ICCJ. Decizia nr. 695/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 695/2011
Dosar nr. 8362/2/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. obligarea acesteia la emiterea unei decizii referitoare la acordarea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 5 compus din teren în suprafaţă de 1095 mp şi construcţie demolată.
A mai solicitat reclamanta şi daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la data pronunţării hotărârii şi până la emiterea efectivă a deciziei privind titlu de despăgubiri.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea din 1 august 2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 5 compus din teren în suprafaţă de 1095 mp şi construcţie demolată.
Prin Dispoziţia nr. 5620 din 20 martie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
A mai arătat reclamanta că din 2006 şi până în prezent nu a fost emisă Decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubire, deşi dosarul a fost înaintat pârâtei, reclamanta fiind îndreptăţită să solicite instanţei obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.
2. Apărarea pârâtei
La data de 18 ianuarie 2010 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, învederând că dosarul reclamantei a fost trimis societăţii selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare.
3. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2495 din 26 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.D. şi a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire şi a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele.
Din anul 2006 până în 2009 pârâta nu a finalizat procedura legală prevăzută de Legea nr. 247/2005 privind emiterea titlului de despăgubiri, nejustificându-se în nici un fel nesoluţionarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii la mai bine de 9 ani de la notificare şi la mai mult de 3 ani de când dosarul se afla la pârâtă, aceste termene neputând fi considerate rezonabile.
Prin neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri după mai mult de 3 ani de când dosarul se afla la pârâtă, reclamanta a suferit şi suferă o vătămare a drepturilor sale, deoarece este lipsită de despăgubirile la care este îndreptăţită.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, s-a reţinut că reclamanta nu a motivat în nici un fel cererea pe acest aspect.
În altă ordine de idei, s-a reţinut că de la data primirii raportului de evaluare şi până la pronunţarea sentinţei recurate a trecut o perioadă scurtă de timp, care este necesară pentru verificarea corectitudinii evaluării şi a exercitării dreptului părţilor la formularea obiecţiunilor privind evaluarea.
Aşadar, nu s-a putut aprecia obiectiv dacă pârâta a avut deliberat o atitudine de tergiversare a emiterii deciziei de natură să atragă obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii.
II. Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta C.C.S.D.
1. Criticile formulate de pârâtă
C.C.S.D. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, arătând că entitatea notificată respectiv Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea, în beneficiul intimatei P.D., a măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, sect. 5, prin Dispoziţia nr. 5620 din 20 martie 2006, dosarul fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale şi înregistrat sub nr. 21048 CC, declanşându-se astfel procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
A arătat recurenta că etapele acestei proceduri sunt următoarele:
- transmiterea dosarelor de către entităţile notificate, cu toată documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziilor /dispoziţiilor de acordare a despăgubirilor;
- verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură;
- desemnarea unui evaluator în vederea efectuării raportului de expertiză;
- emiterea deciziei reprezentând titlului de despăgubire de către Comisia Centrală.
Recurenta a susţinut că dosarul intimatei – reclamante s-a transmis societăţii selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare, că acest raport s-a întocmit şi urmează a fi aprobat în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale, după care se va emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
S-a învederat de către recurentă că nu a făcut decât să parcurgă etapele reglementate de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor , în cazul intimate – reclamante imobilul neputând fi restituit în natură şi că potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 există posibilitatea opţiunii dintre acordarea unui titlu de plată şi /sau a unui titlu de conversie, valorificarea urmându-se a se realiza potrivit capitolului V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, beneficiarii acestor prevederi legale putând primi despăgubiri în numerar, până la valoarea de 500.000 lei, cât şi sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea.
Recurenta a arătat că în raport de criteriile rezultate din Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru aprecierea termenului rezonabil: complexitatea cauzei, conduita părţilor şi a autorităţilor competente, miza procesului pentru reclamant, nu este corectă aprecierea instanţei de fond cum că Decizia reprezentând titlul de despăgubiri nu a fost emisă într-un termen rezonabil în cazul intimatei – reclamante , deoarece nu a fost parcursă în totalitate procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, acţiunea intimatei – reclamante fiind prematur introdusă.
2. Considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente , instanţa de recurs constată următoarele:
a) Situaţia de fapt
Intimata – reclamantă P.D. a solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 618 din 1 august 2001 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru imobilul situat în Bucureşti sector 5, compus din teren în suprafaţă de 1095 de mp şi construcţia demolată, care nu mai putea fi restituit în natură, fiind afectat în întregime de elemente de sistematizare – amenajări urbanistice (bloc, trotuar, scuar, alee, fabrica de pâine S.R.) teren preluat de statul român în baza Decretului 89/1984, anexa 33 poz. 30.
Prin Dispoziţia nr. 5620 din 20 martie 2006 Primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil notificat, precum şi comunicarea acestui act administrativ C.C.S.D.
Intimata a solicitat instituţiei recurente cu adresa nr. 810702/2009 relaţii privind stadiul soluţionării dosarului cu privire la despăgubirile cuvenite, iar la data de 6 iulie 2009 recurenta i-a răspuns că dosarul său a fost înregistrat sub nr. 21048/CC, că toate dosarele urmează a fi soluţionate în ordinea în care au fost înregistrate, potrivit deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a conducerii instituţiei, până la data răspunsului dosarul reclamantei nefiind încă repartizat unui consilier pentru a fi analizat şi înaintat evaluatorului autorizat – filele 4-5 dosar fond.
b. Analiza motivelor de recurs
Recursul pârâtei C.C.S.D. Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 2495 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost obligată să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubiri în beneficiul intimatei, conform Dispoziţiei nr. 5620 din 20 martie 2006 a Primarului municipiului Bucureşti nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reia susţinerile şi argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea şi etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia şi pe cale de consecinţă concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluţionării solicitării intimatei, de desemnare a unui evaluator şi de emitere a titlului de despăgubiri, măsuri ce urmează a fi dispuse în ordinea înregistrării dosarelor, conform Deciziei sale nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică de a determina discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 par. 1 CEDO.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 anexă Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României, Katz şi Faimblat din anul 2009.
În speţă, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanşării procedurii de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, de la emiterea notificării nr. 618/2001, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa CEDO, nefiind justificate.
Recurenta – pârâtă nu a prezentat nici un fel de informaţii sau argumente pertinente care să justifice nelucrarea dosarului timp de 4 ani, respectiv de la data emiterii dispoziţiei 5620/2006 a Primarului Municipiului Bucureşti, care i-a fost transmisă cu dosarul, asupra acestuia neefectuându-se nici un fel de operaţiune până la data de 6 iulie 2009 , când cu adresa 810702 de la fila 4 dosar fond recurenta a informat-o pe intimată că dosarul acesteia nu a fost încă repartizat unui consilier din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale, pentru începerea primei etape prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aceea a analizării documentaţiei şi înaintării evaluatorului autorizat.
Împrejurarea că în prezent s-a întocmit raportul de evaluare, care urmează a fi aprobat în prima şedinţă a Comisiei Centrale nu poate în nici un caz conduce la modificarea soluţiei instanţei de fond, aceasta reprezentând o etapă necesară parcurgerii procedurii institute prin Legea nr. 247/2005, care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, aşa cum a solicitat intimata.
3. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 2495 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 690/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
