ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7/2011
Dosar nr. 7178/2/2009
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, obligarea acestuia la plata sporurilor salariale cuvenite, constând în suplimentul sporului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01 ianuarie 2004 şi până la 01 aprilie 2009, cu excepţia perioadelor când raportul său de serviciu a fost suspendat, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a avut calitatea de funcţionar public în cadrul M.Ap.N. – Statul Major General, până la emiterea Ordinului nr. C.A.- 5011 din 26 februarie 2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de expert Clasa I, grad asistent în biroul C.I.M.I.C. – Secţia Operaţii psihologice, C.I.M.I.C. şi război electronic.
În această calitate, fiind salarizată în temeiul Legii nr. 188/1999, i se cuvin sporurile prevăzute de art. 31 lit. c) şi d), respectiv suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin sentinţa civilă nr. 691 din data de 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul de vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
A arătat prima instanţă că, în concret, cuantumul celor două sporuri nu a fost însă stabilit nici prin Legea nr. 188/1999, nici prin actele normative subsecvente, astfel că nu există baza legală pentru calcularea şi acordarea acestora, fiind necesară în acest sens existenţa unor dispoziţii date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, atribuţiile ce revin legislativului sau executivului prin delegare legislativă.
Instanţa de fond a mai arătat că, în consecinţă, acordarea celor două suplimente nu se poate realiza pe cale judecătorească, întrucât ar însemna fie obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanţă în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuţiile legiuitorului ori ale executivului contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, în cuprinsul căruia s-a reţinut că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a anula sau de a refuza aplicarea unor dispoziţii legale considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judecătorească sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A mai apreciat prima instanţă că în speţă nu se poate reţine nici existenţa unei „speranţe legitime" a reclamantei în sensul avut în vedere de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât drepturile salariale în discuţie nu au o bază suficientă în dreptul intern, în absenţa unor criterii legale de cuantificare a acestora.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii sale, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond echivalează cu o denegare de dreptate, instanţa fiind obligată să interpreteze şi să aplice legea şi că lipsa unei reglementări subsidiare este imputabilă exclusiv autorităţii pârâte.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în M.Of. nr. 365 din 29 mai 2007, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede în alin. (3) că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
În raport de aceste dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară, aşa cum a şi reţinut instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată.
În condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare – în speţă Ministerul Apărării Naţionale – la plata unor sume imposibil de calculat şi în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri care nu poate fi executată.
În acest context, soluţia instanţei de fond este legală şi se impune a fi menţinută.
Soluţia contrară ar semnifica tocmai expunerea recurentei sau a altor reclamanţi arbitrariului, rolul legislaţiei secundare fiind tocmai acela de a asigura uniformitatea şi egalitatea în plata unor drepturi salariale, în condiţiile în care instanţele de judecată au îndatorirea constituţională de a asigura protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în limitele instituite însă de aceeaşi Constituţie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.G.C. împotriva sentinţei civile nr. 691 din data de 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 695/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 701/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
