ICCJ. Decizia nr. 737/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 737/2011
Dosar nr. 3014/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 martie 2009, reclamanţii V.E. şi M.I. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei de a emite Decizia de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru imobilul din Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că prin dispoziţia nr. 5981 din 19 iunie 2006 Primăria Municipiului Bucureşti a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul indicat, - teren în suprafaţă de 988 mp şi construcţie demolată.
Deşi dispoziţia a fost transmisă pârâtei, aceasta nu a dat curs solicitării de a evalua despăgubirile, reclamanta solicitând obligarea autorităţii să emită decizie de despăgubiri în numerar.
La data de 2 iunie 2009, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, întrucât această instituţie nu şi-a executat obligaţia de a transmite întreaga documentaţie, în condiţiile în care s-a constatat existenţa unor acte care atestă suprafeţe diferite cu privire la terenul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 775 din 10 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că faţă de împrejurarea că Primăria Municipiului Bucureşti nu a transmis clarificările necesare privind suprafaţa de teren, pârâta nu a putut proceda la întocmirea raportului de evaluare şi la emiterea titlului de despăgubiri.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii V.E. şi M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au învederat că instanţa nu a observat că, deşi dosarul a fost transmis pârâtei încă din anul 2006, aceasta a solicitat lămuriri de la primărie de-abia în 2009, după introducerea cererii de chemare în judecată, autoritatea având şi posibilitatea de a emite decizie de despăgubiri doar pentru o anumită suprafaţă de teren.
În consecinţă, au arătat reclamanţii, pârâta a tergiversat soluţionarea dosarului de despăgubiri, instanţa de fond nesancţionând depăşirea termenului rezonabil, deşi din toate probele rezultă temeinicia respingerii cererii de retrocedare în natură, impunându-se acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, se constată că instanţa de fond a pronunţat soluţia de respingere a acţiunii, preluând apărările formulate de pârâtă prin întâmpinarea aflată la filele 29-35, în care se face referire când la imobilul în litigiu, când la un altul, situat în municipiul Galaţi.
În acest sens, pârâta afirmă la fila 33 că dosarul transmis de Primăria Municipiului Bucureşti , în calitate de entitate notificată, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului din Galaţi.
Din actele dosarului rezultă că reclamanţii sunt moştenitorii lui M.R. şi N. care au fost proprietarii imobilelor situate în Bucureşti.
În cauză, dispoziţia nr. 5981 din 19 iunie 2006 priveşte acordarea de măsuri reparatorii numai pentru imobilul de la nr. 173, suprafaţa de 988 mp teren regăsindu-se şi în procesul-verbal de înscriere a proprietăţii în cartea funciară nr. 52449 din 15 ianuarie 1942.
În consecinţă nu rezultă motivele pentru care s-a considerat de către pârâtă că există unele neconcordanţe cu privire la suprafaţa de teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii de către Primăria Municipiului Bucureşti prin dispoziţia menţionată.
Instanţa de fond nu a observat că sentinţa nr. 385 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti priveşte un alt imobil, situat în cal. S. nr. 162, pentru care, în urma admiterii acţiunii formulate de V.E. şi M.I. s-a dispus obligarea Municipiului Bucureşti prin primarul general să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată, la valoarea de 186.583 Euro, respectiv 602.663 lei stabilită prin expertiză, precum şi de restituire în natură a suprafeţei de 316,64 m teren liber (filele 77-81).
Nu rezultă însă dacă această hotărâre este irevocabilă cu atât mai mult cu cât se menţionează că este definitivă prin admiterea apelului, fără însă a fi depuse la dosar deciziile pronunţate în apel şi în recurs.
De asemenea, nu rezultă dacă referitor la acest imobil s-a emis dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii şi nici dacă a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor un alt dosar pentru emiterea unui titlu de despăgubiri în favoarea reclamanţilor, aspect ce ar putea crea nelămuriri cu privire la suprafaţa de teren revendicată în prezenta cauză.
În consecinţă, fiind necesară completarea probelor şi analizarea situaţiei concrete pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei obligării pârâtei la elaborarea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în Cal. S. nr. 173, Curtea va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de V.E. şi M.I. împotriva sentinţei civile nr. 775 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 711/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 743/2011. Contencios → |
|---|
