ICCJ. Decizia nr. 890/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 890/2011
Dosar nr. 932/59/2010
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunile înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanţii P.E. şi V.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea executării Ordinelor nr. 2003 din 12 august 2010 şi respectiv 2025 din 20 august 2010 cu consecinţa suspendării desfăşurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiş rămase după reorganizare precum şi anularea tuturor actelor administrative ce vor fi emise în urma finalizării examenului, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că au calitatea de funcţionari publici în cadrul D.A. Timiş iar, în ceea ce priveşte legalitatea ordinelor atacate se arată că acestea încalcă dispoziţiile art. 100 alin. (3) din Legea 188/1999 şi art. 14 şi art. 17 din C.E.D.O.
Au mai susţinut că Ordinul 2003 din 12 august 2010 este nelegal, întrucât încalcă dispoziţiile art. 57 pct. 1 din Legii nr. 188/1999 ce impun publicarea concursului în M. Of. al României şi într-un ziar de largă răspândire cu 30 de zile înainte de data fixării examenului. Ori, în speţă data examenului s-a afişat la 20 august 2010 iar depunerea dosarelor trebuia realizată în două zile nelucrătoare, aspect ce creează o îndoială serioasă asupra actului administrativ.
în ceea ce priveşte nelegalitatea Ordinului nr. 2025 din 20 august 2010 au arătat că acesta nu este în consonanţă cu dispoziţiilor art. 14 din C.E.D.O. privind discriminarea atâta timp cât organigrama avizată de A.N.F.P. cu compartimentele respective nu coincide cu numărul posturilor scoase la concurs ca anexă la ordinul amintit şi astfel nu există o reducere reală, serioasă şi efectivă care să fie întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ci eventual sunt incidente dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 caz în care angajatorul avea obligaţia de a-i repartiza pe reclamanţi pe alte posturi.
La termenul de judecată din 13 octombrie 2010, instanţa în temeiul art. 164 C. proc. civ. instanţa a dispus conexarea Dosarului 933/59/2010 la Dosarul nr. 932/59/2010 având în vedere că în ambele cauze se solicită suspendarea executării Ordinelor nr. 2003 din 12 august 2010 şi respectiv 2025 din 20 august 2010.
Prin întâmpinarea formulată,pârâtul M.A.D.R. a solicitat cererilor de suspendare arătând că actele administrative sunt executorii din oficiu, iar suspendarea intervine doar ca o măsură de excepţie, în condiţiile în care examenul organizat în baza HG nr. 725/2010 s-a desfăşurat în perioada 25 - 27 august 2010 prezenta cerere de suspendare este lipsită de obiect cât timp efectele acestuia au încetat prin ajungerea la termen. Ordinele contestate au fost executate în privinţa reclamanţilor şi ca atare nu se mai poate pune problema unei suspendări a executării.
Pe fondul cauzei,arată că reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Lg.554/2004 privind cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 500 pronunţată în data de 10 noiembrie 2010,a respins cererile formulate de reclamanţii P.E. şi V.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. Bucureşti, având ca obiect suspendare executare acte administrative.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii atacate, următoarele:
în ceea ce priveşte excepţia privind lipsa de obiect a cererii de suspendare invocată de pârât, prin întâmpinare,pe Considerentul potrivit căruia cele două ordine au vizat organizarea concursului în perioada 25 - 27 august 2010 iar prin finalizarea acestuia actele administrative şi-au epuizat efectul şi ca atare nu mai pot fi suspendate, instanţa a reţinut că cele două ordine atacate nu vizează în mod expres examenul organizat în perioada 25 - 27 august 2010 pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul M.A.D.R. Timiş. Astfel, Ordinul 1023 din 12 august 2010 a fost emis pentru aprobarea Regulamentului pentru ocuparea prin examen a posturilor aferente funcţiilor publice supuse reorganizării prin reducere în cadrul aparatului propriu şi a instituţiilor aflate în subordinea M.A.D.R. şi are deci o aplicabilitate generală pentru toate situaţiile reglementate de art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 şi nu numai în privinţa examenului din perioada 25 - 27 august 2010. Similar şi Ordinul nr. 2025 din 19 august 2010 aprobă structurile organizatorice şi statele de funcţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, actul administrativ care produce efecte şi în prezent fiind prin esenţa sa un act administrativ cu executare succesivă iar nu imediată.
Potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea duratei suspendării, rezultând aşadar că până la expirarea suspendării se opresc pentru viitor orice demersuri de punere în aplicare a dispoziţiilor date, ori în fapt, interesul reclamanţilor a fost acela de a obţine suspendarea desfăşurării examenului din perioada 25 - 27 august 2010 interes ce nu mai subzista încă de la data introducerii acţiunii, dată la care examenul se afla în plina desfăşurare.
în privinţa cazului bine justificat, prima instanţă a susţinut în speţă nu sunt îndeplinite nici condiţiile privind existenţa .cazului bine justificat sau prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel, actele administrative reprezentate în speţă prin ordinele menţionate se bucură ca orice act administrativ de prezumţia de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate ce justifică principiul executării din oficiu a acestuia, actul administrativ unilateral reprezentând el însuşi un titlu executoriu.
Cazul bine justificat nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza de către instanţa sesizată cu cererea de suspendare ce reprezintă în fapt o măsură provizorie.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciul material, viitor şi previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice instanţa a reţinut că în speţă nu s-a dovedit îndeplinirea acestei condiţii.
Arată instanţa, că în speţă, reclamanţii nu au invocat o pagubă concretă ce ar suferi-o prin executarea actelor atacate ci doar faptul că termenul scurt prevăzut pentru depunerea dosarelor, respectiv 2 zile calendaristice de la publicarea anunţului i-a pus în imposibilitatea de a-şi depune dosarul de examen întrucât cele două zile calendaristice s-au scurs la sfârşitul săptămânii fiind în imposibilitatea de a obţine adeverinţele medicale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs reclamanţii P.E. şi V.N., invocând în drept dispoziţiile art. 1, Protocolul nr. 1 din C.E.D.O. şi art. 6 din C.E.D.O.
Motivele de recurs, invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocându-se nemotivarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a actelor contestate, suspendare solicitată în baza art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi aplicarea greşită a legii.
Se arată că sentinţa recurată nu este motivată în fapt şi în drept pentru a justifica soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs care priveşte greşita aplicare a legii, recurenţii arată că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care recurenţii au fost eliberaţi din funcţii, în mod abuziv, iar prejudiciul irecuperabil constă în pierderea locului de muncă.
La dosar intimatul - pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat de recurenţi, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată este motivată în fapt şi în drept în ceea ce priveşte aprecierea că cererea de suspendare a recurenţilor nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză putând fi exercitat controlul de legalitate de către instanţa ierarhic superioară în cauză neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, acest motiv nu este fondat.
Instanţa de fond a analizat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţia existenţei unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.
A apreciat corect că faţă de ordinele contestate de recurenţi, care privesc reorganizarea autorităţii pârâte nu există motive vădite de nelegalitate, iar în ceea ce priveşte paguba iminentă invocată aceasta nu poate fi reţinută în condiţiile în care eliberarea din funcţie a avut loc la data de 1 septembrie 2010, iar recurenţii nu au participat la concurs şi astfel nu pot invoca un drept recunoscut de lege vătămat.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.E. şi V.N. împotriva Sentinţei nr. 500 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 901/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
