ICCJ. Decizia nr. 1094/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul 1044/2/2010 reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.S.D. solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziției Primarului General din 07 ianuarie 2009.
în motivarea, în fapt, a acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că prin dispoziția Primarului General din 07 ianuarie 2009 i-au fost stabilite despăgubirile prin echivalent cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, urmare a naționalizării terenului în suprafață de 144 m.p. și a construcției P+2 în suprafață de 274 m.p. situat în București, pe care le-a deținut împreună cu răposatul său soț D.M.
Dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P.-C.C.S.D. la data de 01 martie 2010 și deși la data de 26 iunie 2010 a solicitat cu scrisoare recomandată instituției să-i elibereze titlul de despăgubire cu prioritate din cauza vârstei foarte înaintate, nici până la această dată dosarul nu a fost soluționat, motiv pentru care reclamanta, față de dispozițiile din Legea nr. 554/2004 solicită obligarea Statului Român prin C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin sentința civilă nr. 2472 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.
Obligă pârâta să procedeze la emiterea dispoziției privind titlul de despăgubire reclamantei, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
în urma notificării depusă de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului București, pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 144 m.p. și construcția P+2 în suprafață de 274 m.p. situat în București, pe care le-a deținut împreună cu răposatul său soț D.M., prin dispoziția Primarului General din 07 ianuarie 2009 i-a fost stabilit dreptul la despăgubiri prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001.
Dispoziția de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria Municipiului București, la Comisia Centrală, formându-se Dosarul înregistrat la data de 01 martie 2010, iar la data de 26 iunie 2010 reclamanta a solicitat cu scrisoare recomandată instituției să-i elibereze titlul de despăgubire cu prioritate din cauza vârstei foarte înaintate.
în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pârâta a recunoscut că dosarul a fost analizat cu prioritate, fiind încadrat deja la caz special, la data de 26 august 2010, însă în condițiile în care pârâta nu a învederat nici un impediment, în parcurgerea procedurii de evaluare, nu a arătat dacă dosarul a fost transmis la evaluare sau dacă a fost întocmit un raport de evaluare, este nejustificată întârzierea în emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, de la data analizei și luării deciziei trimiterii dosarului spre evaluare și până la data soluționării cauzei, 29 martie 2011.
Prin urmare, pârâta nu a adus argumente pentru a justifica nesoluționarea dosarului reclamantei, ci a indicat doar textele legale incidente fără să se refere concret la stadiul de soluționare a dosarului reclamantei și, mai ales, nu a adus dovezi în sprijinul susținerilor sale.
A apreciat prima instanță că în speță, durata de mai bine 2 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.
Prin urmare, Curtea de Apel, văzând dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâta să procedeze la emiterea titlului de despăgubire reclamantei, într-un termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, având în vedere caracterul prioritar al dosarului reclamantei, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând soluția instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivarea căii de atac a vizat următoarele aspecte:
2.1. Obligarea la desemnarea unui evaluator.
în acest sens, s-a arătat că, încă de la data de 26 august 2010, dosarul urma să fie atribuit unui evaluator, dar întrucât evaluatorul respectiv a întârziat predarea raportului de evaluare peste termenele prevăzute în contractul cu A.N.R.P. dosarul urmează să fie reatribuit altui evaluator, răspunzându-se petentei în acest sens prin adresa din data de 08 decembrie 2011.
în consecință, în opinia recurentei - pârâte, obligația impusă în sarcina sa este greșită.
2.2. Obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire
Referitor la această obligație impusă prin sentința atacată, recurenta - pârâtă a arătat că instanța a ignorat prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc etapele procedurii administrative, obligând autoritatea direct la emiterea titlului de despăgubire, într-un termen de 15 zile, imposibil de respectat, deoarece executarea obligației depinde de evaluatori.
2.3. Obligarea greșită la plata de penalități pe zi de întârziere
Subsumat acestei critici, recurentul - pârât a arătat că instanța nu a motivat acordarea penalităților de întârziere și nu a ținut seama de împrejurarea că nu s-a făcut dovada vinovăției pârâtei și nici a întinderii prejudiciului adus reclamantei
3.Apărările intimatei - reclamante
Intimata - reclamantă a nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate de recurenta -pârâtă.
Il.Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta -pârâtă și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este întemeiat în ceea ce privește stabilirea unui termen de 15 zile de soluționarea irevocabilă a cauzei pentru emiterea titlului de despăgubire.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Intimata - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția din 7 ianuarie 2009 a Primarului Municipiului București, dosarul aferent fiind înregistrat la S.C.C.S.D., iar în ședința din 26 august 2010 a fost selectat ca fiind caz special.
în raport cu datele menționate și ținând seama de împrejurarea că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost încă emisă, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului termenului rezonabil, consacrat în art. 6 parag. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, principiu aplicabil nu numai în procedurile judiciare, ci și în cele administrative.
Analizând punctual motivele de recurs formulate de recurenta -pârâtă, înalta Curte reține următoarele:
1.1 .Cu privire la obligația de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare
împrejurarea că, într-o anumită etapă a derulării procedurii, Comisia Centrală a desemnat un evaluator , nu este în măsură să ducă la reformarea sentinței, de vreme ce însăși autoritatea în cauză precizează că ulterior a intervenit o reatribuire a dosaruluin către unalt evaluator, raportul de evaluare nefiind efectuat.
1.2. Cu privire la obligația de emitere a deciziei
Potrivit art. 16 alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, " (4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(7) în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare ".
Prin urmare, singura atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Pe de altă parte însă, din actele dosarului rezultă faptul că dosarul a fost trimis spre evaluare unui evaluator, fiind prin urmare în această etapă administrativă, astfel încât termenul de 15 zile stabilit de instanța fondului pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu are corespondent nici în dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar nici în realitatea faptică, în sensul că există eventualitatea unei imposibilități de executare a hotărârii, titlului de despăgubire neputând fi emis în lipsa raportului de evaluare.
în acest context, înalta Curte constată că sub acest aspect hotărârea este nelegală, iar pentru certitudinea punerii în executare a obligației de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, un termen de 6 luni de la soluționarea irevocabilă a cauzei este rezonabil în raport cu natura obligației impuse prin hotărârea judecătorească.
1.3. Cu privire la penalitățile de întârziere
Posibilitatea acordării penalităților de întârziere prin dispozitivul hotărârii este prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conceput ca un mijloc de constrângere pentru autoritatea publică, în vederea executării obligației și, în același timp, ca o garanție suplimentară pentru reclamant că își va vedea restabilit dreptul sau interesul vătămat.
Așa cum rezultă din cele expuse anterior, instanța a sancționat încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea unei stări de incertitudine asupra măsurilor reparatorii și a obligat pârâta să efectueze operațiunile administrative necesare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, dispozitivul sentinței încadrându-se în prevederile art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a modificat sentința atacată, în sensul că obligă autoritatea pârâtă a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei decizii, cu menținerea celorlalte dispoziții.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1100/2012. Contencios → |
|---|
