ICCJ. Decizia nr. 901/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 901/2011
Dosar nr. 4560/62/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 58/ F din 26 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC E. SA în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală Braşov ca inadmisibilă cu privire la petitul având ca obiect constatarea că măsurile vizând acordarea, stopare şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală şi ca tardivă cu privire la petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de Direcţia Fiscală Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că petitul referitor la constatarea faptului că măsurile vizând acordarea, stopare şi/ sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală, nu se încadrează între cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile speciale aplicabile în materia contenciosului administrativ, în special ale art. 1 alin (1) din Legea nr. 554/2004, această cerere putând fi analizată doar ca un motiv ce ar putea atrage anularea actului administrativ fiscal contestat, ca fiind emis de o persoană ce nu are abilitatea legală, competenţa de a verifica şi a emite acest act.
Prima instanţă a mai reţinut că actele administrativ fiscale contestate au fost emise la data de 21 noiembrie 2007, respectiv 21 ianuarie 2008, iar acţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 18 mai 2009, depăşindu-se astfel termenul de decădere de 1 an prevăzut în mod imperativ de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Curtea a respins excepţia autorităţii lucrului judecat invocată în cauză de către pârâta Direcţia Fiscală Braşov, arătând că, deşi atât cauza de faţă cât şi cea care face obiectul Dosarului nr. 139/64/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov privesc aceleaşi părţi, respectiv reclamanta SC E. SA şi pârâta Direcţia Fiscală Braşov, având obiect identic, şi anume constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008, nu există identitate de cauză.
Astfel, în Dosarul nr. 139/64/2008 al Curţii de Apel Braşov s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008, invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 250 şi 257 Cod Fiscal, iar în prezentul litigiu se invocă faptul că aceste acte administrativ fiscale au fost emise în condiţiile nerespectării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a acestei persoane juridice, principiu impus de dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 şi de dispoziţiile Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii şi respectiv soluţionarea nelegală a cauzei pe excepţia inadmisibilităţii capătului de acţiune având ca obiect constatarea că măsurile vizând acordarea, stopare şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală şi pe excepţia tardivităţii capătului de acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de către Direcţia Fiscală Braşov.
Se solicită modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii celor două excepţii şi menţinerii sentinţei atacate numai în ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Se solicită în baza art. 314 C. proc. civ. ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să hotărască asupra fondului cauzei în scopul aplicării corecte a legii motivat de faptul că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii în constatare cu consecinţa constatării că intimata Direcţia Fiscală Braşov nu are competenţa de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat de care a beneficiat recurenta, în recurs se susţine următoarele:
În cauză, în mod greşit au fost reţinute de instanţa de fond dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care nu sunt aplicabile ca normă generală. Se arată că în raport de natura actelor contestate, acte administrativ fiscale sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi alin. (3) C. proCod Fiscal şi dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) raportat la art. 205 alin. (1) C. proCod Fiscal coroborat cu dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Se apreciază că acţiunile în constatare sunt admisibile în materia contenciosului fiscal pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei unui drept şi verificarea de către instanţele de judecată a drepturilor organelor fiscale prin prisma atribuţiilor şi competenţelor speciale şi limitativ prevăzute de lege şi de actele administrative cu putere de lege.
Se arată că este admisibilă acţiunea în constatarea faptului că intimata Direcţia Fiscală Braşov nu are competenţa de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat, această competenţă fiind atributul exclusiv al Comisiei Europene, care poate dispune stoparea şi recuperarea ajutoarelor de stat numai în temeiul unei decizii temeinic motivate, invocându-se soluţii de practică pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost anulate decizii de impunere pe motiv că intimata nu avea competenţă materială, respectiv atribuţii în materia ajutoarelor de stat.
Se arată de recurentă că în prezenta cauză acţiunea în constatare este admisibilă în baza art. 111 C. proc. civ. cu care se completează Codul de procedură fiscală, fără a fi necesar a se promova o acţiune în realizare.
Aceasta deoarece problema de drept dedusă judecăţii nu constă în anularea deciziei de impunere emisă de Direcţia Fiscală Braşov ci în constatarea de către instanţa de contencios administrativ învestite a capacităţii acestei persoane juridice de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat, problemă de drept a cărei dezlegare este prioritară şi de natură să facă inutilă soluţionarea cererii privind anularea deciziei de impunere.
În ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii, se arată că hotărârea contestată este dată cu aplicarea greşită a legii. Aceasta deoarece pentru faptul că s-a solicitat nulitatea absolută a actului administrativ fiscal pentru un motiv neprevăzut de Codul de procedură fiscală cel privind nerespectarea principiului specialităţii capacităţii.
În motivele de recurs se invocă aplicarea prioritară în prezenta cauză a dreptului comunitar conform art. 148 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţia României şi a aplicării cu prioritate a Regulamentelor Comisiei Europene nr. 659/1999 şi nr. 794/2004 fapt care duce la recunoaşterea şi din punctul de vedere al dreptului comunitar la lipsa oricărei capacităţi a Direcţiei Fiscale Braşov de a dispune în legătură cu măsurile fiscale de natura ajutoarelor de stat.
