ICCJ. Decizia nr. 867/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 867/2011
Dosar nr. 9613/2/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N.P.V. P.L. în calitate de reprezentant al membrului de sindicat B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu data de 1 ianuarie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 şi 11% începând cu data de 1 octombrie 2007.
De asemenea, s-a solicitat obligarea acestora din urmă la plata dobânzilor legale, indexarea sumelor şi operarea menţiunilor în carnetul de muncă, precum şi obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata normei de hrană 12 B începând cu data de 1 ianuarie 2005.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că majorările salariale menţionate au fost reglementate prin Legea nr. 232 din 6 iulie 2007 şi OG nr. 10/2007.
Prin excluderea poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000.
De asemenea, prin această discriminare se contravine dispoziţiilor directivei 2000/78/CE.
Cu privire la norma de hrană susţinut că aceasta este reglementată de art. 1 din HG nr. 65 din 23 ianuarie 2003 iar refuzul plată a acestei norme de hrană este nejustificat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1898 pronunţată în data de 27 aprilie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.N.P.V. P.L. ca reprezentant al membrului de sindicat B.A., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., a obligat pârâtul I.G.P.R. să plătească norma de hrană 12 B pentru perioada ulterioară datei de 22 iunie 2006 şi a respinge cererea pentru perioada anterioară acestei date ca prescrisă.
Totodată, a respins cererea de plată a despăgubirilor pentru neindexarea salariului ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
În ceea ce priveşte indexarea salariilor, instanţa a reţinut că aplicabilitatea art. 43 din OG nr. 38/2003 intervine doar în măsura în care norma prin care se reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar nu exclude funcţionarii cu statut special.
Or, OG nr. 6/2007 limitează aplicabilitatea dispoziţiilor sale la funcţionarii publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999 excluzând în acest fel pe funcţionarii publici cu statut special.
în ceea ce priveşte norma de hrană, instanţa a susţinut că aceasta este reglementată de HG nr. 65/2003.
Potrivit Anexei la această hotărâre „Norma nr. 12 "B" (supliment pentru eforturi deosebite sau situaţii speciale) se acordă persoanelor care depune eforturi deosebite sau se află în situaţii speciale.
Afirmaţia că această normă de hrană se plăteşte ulterior datei de 1 ianuarie 2007 nu a fost dovedită şi de altfel nu prezintă relevanţă cât timp instanţa nu stabileşte suma exactă datorată pentru norma de hrană.
A mai reţinut prima instanţă că este întemeiată apărarea pârâtului privind prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 22 iunie 2006 în condiţiile în care acţiunea a fost formulată la data de 22 iunie 2009.
Aşadar, conchide instanţa,pentru acea stă perioadă termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la data formulării cererii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul I.G.P.R., pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele de recurs încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se invocă greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii reclamantului-intimat în ceea ce priveşte capătul de acţiune admis, având ca obiect plata norme de hrană 12 B începând cu data de 22 iunie 2006.
Se arată că în mod greşit a fost admis acest capăt al acţiunii, deoarece reclamantul a fost încadrat la D.S.O.I. unitate din cadrul I.G.P.R. în data de 20 iulie 2007 şi de la acea dată reclamantul a primit valoarea financiară a normei de hrană 12 B, drepturi care i-au fost achitate intimatului până la data de 15 ianuarie 2009 când s-a mutat la D.G.A. din cadrul M.A.I.
În susţinerea motivelor de recurs se depune adresele din 17 mai 2010 şi din 18 mai 2010 – filele 3-4 dosar recurs.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate şi datele depuse, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că în parte sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică.
Aceasta deoarece în mod greşit şi nelegal instanţa de fond a admis capătul de acţiune având ca obiect plata normei de hrană 12 B către intimat începând cu data de 22 iunie 2006 fără a se ţine cont de dispoziţiile Anexei HG nr. 65/2003 şi de faptul că intimatul a activat în structura I.G.P.R. numai din data de 20 iulie 2007 până la data de 15 ianuarie 2009.
Pentru perioada sus - menţionată intimatului i-au fost achitate drepturile băneşti respectiv valoarea financiară a normei de hrană menţionată astfel cum rezultă din adresa din 18 mai 2010 – fila 4 dosar recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea privind plata normei de hrană 12 B pentru perioada ulterioară datei de 12 iunie 2006.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul I.G.P.R., împotriva Sentinţei nr. 1898 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată.
Respinge cererea privind plata normei de hrană 12 B pentru perioada ulterioară datei de 22 iunie 2006.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 863/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 870/2011. Contencios → |
---|