Serviciul Juridic, compartimente din structura organizatorică a Camerei Deputaţilor, că aceste înscrisuri ar fi trebuit să fie prezentate de partea adversă şi că au un caracter determinant.

Totodată, recurentul susţine că instanţa de revizuire nu a examinat înscrisurile doveditoare depuse la dosar şi, în continuare, expune pe larg aspecte referitoare la stabilirea drepturilor salariale şi la nelegalitatea actelor administrative enumerate mai sus.

Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.

După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurentul A.D. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 991 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, cu motivarea că hotărârea atacată cu revizuire este o hotărâre judecătorească ce nu evocă fondul cauzei, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., conform cărora se poate cere „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul”.

În raport cu dispoziţiile citate, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este o legală şi temeinică, întrucât, într-adevăr, hotărârea judecătorească atacată cu revizuire – respectiv sentinţa civilă nr. 2833 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, este o hotărâre judecătorească ce nu evocă fondul cauzei, deoarece prin sentinţa respectivă a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată formulată de A.D. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Astfel fiind, întrucât cererea de revizuire era inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la evocarea fondului, prevăzută de art. 322 C. proc. civ., era de prisos ca instanţa învestită cu cererea de revizuire să realizeze o analizată în concret a susţinerilor referitoare la nelegalitatea înscrisurilor invocate de recurent, astfel că aceste susţineri nu vor face obiectul analizei nici în prezenta cale de atac.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că în cauză nu există motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei civile nr. 991 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6022/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs