ICCJ. Decizia nr. 690/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 690/2011
Dosar nr. 10696/1/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin încheierea din 25 martie 2009, Judecătoria Arad, în baza dispoziţiilor art. 4 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a sesizat Curtea de Apel Timişoara cu excepţia de nelegalitate a HG nr. 1897/2006 şi a art. 162-163 în special, invocată de către reclamantul F.N.I.
Instanţa a reţinut că în susţinerea excepţiei se arată faptul că sunt nelegale dispoziţiile care permit persoanelor care execută sancţiunea disciplinară cu izolarea să-şi cumpere ţigări, dar nu permit să-şi cumpere mâncare sau să primească pachete, în condiţiile în care raţia alimentară zilnică dată în Administraţia Penitenciarului acestor persoane este insuficientă calitativ şi cantitativ. Reclamantul a mai susţinut că stabilirea acestor restricţii pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, altele decât cele stabilite prin lege, contravine actului normativ cu forţă juridică superioară şi că aceste dispoziţii încalcă prevederile CEDO şi art. 21 din Constituţia României.
2. Soluţia instanţei de fond în primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 354 din 151 - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I. în privinţa HG nr. 1897/2006 şi a art. 162 – 163 din acest act normativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cel care invocă o astfel de excepţie are obligaţia de a arăta motivele de nelegalitate a actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influenţeze soluţionarea fondului în cauza dedusă judecăţii.
Simpla susţinere neargumentată, că o dispoziţie dintr-un act normativ este nelegală, nu poate constitui o motivare a excepţiei de nelegalitate, deoarece nu cuprinde elementele de fapt şi de drept care să determine cărui text de lege contravine respectiva dispoziţie.
3. Soluţia instanţei de recurs în primul ciclu procesual
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul F.N.I.
Prin Decizia nr. 3183 din 17 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.
În considerentele deciziei s-a reţinut că instanţa de fond a ignorat faptul că reclamantul se afla în stare de detenţie, neavând venituri care să-i permită să apeleze la un apărător, iar în măsura în care a considerat că avea nevoie de lămuriri suplimentate în legătură cu aspecte legate de excepţia de nelegalitate cu care fusese sesizată, prima instanţă era datoare, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., să ceară reclamantului informaţii şi explicaţii suplimentare, mai ales că la termenul din data de 27 octombrie 2008 reclamantul a fost prezent, fiind adus sub escortă din Penitenciarul Arad, când i s-a şi înmânat un exemplar al întâmpinării Guvernului României.
S-a mai arătat că excepţia de nelegalitate trebuie analizată cel puţin prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 275/2006.
4. Soluţia instanţei de fond la rejudecare
Rejudecând cauza, prin sentinţa nr. 479 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 1897/2006, în general, precum şi a art. 162 şi art. 163 din acest act normativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că articolele a căror nelegalitate este invocată de reclamant nu contravin dispoziţiilor Legii nr. 275/2006 sau unei alte prevederi invocată de acesta.
În ceea ce priveşte justificarea concretă a măsurii de limitare a drepturilor recunoscute de legiuitor persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate şi anume împrejurarea că pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea deţinuţilor li se suspendă dreptul de a primi bunuri, vizite, cu excepţia vizitei apărătorului, persoanelor cu calităţi oficiale sau a reprezentanţilor diplomatici, în conformitate cu prevederile art. 46-48 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, dreptul de a efectua convorbiri telefonice, precum şi cumpărături, în afară articolelor necesare pentru petiţionare, corespondenţă, fumat şi igienă individuală, este determinată de necesitatea prevenirii pe viitor a unor activităţi care ar putea să atragă răspunderea disciplinară a persoanelor deţinute.
Această măsură nu interzice însă dreptul deţinuţilor de a primi hrana pe timpul izolării, astfel ca starea de sănătate să nu fie afectată în nici un mod.
Curtea a concluzionat că prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii HG nr. 1897/2006, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile legale.
II. Instanţa de recurs
1.Criticile reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.N.I. care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie invocând în esenţă următoarele motive:
- s-au încălcat prevederile ar. 90, alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 – 130 şi art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenţie ( penitenciarul Jilava, Timişoara şi Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul.
- nu s-a ţinut seama de prevederile art. 312 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că nu are studii juridice şi nu i s-a asigurat un avocat gratuit care să îl consilieze şi să-l îndrume în susţinerea cauzei şi la redactarea recursului , fiindu-i insuficient termenul de 5 zile de la comunicarea sentinţei pentru redactarea motivelor de recurs, în condiţiile în care sentinţa atacată a primit-o în ziua de vineri, solicitând repunerea în termenul de recurs, dacă s-ar aprecia dacă acesta a fost tardiv motivat, din cauze independente de voinţa sa - necesitatea prezentării sale într-un alt dosar, care viza liberarea sa condiţionată;
- recurentul a susţinut că în mod greşit s-a respins excepţia de nelegalitate a art. 162 şi art. 163 din HG nr. 1897/2006 , care creează o discriminare între deţinuţi , deoarece în cazul celor care execută sancţiunea disciplinară a izolării este permisă corespondenţa şi petiţionarea scrisă, dar este interzisă cea telefonică, este permisă cumpărarea articolelor de strictă necesitate şi chiar a ţigărilor, însă este interzisă cumpărarea alimentelor, izolarea în sine reprezentând o măsură contrară art. 3 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind o formă de tortură care împiedică şi păstrarea relaţiilor cu familia, precum şi participarea la slujbele religioase, de grup, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prima critică formulată de recurentul – reclamant, care vizează în principal încălcarea dreptului său la apărare, susţinându-se că nu a fost legal citat la instanţa de fond, pe parcursul judecării excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 162 şi art. 163 din HG nr. 1897/2006 ce formează obiectul prezentului litigiu, este nefondată.
În mod normal instanţa de recurs nu verifică decât procedura la instanţa de fond a cărei hotărâre a fost atacată, însă, pentru a argumenta caracterul nereal al acestei critici, care vizează toate fazele procesuale, după verificare s-au reţinut următoarele.
În dosarul nr. 1054/55/2008 al Curţii de Apel Timişoara recurentul – reclamant a fost citat la Penitenciarul Arad pentru termenul de judecată din data de 18 august 2008, a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 2 din dosar , fiind prezent în instanţă la termenul de judecată din 27 octombrie 2008 , când a dat relaţii cu privire la procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la această dată, de la fila 18 dosar fond, după care cauza s-a amânat de la termenul din 24 noiembrie 2008, deoarece nu s-a putut îndeplini procedura de citare cu reclamantul, întrucât fusese transferat la Penitenciarul Colibaşi.
Recurentul – reclamant a fost prezent în instanţă la termenul de judecată din 5 decembrie 2008, când cauza s-a soluţionat în fond şi a pus concluzii cu privire la excepţia de nelegalitate invocată.
Cu prilejul soluţionării recursului declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 354/2008 a Curţii de Apel Timişoara s-a suspendat judecarea cauzei de către instanţa de recurs la termenul din 26 martie 2009 , pentru lipsa părţilor, recurentul fiind legal citat potrivit dovezii de la fila 44 dosar fond , iar la termenul din 6 mai 2010, când recurentul nu a putut fi prezentat, ca urmare a citaţiilor primite pentru alte litigii aflate pe rolul altor instanţe, după cum rezultă din adresa Penitenciarului de la fila 14, judecarea recursului fiind amânată pentru termenul din 17 iunie 2010, când recurentul a depus concluzii cu privire la recurs şi a solicitat soluţionarea în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Urmare a deciziei de casare nr. 3183 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reluat judecata la Curtea de Apel Timişoara, recurentul – reclamant fiind legal citat şi prezentându-se la termenul din 27 octombrie 2010 , când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, instanţa rămânând în pronunţare.
Prin urmare, critica recurentului privind neîndeplinirea corectă a procedurii de citare şi încălcarea dreptului său la apărare pe tot parcursul soluţionării cauzei, este total nefondată, fiind contrazisă de dovezile de îndeplinire a procedurii de citare şi de încheierile în care s-a consemnat prezenţa acestuia la majoritatea termenelor de judecată şi în special la cele cu prilejul cărora s-au pus concluzii de fond, recurentului acordându-i-se posibilitatea de a-şi susţine argumentele, care i-au fost nemijlocit ascultate şi analizate de instanţă, fiind nejustificată susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nefondată este şi critica ce priveşte pretinsa încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu i s-a asigurat un avocat, care să-l sfătuiască din punct de vedere juridic, inclusiv în privinţa motivării recursului, întrucât pe de – o parte, recurentul dovedeşte o bună cunoaştere a prevederilor legale, aşa cum rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar, iar pe de altă parte, nu a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în forma reglementată de legea specială. – OUG nr. 51/2008.
Recursul reclamantului este motivat şi înregistrat în termenul legal, nefiind necesară analiza solicitării repunerii în termen , formulată în temeiul art. 103 C. proc. civ.
Cel de-al treilea motiv de recurs priveşte soluţionarea pretins greşită de către Curtea de Apel Timişoara a excepţiei de nelegalitate invocată de el cu privire la art. 162 şi art. 163 din HG nr. 1197/2006, fără a se indica vreun motiv de nelegalitate a sentinţei nr. 479 din 3 noiembrie 2010, recurentul reluând susţinerea privind pretinsa discriminare creată între deţinuţi de aceste texte de lege.
Se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate invocată de recurentul – reclamant, dispoziţiile a căror nelegalitate a fost invocată reglementând regimului juridic restrictiv de drepturi, în cazul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, ce poate fi aplicată pentru diverse abateri deţinuţilor, în baza Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 , ori din examinarea art. 162 şi art. 163 din HG nr. 1197/2006 nu rezultă nicio contradicţie între aceste dispoziţii şi prevederile Legii nr. 275/2006 .
De altfel, recurentul nu a indicat nici la fond şi nici în recurs textul de lege căruia contravin articolele a căror nelegalitate a invocat-o.
Împrejurarea ca pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, deţinuţilor aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate li se suspendă dreptul de a primi bunuri, vizite, cu excepţia vizitelor apărătorilor, persoanelor cu calităţi oficiale sau reprezentanţilor diplomatici, fiindu-le interzis să efectueze convorbiri telefonice, precum şi cumpărături în afara articolelor necesare pentru petiţionare, corespondenţă, fumat şi igienă individuală este determinată de latura punitivă a acestei sancţiuni, restricţiile fiind prevăzute tocmai în scopul prevenirii săvârşirii pe viitor a altor abateri disciplinare de către deţinuţi şi corectării comportamentului acestora.
Deşi excepţia de nelegalitate priveşte conformarea unor dispoziţii legale dintr-un act normativ cu forţă juridică inferioară cu prevederile dintr-o Lege sau Ordonanţă cu forţa juridică superioară din legislaţia naţională, recurentul a arătat că art. 162 şi art. 163 din HG nr. 1197/2006 contravin dispoziţiilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care vizează interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, precum şi art. 8 din Convenţie care reglementează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.
Potrivit art. 14 din Convenţie, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de convenţie trebuie asigurată de statele semnatare fără nici o deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, opinii politice, origine naţională, textul vizând situaţii similare în care se găsesc anumite persoane ale căror drepturi sunt afectate sau ştirbite, ori în speţă dispoziţiile a căror nelegalitate s-a invocat de către recurentul – reclamant nu creează nici o discriminare între persoanele deţinute, care sunt izolate, fiindu-le tuturor celor care se află în executarea în executarea unei sancţiuni disciplinare interzise anumite drepturi pe o perioadă limitată de timp, cât execută această sancţiune, fără a se crea vreun regim discriminatoriu şi a se aduce atingere drepturilor fundamentale ocrotite de prevederile Convenţiei.
Este evident că deţinuţii care execută sancţiunea disciplinară a izolării nu se află într-o situaţie similară celor care nu au fost sancţionaţi, astfel în diferenţa de tratament juridic se justifică obiectiv, prin specificul regimului de constrângere aplicabil în cazul primei categorii, care presupune restricţionarea unor drepturi şi libertăţi, în scop de pedeapsă, dar şi de prevenţie.
3. Soluţia instanţei de recur.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei nr. 479 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 680/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 695/2011. Contencios → |
|---|
