ICCJ. Decizia nr. 940/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 940/2011
Dosar nr. 597/39/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 22 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C.D.P. Fălticeni în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Suceava şi A.N.A.F. Bucureşti, în sensul că au fost anulate în parte Decizia nr. 361 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F., raportul de inspecţie fiscală din 23 iulie2008 şi Decizia de impunere din 28 iulie 2008 emise de D.G.F.P. Suceava, cu privire la obligaţia de plată a sumei de 908.486 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată şi majorări de întârziere.
Instanţa de fond a respins cererea de trimitere a cauzei la A.N.A.F. pentru soluţionarea contestaţiei administrative privind suma de 639.085 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală generală din 23 iulie 2008 şi Decizia de impunere din 28 iulie 2008 s-a stabilit în sarcina unităţii reclamante obligaţia de plată a sumei totale de 1.547.571 lei, din care 962.699 lei reprezentând TVA aferent perioadei 15 mai 2004 – 30 iunie 2008, iar 584.972 lei reprezentând accesorii TVA.
Organele de control fiscal au reţinut, în esenţă, că pentru această perioadă unitatea reclamantă nu a fost înregistrată ca plătitoare de TVA, cu toate că nu există temei legal pentru scutirea de la plata TVA, întrucât pe lângă activitatea de cercetare – dezvoltare, unitatea desfăşoară şi activităţi economice constând în producerea şi livrarea de mere şi rachiu de fructe, că aceasta este persoană impozabilă în sensul art. 127 alin. 1 Cod fiscal şi că dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. a) din Legea 571/2003 (în vigoarea la data de 1 ianuarie 2007) prevăd că sunt scutite de TVA activităţile de cercetare dezvoltare, iar nu entităţile care desfăşoară aceste activităţi.
În concluzie, s-a apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, consecinţa fiscală fiind stabilirea unei diferenţe de TVA în sumă de 433.655 lei, aferentă perioadei 15 mai 2004 – 31 ianuarie 2007, pentru care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 474.831 lei.
Cu privire la acest prim aspect, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 7 pct. 1 teza 2 din OUG nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare – dezvoltare în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I. – S., „unităţile de cercetare – dezvoltare prevăzute în anexa 1a (cum este cazul în speţă) se reorganizează ca institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I. – S.
Astfel, instanţa a arătat că potrivit art. 2 alin. (2) din actul normativ indicat „cercetarea ştiinţifică şi inovarea sunt activităţi ştiinţifice, care au ca scop: gestionarea, valorificarea şi implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi ale dezvoltării tehnologice, în mod deosebit a materialelor biologice valoroase, a tehnologiilor de cultură vegetală …", iar aceste dispoziţii se coroborează cu prevederile art. 14 lit. a) şi f) conform cărora „finanţarea activităţilor din unităţile de cercetare – dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare se realizează din venituri provenite din contracte de finanţare încheiate pe perioade multianuale pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare – dezvoltare şi inovare şi acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare – dezvoltare şi inovare şi în programele – nucleu de cercetare, finanţate în sistem competiţional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare – dezvoltare, ori din valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare – dezvoltare, din activitatea de producere de seminţe, material săditor, furaje speciale …".
Cu privire la calitatea de persoană impozabilă a reclamantei reţinută în raportul de inspecţie fiscală, Curtea a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 127 pct. 4 din Codul fiscal „instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice…" excepţia prevăzută expres de lege vizând activităţile care ar produce distorsiuni concurenţiale, ori acele activităţi la care fac trimitere alineatele 5 şi 6 ale aceluiaşi articol.
Analizând ipoteza în care activitatea reclamantei constituie o „distorsiune concurenţială", prin prisma adresei din 26 noiembrie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei, Curtea reţinut că până la aderarea României la UE, cadrul legislativ naţional în materie de ajutor de stat a fost reprezentat de Legea nr. 143/1996, abrogată la data de 1 ianuarie 2007, când a intrat în vigoare OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat şi că scutirea la plata unei taxe datorată de reclamanta S.C.D.P. Fălticeni la bugetul consolidat al statului poate intra sub incidenţa reglementărilor privind ajutorul de stat în condiţiile în care sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 87 alin. (1) din TCE, respectiv pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2007, precum şi de art. 2 din Legea 143/1996, în condiţiile de autorizare de către Consiliul Concurenţei.
Anterior aderării la UE, Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate naţională competentă în materia autorizării ajutoarelor de stat, a emis în anul 2005 Deciziile nr. 230 şi nr. 232 din 28 decembrie 2005 privind schema de ajutor de stat aplicabilă unităţilor de cercetare – dezvoltare şi respectiv schema de ajutor conţinută de Programul Cercetare de Excelenţă – CEEX.
