ICCJ. Decizia nr. 6023/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6023/2011
Dosar nr. 7489/1/2011
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4074 din 14 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis recursul declarat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinţei nr. 4410 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;
- a modificat sentinţa atacată în sensul că, respinge acţiunea reclamantului Paulescu Ilie, ca nefondată;
- a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâta Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 împotriva aceleiaşi sentinţe.
Cu privire la decizia nr. 4074 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, P.I. a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 21 septembrie 2011 şi a format obiectul dosarului nr. 7489/1/2011, invocând dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ. şi precizând că motivele contestaţiei le va formula după redactarea hotărârii atacate.
Înalta Curte, constată că, deşi hotărârea atacată a fost redactată, până la termenul de judecată de astăzi, 13 decembrie 2011, contestatorul nu a depus motivele contestaţiei în anulare, astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare, ca nemotivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.I. cu privire la decizia nr. 4074 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 6022/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6026/2011. Contencios. Excepţie de... → |
---|