ICCJ. Decizia nr. 904/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 904/2011
Dosar nr. 850/39/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 275 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâţii Guvernul României şi M.S., a admis cererea formulată de Sindicatul T.E.S.A. din cadrul Spitalului judeţean Botoşani în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, M.F.P. şi M.S. şi, în consecinţă, a suspendat executarea Ordinului nr. 1933/2010 emis de M.F.P., precum şi adresa din 30 august 2010 a M.S., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 1933/2010 M.F.P. a aprobat Normele metodologice privind virarea la buget a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul instituţiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, însă reclamantul reprezintă salariaţii unui spital de urgenţă ce nu este integral finanţat din venituri proprii şi nici integral finanţat prin subvenţii de la bugetul de stat sau bugetul fondurilor speciale.
Cu privire la excepţiile invocate în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia privind lipsa procedurii prealabile invocată de M.S., prima instanţă a reţinut că din adresa emisă la 30 august 2010 de acest pârât, rezultă că reclamantul s-a adresat acestei instituţii cu solicitarea nr. 345/2010, căreia i s-a răspuns prin adresa sus menţionată, atacată în cauză, astfel că excepţia prematurităţii cererii invocată de acest pârât nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, prima instanţă a constatat că nu poate fi primită în considerarea faptului că acesta este emitentul adresei atacate în cauză.
În legătură cu excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării acestei adrese, invocată de M.S., prima instanţă a apreciat că nu se justifică, pe de o parte, întrucât respectiva adresă este ulterioară, deci subsecventă Ordinului nr. 1933 din 2 iulie 2010, fiind emisă la 30 august 2010, iar pe de altă parte, această adresă, vizând diminuarea cu 25% a salariilor unei categorii de personal conform Legii nr. 330/2009 şi a Legii nr. 118/2010, întruneşte caracteristicile actului jurisdicţional administrativ în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004 pentru că vizează organizarea executării legii în concret, în speţă a aplicării Legii nr. 95/2006, modificată prin OUG nr. 48/2010, respectiv a Legii nr. 118/2010, M.S. stabilind, de altfel, că Legea nr. 118/2010 se aplică spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii şi din contracte încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, prima instanţă a apreciat că, deşi această autoritate nu este emitentul actelor a căror suspendare se solicită, se impune a fi avut în vedere principiul disponibilităţii părţii, în raport de care reclamantul a dorit ca hotărârea să se pronunţe în opozabilitate cu această instituţie.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea 554/2004.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat, prima instanţă a constatat că reclamantul a invocat nelegalitatea ordinului atacat pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 118/2006, prin adăugare la acesta, respectiv adăugarea sintagmei „unităţile sanitare publice cu paturi", apreciind că această situaţie creează o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului în baza căruia sunt diminuate drepturile patrimoniale, cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul la C.E.D.O.
Cu referire la paguba iminentă, prima instanţă a apreciat că executarea actelor administrative a căror suspendare se solicită este de natură a-i provoca reclamantului pagube importante de ordin material, prin reducerea salariilor cu mai multe procente, acest venit constituind pentru salariaţii Spitalului judeţean Botoşani unicul venit.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României, M.F.P. şi M.S., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Cu privire la cazul bine – justificat se apreciază că nu a fost dovedită această primă condiţie de suspendare, din dosar nerezultând împrejurări care să creeze o îndoială puternică în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004; astfel, actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, beneficiind, pe deplin, de prezumţia de legalitate.
În consecinţă, recurenţii au solicitat admiterea recursurilor şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ, cu motivarea că în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat de recurenţi, motiv ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că vizează greşita aplicare a legii, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările ulterioare „Cuantumul brut al salariilor/ soldelor/ îndemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte masuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Totodată, în conformitate cu art. 188 din Legea nr. 95/2006 „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii", iar M.S. ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică propune şi elaborează legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice unde îşi desfăşoară activitatea reclamantul.
În raport de prevederile legale menţionate rezultă că actul administrativ atacat beneficiază pe deplin de prezumţia de legalitate, prezumţie ce nu a fost răsturnată, în această fază procesuală, de reclamant, susţinerea acestuia că spitalele de urgenţă ar fi o categorie aparte de instituţii cărora nu ar trebui să li se aplice Legea nr. 118/2006 fiind o problemă de fond, asupra căreia instanţa nu se poate pronunţa în cadrul procesual limitat al cererii de suspendare a actului administrativ.
Faţă de acest considerent, în raport de art. 14 cu referire la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile suspendării actului administrativ, respectiv cazul bine – justificat şi paguba iminentă, astfel că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea reclamantului – intimat.
Cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, M.F.P. prin mandatar D.G.F.P. a judeţului Botoşani şi M.S. împotriva Sentinţei nr. 275 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 911/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
