ICCJ. Decizia nr. 6047/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6047/2011
Dosar nr. 8717/2/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, P.G. - Ministrul Finanţelor Publice, anularea ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, implicit, a adresei din 18 iunie 2009 a Ministrului Finanţelor Publice; suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în conformitate cu art. 15 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004; obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50%, deschiderea de credite pentru plata sumei aferente plăţii, alocarea în favoarea acestui parchet a sumelor reprezentând sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% şi plata contravalorii lui, începând cu data de 01 iunie 2009; obligarea Ministerului Finanţelor Publice împreună cu P.G. - Ministrul Finanţelor Publice să suplimenteze fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata pe semestrul II 2009, a sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% şi să aprobe deschiderea de credite pentru plata sumei aferente acestuia; obligarea Ministerului Finanţelor Publice în solidar cu P.G. - Ministrul Finanţelor la plata despăgubirilor constând în daunele produse prin lipsa de folosinţă a sumelor aferente sporului de 50%, pagubă echivalentă dobânzii normale de pe piaţa bancară, datorată începând cu data de 01 iunie 2009 şi până la momentul plăţii efective; în temeiul art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat executarea prezentei hotărâri să se facă într-un termen limită de o zi de la pronunţare, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, în sarcina intimaţilor pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public, şi P.G. - Ministrul Finanţelor Publice.
Prin cererea depusă la data de 02 februarie 2010, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând citarea în calitate de pârât a actualului ministru al finanţelor, S.V., iar prin cererea depusă la data de 13 aprilie 2010, au solicitat să nu mai fie citat în cauză fostul ministru al finanţelor, P.G.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 4357 din 08 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtul Ministerul Public şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la anularea şi suspendarea efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind rămase fără obiect, iar pentru restul ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Public.
Instanţa a respins cererea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministrul Finanţelor Publice - S.V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin ordinul Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1472 din data de 02 iulie 2009, s-a dispus ca „începând cu data de 01 iunie 2009 se suspendă aplicarea ordinului nr. 526 din data de 03 martie 2009 al Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
Prin sentinţa civilă nr. 196, pronunţată la data de 19 septembrie 2009 de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 922/35/2009, irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11 martie 2010, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordinul nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost anulat în mod irevocabil.
Curtea a apreciat că actul contestat reprezintă un act administrativ în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, în sensul diminuării acestora. Instanţa a reţinut că ordinul atacat a fost anulat în mod irevocabil, motiv pentru care capetele de cerere referitoare la anularea şi suspendarea efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt rămase fără obiect.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtul Ministerul Public, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009, întrucât, fiind pronunţată între alte părţi, respectiva hotărâre judecătorească îşi va produce efectele numai până la rămânerea definitivă sau irevocabilă a sentinţei în anulare, promovată de reclamanţii din acea cauză.
Cum în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 act prin care se stabileşte că în perioada 12 noiembrie-31 decembrie 2009 procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, beneficiază de spor de pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi un spor de confidenţialitate de 5%.
3. Recursul declarat de B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V.
Prin motivele de recurs formulate, recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că atât ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi adresa emisă de Ministerul Finanţelor Publice nr. 293378 din 18 iunie 2009 sunt acte administrative nelegale, fiind emise cu exces de putere, întrucât contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, respectiv încalcă principiul neretroactivităţii legii.
De asemenea, s-a arătat că actul administrativ atacat reprezintă o încălcare şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte acţiunea reclamanţilor pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că în mod greşit a constatat instanţa de fond lipsită de obiect acţiunea reclamanţilor.
În acest sens, Înalta Curte reţine că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. De asemenea, se reţine că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa vătămării produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoare.
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs reţine că în pofida anulării celor două acte prin hotărâri judecătoreşti, reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru perioada cuprinsă între data emiterii şi data anulării actelor ce formează obiectul litigiului.
Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Instanţa de control judiciar apreciază că dreptul reclamanţilor la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătoreşti, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009, aplicabil numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti devenite executorii prin care s-a dispus plata în concret a unei sume de bani determinată.
Înalta Curte reţine că ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii deja prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actelor administrative cu caracter normativ, ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat şi emis cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face în luna iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestor acte administrative.
Înalta Curte apreciază că prin emiterea actelor administrative se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură cu caracter retroactiv dispusă în cursului lunii iulie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actelor administrative cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autorităţile emitente au manifestat un evident exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Astfel fiind, Înalta Curte a reţinut că actele administrative au fost emise şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autorităţile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamanţi şi va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamanţilor şi va fi anulat ordinul atacat.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de P.V.D., B.I., S.V., B.T. şi M.S.D. împotriva sentinţei nr. 4357 din 08 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi dispune anularea ordinului nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6041/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6049/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
