ICCJ. Decizia nr. 795/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 795/2011
Dosar nr. 10516/2/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta V.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi E.N.E., director al D.C., să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acestuia, prin D.C., să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 de lei pe zi de întârziere, cu obligarea în solidar a ambilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în data de 25 ianuarie 2010 cererea acesteia a fost examinată şi avizată pozitiv.
Prin Sentinţa civilă nr. 1235 din 10 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta V.T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în consecinţă; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatare refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei; a respins capătul de cerere privind plata de daune cominatorii: a respins ca nefondată acţiunea reclamantului faţă de pârâta E.N.E.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, prin analizarea cererii reclamantei pe parcursul soluţionării prezentei cauze, pârâtul a determinat promovarea prezentei acţiuni, cu cheltuielile de judecată aferente, astfel că - în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. - instanţa a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Cererea recurentului de obligare a pârâtei E.N.E., în solidar cu Ministerul Justiţiei, la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, instanţa de fond având în vedere faptul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la introducerea în cauză a funcţionarului vinovat vizând exclusiv eventualele despăgubiri solicitate de reclamant şi are în vedere funcţionarul efectiv vinovat, neprezumând ca vinovat conducătorul departamentului/ direcţiei care are în atribuţii soluţionarea unei atare cereri.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul prin motivele de recurs critică hotărârea sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că obligarea pârâtului în cauza de faţă la cheltuieli de judecată, nu are fundament în condiţiile în care ministerul nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Este adevărat că cererea reclamantei a fost soluţionată favorabil, dar, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1235 din 10 martie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 796/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
