ICCJ. Decizia nr. 1129/2012. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 12 august 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată prin încheierea Tribunalului București, secția a III-a civilă, dată la data de 23 iunie 2011 în dosar, cu soluționarea excepției de nelegalitate având ca obiect certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 4 octombrie 2002, excepție invocată de reclamanta S.C. F. S.A.
în motivarea excepției, s-a arătat în esență că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost eliberat în favoarea pârâtei CN R. - F.U.M. București pentru suprafața totală de 12,60 ha, deși terenul în suprafață de 8.000 mp nu s-a aflat niciodată în patrimoniul acesteia în baza unui titlu, fiindu-i transferat dreptul de folosința doar a unei suprafețe reale de 11,80 ha.
Prin urmare, organul emitent nu a analizat la momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate mai multe aspecte: dacă terenul litigios se afla în patrimoniul pârâtei, care este titlul în baza căruia acest teren se aflau în patrimoniul acesteia, obiectul de activitate al acesteia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și maniera la care acest teren i-ar fi fost necesar pârâtei pentru desfășurarea activității.
în soluționarea excepției, Curtea a citat părțile din litigiul de fond, precum și emitentul actului contestat, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate în raport de data emiterii actului, susținându-se în esență că vizează un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prematurității și tardivității acesteia.
Prin Sentința nr. 6074 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin întâmpinare, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta S.C. F. S.A., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:
în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor cuprinse art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituția României, cu privire la eventuala prioritate a dispozițiilor cuprinse în tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența instanțelor comunitare.
în acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei.
De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, precum legea generală privind contenciosul administrativ, care i s-ar opune.
Prin urmare, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Curtea și-a însușit pe deplin opinia instanțelor europene și a înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că aceste dispoziții ale Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.
Dispozițiile legale în discuție fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum este cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 4 octombrie 2002, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual care l-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul legal a acțiunii în anulare.
Astfel, dispozițiile în discuție permit, pe cale incidentală, controlul de legalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual și înlăturarea singurelor efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speță, față de numărul determinat de subiecte de drept cărora li se adresează sau care se pot pretinde vătămate și care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în limita termenelor consacrate pentru introducerea acțiunii în anulare, termene speciale prevăzute de legea contenciosului administrativ din rațiuni ce țin de specificul raporturilor juridice de drept administrativ, specific dat de prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și de caracterul executoriu al acestuia.
Astfel, instanța a considerat că, în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, normele juridice în discuție contravin principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată și în aplicarea principiului priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, a apreciat că se impune aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce consacră dreptul la un proces echitabil și blocului de convenționalitate constituit de practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele tip Beian c. României; a principiilor statuate prin Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene; jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
în ceea ce privește încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a apreciat că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil cu componentele sale referitoare la dreptul de acces la justiție și principiul securității raporturilor juridice. Astfel, în interpretarea și aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea și-a cristalizat o practică constantă în cauzele tip Beian contra României, reținând că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acțiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul securității raporturilor juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiție.
în ceea ce privește încălcarea art. 6 din Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniștri al Uniunii Europene din 20 iunie 2007 - deci anterior adoptării Legii nr. 262/2007 - Curtea a apreciat că dispozițiile în discuție contravin, pentru aceleași argumente expuse anterior, principiului securității raporturilor juridice, consacrat de articolul respectiv din Cod, care prevede expres că administrațiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepțiilor legal justificate, și nu pot aduce atingere drepturilor câștigate și situațiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări urgente de interes public.
Pe cale de consecință, în raport cu argumentele expuse, Curtea a apreciat că prin dispozițiile în discuție, ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face obiectul prezentei cauze, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 4 octombrie 2002, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept consecință crearea unui "climat general de incertitudine și nesiguranță juridică", așa cum a concluzionat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în parag. 99 al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea a admis excepția inadmisibilității contestării pe calea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 octombrie 2002, apreciind că acest act administrativ nu mai poate forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ pe această cale, expirarea termenelor pentru contestarea lui pe calea acțiunii directe constituindu-se într-un fine de neprimire, ce nu mai permite analizarea altor aspecte ridicate de către părți.
împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta S.C. F. S.A.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că Sentința nr. 6074 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată reclamantei la data de 21 noiembrie 2011, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (dosarul Curții de Apel București).
în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: "termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii".
Cum recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 3 decembrie 2011, astfel cum reiese din ștampila aplicată pe plicul de expediere a cererii de recurs (dosar), rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Față de situația constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca tardiv formulat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1077/2012. Contencios → |
|---|