Se solicită pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
La dosar intimata - pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În termenul de amânare a pronunţării, ambele părţi au depus concluzii scrise şi practică judiciară.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată prin care s-a respins acţiunea reclamantei-recurente astfel cum a fost formulată şi precizată ca inadmisibilă privind cererea în constatare şi ca tardiv formulată privind cererea în constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 185131/2007 şi a Dispoziţiei nr. 7/2008 emise de intimată este dată cu aplicarea corectă a legii, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect şi legal a fost respins ca inadmisibil capătul din acţiune având ca obiect constatarea pe cale judecătorească, în condiţiile art. 111 C. proc. civ. a faptului că măsurile vizând acordarea, stopare şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală.
Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile legii speciale nr. 554/2004 în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. ca normă generală.
Nu poate primi consideraţiile din recurs atât cu privire la temeiurile de fapt cât şi de drept invocate. Acţiunea în constatare conform art. 111 C. proc. civ. are caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizare dispunându-se expres că „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului". Iar în prezenta cauză recurenta a avut şi a utilizat atât pe cale separată cât şi în prezenta cauză de dispoziţiile art. 205 şi 218 C. proCod Fiscal şi a contestat actele administrativ fiscale respectiv Decizia de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă.
Pe cale separată anterior promovării prezentei acţiuni, acţiunea în anulare a făcut obiectul Dosarului nr. 139/64/2008 al Curţii de Apel Braşov soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1408 din 12 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta a invocat în prezenta cauză dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi a promovat prezenta acţiune în constatare pentru a nu-i putea fi opusă excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 117/ F din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, Curtea apreciind că în mod corect acest capăt a fost respins ca inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 8 şi 18 din acelaşi act normativ special care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Cererea în constatare astfel cum a fost formulată ca un capăt de cerere distinct şi principal al acţiunii recurentei este inadmisibilă deoarece nu priveşte un act administrativ tipic definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau asimilat conform art. 2 alin. (2) din aceleaşi act normativ.
Pe de altă parte, ceea ce pretinde recurenta s se constata pe cale judecătorească de către instanţa de contencios administrativ nu poate forma obiectul unei acţiuni în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu poate forma obiectul unei soluţii pe care le poate da instanţa în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) – (6) din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, în mod corect acest capăt al acţiunii a fost apreciat de instanţa de fond ca inadmisibil şi respins ca atare.
În ceea ce priveşte al doilea capăt al acţiunii având ca obiect „constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă în mod corect a fost respins ca tardiv formulat în raport de dispoziţiile art. 11 (1) lit. a) şi art. 11alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate coroborat cu dispoziţiile art. 2181 alin. (2) din OG nr. 92/2003 faţă de caracterul actelor contestate – acte administrativ fiscale.
Fapt de necontestat ambele acte au fost comunicate recurentei la 22 noiembrie 2007 – Decizia de impunere şi la 23 ianuarie 2008 - dispoziţia prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de recurentă.
Prezenta acţiune a fost formulată la data de 18 mai 2009 cu depăşirea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind tardiv formulată.
Curtea nu va reţine susţinerile din recurs privind caracterul nulităţii invocate de recurentă şi momentul de la care apreciază aceasta că a început să curgă termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Aceasta deoarece în contencios administrativ nulităţile absolute sau relative ale actelor administrative contestate nu prezintă relevanţă din punct de vedere al cauzelor de nulitate privind regimul juridic aplicabil deoarece sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 coroborat cu actele normative speciale în raport de natura şi emitentul actului administrativ contestat. Pe de altă parte, nu se poate reţine ca moment al începerii curgerii termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 o anumită dată de la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat măsurile de natura celor reţinute prin Decizia de impunere ca fiind ajutoare de stat.
Curtea nu va reţine această susţinere din recurs care nu are temei legal în ceea ce priveşte naşterea dreptului de a contesta acte administrative fiscale. Acest drept s-a născut la data comunicării actelor contestate, iar acţiunea în contencios formulată în realizare a fost depusă tardiv în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurenta fiind decăzută din dreptul de a-i fi analizată pe fond o acţiune depusă tardiv.
Curtea nu va reţine susţinerile din recurs privind încălcarea practicii unitare a instanţei supreme şi la încălcarea dispoziţiilor privind ajutoarele de stat, respectiv dispoziţiile 10-19 din Regulamentul CCE/nr. 659/1999.
Aceasta deoarece verificând soluţiile de practică depuse de recurentă, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acestea au avut ca obiect acţiunile în realizare soluţionate în recurs sau în calea de atac a revizuirii neputând fi opuse ca soluţii de practică în prezenta cauză ţinând cont că acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată a fost soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii şi pe excepţia tardivităţii şi nu pe fond, în cauză nepunându-se problema de schimbare a jurisprudenţei instanţei de recurs.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa materială în domeniul ajutorului de stat în cauză aceste susţineri nu au legătură cu soluţia de fond contestată care nu a analizat natura sumelor imputate recurentei, neputându-se reţine încălcarea dreptului Comisiei Europene de a dispune cu privire la stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta - reclamantă SC E. SA împotriva Sentinţei civile nr. 58/ F din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 890/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 902/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
