ICCJ. Decizia nr. 1090/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin C.C.S.D. a solicitat anularea deciziei din 18 noiembrie 2009-Anexa 1 prin care s-a emis în favoarea Fundației titlu de despăgubiri în cuantum de 1.576.566 RON pentru imobilul teren în suprafață de 364 m.p. situat în București, obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit valorii de piață a terenului de la momentul soluționării cererii de retrocedare, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că potrivit art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 valoarea terenurilor se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 19, 20 din Legea nr. 247/2005,art. 8 din Legea nr. 554/2004,art. 19.3 din Norma metodologică de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
La data de 09 februarie 2011 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 2563 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin C.C.S.D.
A anulat decizia nr. 6726 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii raportat la valoarea de piață a terenului la momentul soluționării cererii de retrocedare, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- potrivit deciziei nr. 4036 din 27 iunie 2005 a I.C.C.J. și soluției de unificare a practicii secției de contencios administrativ și fiscal a I.C.C.J., Fundația C. are calitate procesuală de a introduce, în numele Federației Comunităților Evreiești, acțiune pentru retrocedarea imobilelor care au aparținut cultului religios mozaic în condițiile O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere scopul constituirii Fundației, așa cum acesta este prevăzut în actul constitutiv și în Statutul fundației;
- conform art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001: "Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare";
- conform art. 10 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la momentul modificării prin Legea nr. 247/2005 prevedea că “Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare".
Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România “Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Legea nr. 247/2005 a adus această modificare prin adăugarea art. 2 alin. (2) la O.U.G. nr. 94/2000: "Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare".
în acest context legislativ, Curtea de Apel a apreciat că art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie interpretat la fel ca art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât ambele situații privesc imobile preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar dacă s-ar acorda despăgubiri diferite atunci s-ar produce o discriminare și s-ar aduce o atingere art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., raportat la art. 14 din C.E.D.O.
A mai reținut instanța de fond că data soluționării notificării este data la care petenta a primit o soluție la cererea sa de retrocedare, respectiv Decizia nr. 1376 din 17 iulie 2007, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în București, în suprafață de 364 m.p. și se propune acordarea de despăgubiri.
Prin urmare, a apreciat prima instanță, evaluarea trebuia să se raporteze la data de 17 iulie 2007, ca dată a emiterii deciziei de soluționare a notificării
De altfel, a mai constatat instanța, ar fi imposibil pentru evaluator să se raporteze la momentul emiterii deciziei de acordare propriu-zisă a despăgubirilor, atâta timp cât raportul de evaluare este anterior deciziei de acordare a despăgubirilor.
"Decizia" avută în vedere de art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie să fie decizia prin care s-a decis modalitatea de despăgubire, în caz contrar nu se poate folosi ca reper data emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor, întrucât nu se cunoaște la momentul evaluării.
A concluzionat instanța de fond că o soluționare diferită ar putea reprezenta o discriminare cu privire la drepturile fundamentale prevăzute de C.E.D.O., art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1.
2. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
în motivarea căii de atac se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea/ aplicarea greșită a legislației speciale în ceea ce privește restituirea proprietăților.
în esență, se menționează că în mod corect despăgubirile din decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009 au fost acordate conform raportului de evaluare efectuat în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape printre care și etapa evaluării, fiind o procedură distinctă de procedura reglementată prin O.U.G. nr. 94/2000, în cadrul căreia sunt soluționate cererile de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și care este anterioară procedurii de acordare a despăgubirilor.
în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la măsuri reparatorii raportat la valoarea de piață a terenului la momentul soluționării cererii de retrocedare conform standardelor internaționale de evaluare, întrucât valoarea despăgubirilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabilește în funcție de raportul de evaluare efectuat în etapa evaluării și nu la momentul soluționării notificării.
Astfel, valoarea despăgubirilor aferente imobilelor solicitate de reclamantă este cea determinată în raportul de evaluare întocmit în cauză, în RON și nu într-o altă monedă, astfel cum prevăd și dispozițiile pct. 16.13 și 16.14 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobată prin H.G. nr. 1095/2005, iar justificarea reclamantei de acordare a despăgubirilor la o valoare de piață plasată în anul 2007 când aceasta a atins cote maxime pe piața imobiliară nu are suport legal.
Se aduc critici sentinței recurate și sub aspectul greșitei soluționări a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că litigiile ce vizează aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, astfel că în mod greșit a fost obligată la plata acestora.
3. Soluția instanței de recurs
înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatei reclamante în cadrul procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, i-a fost emisă Decizia nr. 1376 din 17 iunie 2007 de către Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, conform căreia i-a fost constatată acesteia calitatea de persoană îndreptățită în ceea ce privește restituirea terenului în suprafață de 364 m.p. situat în Municipiul București, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru acest imobil-teren, dosarul fiind înaintat C.C.S.D. în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor și emiterea deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubiri.
Recurenta a emis decizia din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea intimatei-reclamante, acordând despăgubiri conform raportului de evaluare întocmit în dosar, în sumă de 1.576.566 RON.
în mod greșit instanța de fond a reținut că evaluarea trebuia să se raporteze la data de 17 iulie 2007, întrucât aceasta este data soluționării notificării și emiterii deciziei din 17 iulie 2007.
Potrivit art. 1 din Titlul VII al Legii nr. 245/2007, "prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea_ O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu modificările și completările ulterioare_".
Legea nr. 245/2007, în cuprinsul Titlului VII, Capitolul V, art. 16 alin. (61)-(65) și alin. (7) prevede procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, în cadrul cărora trebuie parcurse mai multe etape printre care și etapa evaluării și ulterior cea a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare.
în acest sens sunt și dispozițiile pct. 16.13 și 16.14 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 245/2007 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, care detaliază etapa evaluării și a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Conform art. 16 alin. (7) din legea menționată "în baza raportului de evaluare, Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".
în raport de dispozițiile legale menționate, care reprezintă dreptul special în ceea ce privește acordarea despăgubirilor, se reține că acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură conform deciziilor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, se face conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 245/2007 și Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, decizia reprezentând titlu de despăgubire fiind emisă în baza raportului de evaluare întocmit în această procedură administrativă.
Cum etapa evaluării în procedura administrativă este ulterioară momentului emiterii Deciziei nr. 1376 din 17 iulie 2007, fiind clar reglementată în dispozițiile art. 16 alin. (6) și alin. (61)-(65) din Legea nr. 245/2007 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, recurenta a emis Decizia nr. 6726/2009, respectând aceste dispoziții legale în ceea ce privește evaluarea și emiterea titlului de despăgubire. Astfel, în mod greșit instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale menționate anterior, anulând decizia atacată și stabilind că evaluarea trebuie să se raporteze la data de 17 iulie 2007, astfel cum a solicitat și reclamanta.
în consecință, față de cele reținute, în mod corect recurenta-intimată a emis decizia reprezentând titlu de despăgubiri din 18 noiembrie 2009 a cărei anulare s-a solicitat în cauza dedusă judecății, fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei, care urmează a fi respinsă.
Prin urmare, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea/ aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
înalta Curte, în raport de considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis recursul, a casat sentința recurată și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1134/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1129/2012. Contencios → |
|---|
