ICCJ. Decizia nr. 855/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 855/2011
Dosar nr. 9150/1/2010
Şedinţa publică din 11 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea judecătorească atacată cu contestaţie în anulare
Prin Decizia nr. 4037 din 1 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de W.L.C. împotriva Sentinţei nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, în raport de prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a constatat că Sentinţa nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată reclamantei W.L.C. la data de 4 iunie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 26 din dosarul Curţii de Apel Cluj).
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".
Instanţa de control judiciar a constatat că recursul a fost expediat prin poştă la data de 15 iunie 2010, astfel cum rezultă din ştampila oficiului poştal aplicată pe plicul conţinând cererea de recurs, astfel că, declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
2.Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare reclamanta W.L.C., invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale…".
Contestatoarea arată că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât, în mod greşit din oficiu a invocat excepţia tardivităţii recursului, excepţie pe care nu a pus-o în discuţia părţilor şi apreciind că potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare a respins recursul ca tardiv declarat.
Susţine contestatoarea că înalta Curte a săvârşit o gravă eroare materială, anulând ca tardiv introdus un recurs formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text potrivit căruia "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Se arată că în speţă s-a ignorat principiul contradictorialităţii, care face parte integrantă din dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu a comunicat părţilor, în scris, excepţia invocată din oficiu şi pe baza căreia a fost soluţionată finalmente cauza.
Contestatoarea invocă ca fiind greşeală materială, aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, care se referă doar la hotărârile prin care s-a admis cererea de suspendare iar în speţă instanţa a respins cererea de suspendare, motiv pentru care apreciază că hotărârea primei instanţe era supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv în termenul general prevăzut de art. 20 alin. (1) din lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., respectiv când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
Acest motiv al contestaţiei în anulare specială are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşită.
Împotriva Sentinţei nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, comunicată reclamantei la 4 iunie 2010, s-a formulat recurs la data de 15 iunie 2010, situaţia factuală nefiind contestată de contestatoare.
Înalta Curte a făcut aplicarea prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, respingând recursul ca tardiv formulat, respectiv peste termenul de 5 zile de la comunicare.
Textul de lege menţionat conţine norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite de legiuitor, în considerarea unor situaţii speciale, fără a înfrânge drepturile şi principiile fundamentale şi are în vedere unicitatea termenului de recurs c e se poate exercita împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor, fiind soluţionată printr-o hotărâre executorie de drept şi susceptibilă de recurs în 5 zile de la comunicare.
În baza acestor considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator privind greşeala materială în pronunţarea deciziei contestate de instanţa de recurs, nu poate fi reţinută, termenul de recurs prevăzut de lege este de 5 zile de la comunicare în materia analizată şi nu termenul general prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Aspectele invocate de contestatoare privind încălcarea principiului contradictorialităţii, vizează greşeli de judecată şi nu greşeli materiale în sensul textului de lege menţionat.
Înalta Curte reţine că aspectul invocat în sprijinul acestui temei juridic nu este relevant, fiind formulate critici de nelegalitate care nu se încadrează în situaţia prevăzută de lege.
Mai mult este şi neîntemeiat în condiţiileîn care contradictorialitatea este asigurată dacă cel puţin una dintre părţi a cerut judecarea în lipsă, deoarece instanţa se va pronunţa pe baza dovezilor aflate la dosar care au fost depuse de părţi, fie solicitate de instanţă.
În speţă, chiar contestatoarea recurentă, prin cererea de recurs a solicitat ca în temeiul art. 242 C. proc. civ., judecarea cauzei să se facă chiar şi în lipsa acesteia de la dezbateri.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare, conform art. 318 C. proc. civ., este nefondată şi a fost respinsă în baza art. 320 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de W.L.C. împotriva Deciziei nr. 4037 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 837/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 863/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
