ICCJ. Decizia nr. 711/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 711/2011
Dosar nr. 666/39/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 666/39/2010 pe rolul Curţii de Apel Suceava reclamanta SC T. SA Suceava, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. Bucureşti, A.N.A.F. Bucureşti - D.R.A.O.V. Iaşi suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010, până la soluţionarea în fond a plângerii împotriva actelor de control, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în perioada 24 octombrie 2008-14 noiembrie 2008, 14 aprilie 2010-21 iunie 2010, D.R.A.O.V. Iaşi a efectuat un control la SC T. SA având drept obiectiv verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi operaţiunilor relevante pentru inspecţia fiscală parţială în domeniul accizelor, precum şi modul de stabilire şi evidenţiere, declarare şi plata accizelor pentru electricitate şi produse energetice: păcură şi huilă energetică.
A mai precizat reclamanta că s-a început controlul în data de 24 octombrie 2008, aşa cum rezultă din Avizul de inspecţie fiscală al D.R.A.O.V. nr. 19235 din 24 septembrie 2008, a fost suspendat: începând cu data de 14 noiembrie 2008, conform adresei nr. 19235 din 14 noiembrie 2008, potrivit art. 2 lit. c) din Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 708/2006 şi s-a reluat la data de 14 aprilie 2010, ca urmare a adresei D.R.A.O.V. nr. 7411 din 09 aprilie 2010. Reclamanta a mai susţinut că inspecţia fiscală s-a finalizat la data de 30 iunie 2010, prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010, care la art. III. 3 lit. b), interpretând în mod eronat dispoziţiile legale în materie, a stabilit în sarcina SC T. SA suma de 259.174 lei, datorată cu titlu de accize pentru cărbune, precum şi majorări de întârziere în cuantum de 306.862 lei, în baza acestuia fiind emisă Decizia de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de organele de control.
În vederea soluţionării cererii de suspendare, reclamanta a achitat cauţiunea stabilită de instanţa în valoare de 50.000 RON cu recipisa CEC nr. 793767/1 din 31 august 2010, conform art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
2.Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 192 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta SC T. SA Suceava şi a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010, emise de A.N.A.F. - D.R.A.O.V. Iaşi, până la soluţionarea fondului cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin executarea actelor de control emise de pârâtă s-ar produce întreruperea activităţii societăţii-reclamante SC T. SA Suceava, care este singura producătoare şi furnizoare de energie termică în sistem centralizat din municipiul Suceava, deservind un număr de 25.157 apartamente, 155 case particulare, 38 unităţi bugetare şi 530 agenţi economici, iar pe de altă parte, ar avea ca efect blocarea implicării investitorului privat de a efectua investiţii consistente pentru redresarea unităţii, în condiţiile în care s-ar impune plata unei datorii suplimentare către stat de peste 500.000 lei.
De asemenea, Curtea a constatat că există anumite împrejurări legate de starea de fapt, de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la actele de control emise de pârâtă în anul 2010, ce fac obiectul cauzei, atât în ceea ce priveşte competenţa organului care a efectuat controlul fiscal, cât şi asupra interpretării prevederilor legale.
II. Instanţa de recur.
1) Criticile formulate de pârâta D.R.A.O.V. Iaşi
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.R.A.O.V. Iaşi care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie arătând că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, admiţând cererea de suspendare a executării formulată de intimata – reclamantă, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ori de art. 215 C. proCod Fiscal
Recurenta a susţinut că nu au fost dovedite, conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ., aşa zise motive temeinice pe care s-ar sprijini cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, nu s-a arătat în ce constă „cazul bine justificat" care să fi creat o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
S-a mai învederat că nu era îndeplinită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea a „pagubei iminente" în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ, deci a unui prejudiciu material şi viitor, în mod evident previzibil, sau a perturbării previzibile grave a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, probatoriul administrat în cauză nefiind analizat temeinic.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de suspendare executare ca nefondată, în drept indicându-se dispoziţiile art. 304 pct. 7 , 8 şi 9, precum şi ale art. 3041 C. proc. civ.
2) Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării reprezentând o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010 şi a deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 emise de A.N.A.F. - D.R.A.O.V. Iaşi în sarcina intimatei – reclamante SC T. SA Suceava.
Intimata – reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea intimatei, deoarece aceasta a contestat actele administrative a căror suspendare a solicitat-o, invocând necompetenţa recurentei – pârâte de a efectua controlul fiscal, întrucât Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a D.R.A.O.V. a fost aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1806/2009, act normativ care nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României, aşa cum obligă art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2010, consecinţa nerespectării obligaţiei de publicitate fiind inexistenţa respectivului Ordin, care nu a intrat în vigoare.
Intimata – reclamantă a mai arătat că actele de control contestate s-au întocmit cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. d) Cod fiscal şi ale HG nr. 1861/2006 deoarece s-a apreciat în mod pretins eronat că scutirea de plata accizelor nu putea opera decât de la data obţinerii autorizaţiei de utilizator final de către intimată, ceea ce adaugă la legea organică, respectiv prevederilor codului fiscal, mai ales că pentru anul 2007 s-a recunoscut dreptul intimatei de a beneficia de scutire de plata accizelor aferente cărbunelui , prin adresele nr. 1587/2007 şi 26/2007 emise de Direcţia Regională Vamală Iaşi /Biroul Vamal Dorneşti.
Cu prilejul soluţionării unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ fiscal, instanţa nu poate antama fondul dreptului, care formează obiectul altui litigiu, ce vizează anularea respectivelor acte administrative.
Din examinarea sumară a argumentelor prezentate de intimata – reclamantă în motivarea cererii de suspendare cu care a investit instanţa, rezultă însă că actele administrativ fiscale a căror suspendare s-a solicitat au fost emise ca urmare a interpretării şi corelării de către organele vamale de control a unor dispoziţii Cod Fiscal potrivit cărora intimata beneficia de scutire de plata accizelor pentru cărbunele folosit în activitatea sa, în timp ce printr-un act cu forţă juridică inferioară s-a reglementat condiţia de a se emite autorizaţie de utilizator final, pentru acordarea acestei facilităţi.
Cum analiza, interpretarea, corelarea şi aplicarea acestor prevederi legale care au determinat încheierea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat reprezintă atribuţia instanţei de fond, investită cu cererea de anulare a acestor acte administrative, Înalta Curte constată că motivarea prezentată de intimata – reclamantă este de natură să inducă o îndoială legitimă şi serioasă cu privire la legalitatea întocmirii respectivelor înscrisuri, fiind astfel dovedit , în sensul art. 1169 C. civ., „cazul bine justificat", aşa cum este acesta definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, critica recurentei – pârâte fiind nefondată sub acest aspect.
De altfel, chiar organele de control au avut îndoieli cu privire la interpretarea, corelarea şi aplicarea dispoziţiilor HG nr. 1861/2006, din moment ce controlul a fost suspendat în perioada 14 noiembrie 2008 – 14 aprilie 2010 tocmai pentru a se obţine un punct de vedere de la una sau de la mai multe direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al A.N.A.F. cu privire la accizele pretins datorate de intimată.
Intimata-reclamantă a dovedit şi existenţa unei „pagube iminente", în sensul posibilităţii de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin punerea în executare a deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 emisă de D.R.A.O.V. Iaşi, deoarece debitarea contului intimatei cu sumele cuprinse în această decizie, de 259174 lei accize şi 306862 lei majorări de întârziere ar conduce la o micşorare substanţială a disponibilităţilor financiare ale acesteia, ceea ce reprezintă o pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, de natură să perturbe grav activitatea acesteia.
Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică Decizia.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţilor fiscale, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 7622/2010 şi a deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 emise de recurentă, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, aşa cum în mod judicios a concluzionat şi prima instanţă.
3) Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Iaşi în numele şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 192 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 737/2011. Contencios → |
|---|