În mod cert reclamanta a beneficiat de ambele scheme de ajutor atât în calitate de unitate de cercetare – dezvoltare cât şi datorită Programului CEEX.
Având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 343/2006 privind modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal, a fost eliminată scutirea de TVA prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, pentru activitatea de cercetare – dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în planul naţional de cercetare – dezvoltare şi inovare şi programele – nucleu şi în planurile sectoriale prevăzute de OG nr. 57/2007, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat în parte Decizia atacată şi actele administrative emise de D.G.F.P. Suceava, cu privire la obligaţia de plată a sumei de 908.486 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere.
Referitor la acel de al doilea aspect reţinut de organul de control fiscal şi anume acela că unitatea trebuia să colecteze TVA pentru cantitatea de 271.052 l distilat de mere vrac, care apare în evidenţe sub noţiunea „perisabilităţi" pentru perioada 1996-2006, scăzută din gestiune în luna noiembrie 2007, împrejurare în care s-a stabilit obligaţia de plată la nivelul sumei de 639.085 lei, Curtea a constatat că, în mod legal, pârâta A.N.A.F. a dispus prin Decizia 361 din 31 octombrie 2008 suspendarea soluţionării contestaţiei, în considerarea dispoziţiilor art. 214 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Instanţa de fond a reţinut că organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi plângerea penală înregistrată sub nr. 75315 din 29 iulie 2008, în care se regăsesc aspectele consemnate în actele administrative emise de D.G.F.P. Suceava, în vederea stabilirii caracterului infracţional al faptelor săvârşite de unitatea reclamantă, aşa încât, instanţa a respins cererea de trimitere a cauzei la A.N.A.F. pentru soluţionarea contestaţiei administrative privind suma de 639.085 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, atât reclamanta S.C.D.P. Fălticeni, cât şi pârâtele D.G.F.P. Suceava şi A.N.A.F.
Recurentele D.G.F.P. Suceava şi A.N.A.F. au criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive.
- instanţa de fond a ignorat prevederile legale potrivit cărora instituţia publică este o persoană impozabilă pentru activităţile economice desfăşurate, indiferent de scopul sau rezultatul acestor activităţi, astfel cum rezultă din prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) Cod Fiscal;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit, în lipsa oricăror probe în acest sens, că reclamanta a beneficiat de scheme de ajutor de stat acordate anterior aderării României la U.E., atât în calitate de unitate de cercetare - dezvoltare, cât şi datorită Programului CEEX;
- prin Decizia nr. 555 din 12 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 3916/36/2006 s-a stabilit în mod irevocabil faptul că reclamanta avea obligaţia de a se înregistra ca plătitoare de TVA începând cu data de 17 septembrie 2003, aspect asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat, deşi la dosar a fost depusă hotărârea menţionată;
- instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei recurate doar aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 pct. 1 teza 2 şi art. 2 alin. (2) din OUG nr. 78/2003, ignorând cu desăvârşire prevederile art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ care stabilesc că unităţile care desfăşoară activităţi comerciale in vederea valorificării eficiente a rezultatelor cercetării-dezvoltării si a produselor realizate cu parteneri externi si interni pe baze contractuale, se înregistrează la Registrul Comerţului.
Astfel, aceasta prevedere legala are aplicabilitate de la data de 17 septembrie 2003 şi impune calitatea de plătitor de TVA a intimatei reclamante;
- potrivit art. 141 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal scutirea de TVA era aplicabilă numai pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare, iar nu şi pentru activităţile economice, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Recurentele - pârâte şi-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
La rândul său, reclamanta S.C.D.P. a criticat hotărârea atacată sub aspectul modului de soluţionare a capătului de cerere ce viza desfiinţarea măsurii de suspendare a contestaţiei administrative privind impunerea sumei de 639.085 lei, apreciindu-se că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal Astfel, din considerentele Deciziei nr. 361/2008 (de suspendare a soluţionării contestaţiei) nu rezultă existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea unor infracţiuni, iar prin Rezoluţia nr. 1469/P/2008 s-a confirmat propunerea de reîncepere a urmăririi penale faţă de fostul director al unităţii, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. proc. pen.
Din punct de vedere procedural recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 1 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de recurentele D.G.F.P. Suceava şi A.N.A.F., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoana care desfăşoară, de o maniera independenta şi indiferent de loc activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora (.)".
Cu privire la activităţile de natură economică efectuate de către intimata reclamantă, pct. 4 din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare ale Codului fiscal, în sensul art. 127 din Codul Fiscal, prevede ca:
"(4) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică este considerată persoană impozabilă numai în legătură cu acele activităţi sau, după caz, cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.
Potrivit acestor prevederi legale, instituţia publică este o persoană impozabilă pentru activităţile economice desfăşurate, indiferent de scopul sau rezultatul acestor activităţi".
Totodată, art. 127 alin. (5) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede că: "Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dacă tratarea lor ca persoane neimpozabile ar produce distorsiuni concurenţiale".
În sensul art. 127 din Codul fiscal, HG nr. 44/2004 pct. 4 stipulează că se consideră a fi distorsiuni concurenţiale atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai multe persoane, între care unele beneficiază de un tratament fiscal preferenţial astfel încât contravaloarea bunurilor livrate de acestea nu este grevată de taxă, faţă de alte persoane care sunt obligate să greveze cu taxa contravaloarea livrărilor de bunuri.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa de fond a fost în eroare atunci când a considerat că ajutorul de stat acordat unităţilor de cercetare dezvoltare strict pentru activităţile de cercetare dezvoltare, ar fi condus implicit la scutirea de la plata unei taxe, în speţă a taxei pe valoarea adăugată, calculată corect de către organele de inspecţie fiscala.
Se constată că instanţa de fond a ajuns la această soluţie luând în considerare doar adresa din 26 noiembrie 2009 emisă de către Consiliul Concurentei, care nu prezintă informaţii concrete cu privire la ajutorul de stat de care a beneficiat intimata reclamanta şi prin care să fi fost scutită, pentru perioada 15 mai 2004 - 31 ianuarie 2007 de la plata taxei pe valoarea adăugată, pentru activităţile economice desfăşurate, altele decât activităţile de cercetare-dezvoltare specifice.
Totodată, instanţa de fond a reţinut greşit în considerentele sentinţei recurate doar aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 pct. 1 teza 2 şi art. 2 alin. (2) din OUG nr. 78/2003, ignorând prevederile art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ care stabilesc că unităţile care desfăşoară activităţi comerciale în vederea valorificării eficiente a rezultatelor cercetării-dezvoltării şi a produselor realizate cu parteneri externi şi interni pe baze contractuale, se înregistrează la Registrul Comerţului.
Astfel, această prevedere legală are aplicabilitate de la data de 17 septembrie 2003 şi stabileşte calitatea de plătitor de TVA a intimatei reclamante.
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că scutirea de TVA prevăzuta de art. 141 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aplicabila pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 343/2006, s-ar aplica si pentru activităţile economice, altele decât activităţile de cercetare-dezvoltare, pentru care intimata reclamanta avea obligaţia să se înregistreze ca plătitoare de TVA şi să colecteze TVA.
Urmare a verificării efectuate, s-a constatat că, societatea intimata, s-a înregistrat ca plătitor de TVA la data de 1 februarie 2007, deşi, din 17 septembrie 2003, depăşise cifra de afaceri de la care avea obligaţia, conform art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, de a se înregistra ca plătitor de TVA.
Astfel, în prezenta speţă, organele de control au făcut aplicarea prevederilor art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal coroborat cu pct. 62 alin. (2), lit. (b) din HG nr. 44/2004, care stipulează: " (2) În sensul art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, în cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depăşit plafonul de scutire şi nu a solicitat înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, în termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează: (.) b) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, organele fiscale competente vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi datorat-o dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform ari. 153 din Codul fiscal, pe perioadă cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data la care a fost înregistrată. "
De menţionat şi faptul că Decizia civilă nr. 555 din 12 octombrie 2006, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3916/39/2006, prin care instanţa a admis recursul declarat, a modificat sentinţa recurată şi a respins ca nefondată cererea intimatei S.C.D.P. Fălticeni in contradictoriu cu D.G.F.P. a judeţului Suceava din cadrul A.N.A.F., stabilind că aceasta datorează TVA pentru veniturile realizate in acea perioada din activităţi economice.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de recurenta – reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, deoarece Decizia nr. 361 din 31 octombrie 2008, prin care s-a luat măsura suspendării soluţionării contestaţiei, este motivată în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) C. proCod Fiscal, iar împrejurarea că ulterior s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de directorul unităţii conduce, de drept, la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei, în măsura în care rezoluţia parchetului a rămas definitivă.
Pentru considerentele menţionate cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursurile formulate de D.G.F.P. Suceava şi A.N.A.F. urmează a fi admise, dispunându-se modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, iar recursul formulat de S.C.D.P. Fălticeni, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de D.G.F.P. Suceava şi de A.N.A.F. împotriva Sentinţei nr. 22 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge în tot acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de S.C.D.P. Fălticeni împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 957/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
