ICCJ. Decizia nr. 1173/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1173/2012
Dosar nr. 13528/95/2010
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată.
În fapt, prin acţiunea formulată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul M.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Gorj - Serviciul public comunitar - regim permise de conducere înmatriculări autovehicule, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca K.S., serie şasiu X.
Reclamantul a precizat că a achiziţionat autovehiculul din Germania iar pentru justificarea celor solicitate a invocat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, respectiv plata taxei de poluare, nu pot fi aplicate deoarece contravaloarea taxelor speciale au fost achitate la data primei înmatriculări.
La data de 3 mai 2011, în dosarul nr. 13528/95/2010, pe rolul Curţii de Apel Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul reclamant M.C.A. a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile C. fisc. şi cele ale art. 44 din Constituţia României.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a susţinut că prin dispoziţiile criticate i se cere să facă dovada plătii taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută în baza art. 2141 - 2143 C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.
În opinia reclamantului, pârâta a solicitat în mod abuziv să facă dovada plăţii taxei de poluare prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, de vreme ce în art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 nu este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.
A susţinut, totodată că adresa nr. 285783 din 02 iulie 2008, emisă de Ministerul de Finanţe - Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor prin care se recomandă pârâtei că "începând cu data de 01 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate care se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele cărei se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plăţii taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008, a normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008" nu ţine loc de modificare legislativă a ordinului menţionat, cu atât mai mult cu cât acesta nu îi este opozabil.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 5468/95/2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 a M.A.I. şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
La data de 30 noiembrie 2011, pârâta Instituţia Prefectului - Judeţul Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a formulat Întâmpinare prin care a solicitat suspendarea cauzei învederând că pe rolul instanţei se mai află dosarul nr. 13186, dosarul nr. 13271 cu termen de judecată la 03 decembrie 2010 şi dosarul nr. 13060 cu termen de judecată la 15 decembrie 2010.
A arătat, de asemenea, că Tribunalul Gorj prin Sentinţa civilă nr. 585/2010 s-a adresat cu o întrebare preliminară privind compatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare cu normele art. 90 din TCE (art. 110), astfel că este necesară menţinerea suspendării tocmai pentru a se preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii şi pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice, respectiv realizarea unei optime administrări a justiţiei întrucât soluţionarea cauzei de faţă depinde de decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, soluţie ce va fi obligatorie pe tot cuprinsul ţării şi va avea efecte retroactive de la data intrării în vigoare a ordonanţei.
De altfel, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la problema de drept privind cauza de faţă, s-a realizat de mai multe instanţe de judecată din ţară, raportat la practica neunitară solicitându-se răspuns la întrebarea - "contravin dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare cu dispoziţiile art. 90 din TCE, (art. 110)"
Faţă de cele menţionate, a solicitat suspendarea cauzei pentru a se preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii şi pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice, respectiv realizarea unei optime administrări a justiţiei.
În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii întrucât, reclamanta nu a depus toate documentele necesare înmatriculării şi exonerarea de la plata eventualelor cheltuieli de judecată pentru lipsa culpei deoarece, potrivit legislaţiei naţionale trebuie achitată taxa de înmatriculare, iar existenţa acestui vid legislativ nu poate fi reţinut ca fiind culpa instituţiei întrucât aceasta nu avea competenţă să dea interpretare jurisdicţională aplicării sau nu a unei dispoziţiuni legale naţionale şi nici competentă prejudiciară asupra interpretării explicite şi directe a dispoziţiilor art. 90 din Tratat (art. 110).
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a art. 7 lit. j) din OMAI nr. 1.501/2006 invocată de reclamant, ca neîntemeiată, reţinând că la baza emiterii ordinului, au stat prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
A reţinut instanţa şi că abrogarea, prin O.U.G nr. 50/2008, a dispoziţiilor art. 2141 - art. 2143 din C. fisc., care au impus obligaţia plăţii taxei de primă înmatriculare, înlocuind-o cu obligaţia plăţii taxei de poluare la prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor importate de ocazie, nu are nicio relevanţă sub aspectul legalităţii dispoziţiilor criticate pe calea excepţiei de nelegalitate, având în vedere caracterul general al enunţului acestora, nefăcându-se referire la un act normativ special, prin identificarea acestuia, respectiv la denumirea acestei taxe, de poluare ori de primă înmatriculare, ci instituind drept obligaţie pentru înmatriculare obligaţia proprietarului de a face dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Interpretarea pe care reclamantul o realizează cu privire la temeiul invocat de către pârâta din dosarul de fond asupra obligaţiei privind plata taxei speciale de poluare nu poate avea o relevanţă asupra legalităţii acestui act administrativ normativ, având în vedere că priveşte perioada ulterioară adoptării acestui ordin, respectiv adoptarea O.U.G. nr. 50/2008, legalitatea actului criticat putând fi verificată prin raportare exclusivă la momentul adoptării acestuia, respectiv cu referire la actele normative cu forţă juridică superioară în vigoare la momentul adoptării acestuia.
Prin urmare, Curtea de Apel a reţinut că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României privitoare la garantarea şi protejarea dreptului de proprietate privată, întrucât dispoziţiile din ordin nu au relevanţă asupra modului în care reclamantul îşi poate exercita dreptul de proprietate asupra autoturismului, iar art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului atribuie statului posibilitatea instituirii unor taxe şi impozite cu respectarea principiului proporţionalităţii şi legalităţii.
În plus, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu critică însăşi legalitatea ordinului menţionat, ci interpretarea dată de către instituţia pârâtă în dosarul de fond asupra dispoziţiilor legale care instituie obligaţia de plată a taxei de poluare pentru autovehicule, împrejurare care nu poate fi cenzurată însă pe calea analizării excepţiei de nelegalitate care priveşte exclusiv conformitatea ordinului cu actele normative cu forţă juridică superioară acestuia în vigoare la momentul emiterii acestuia.
Pe de altă parte, instanţa a apreciat că succesiunea actelor normative cu putere de lege care au instituit obligaţia plăţii unei taxe la prima înmatriculare a autoturismelor importate de ocazie nu poate avea relevanţă asupra legalităţii unor acte administrative cu caracter normativ anterioare.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva Sentinţei civile nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul M.C.A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică de recurs, recurentul afirmă că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât a făcut referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din ordin, iar nu la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv, precum şi faptul că instanţa în mod eronat nu a înţeles că excepţia de nelegalitate a fost invocată în raport cu dispoziţiile din C. fisc., din cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile art. 2141 - art. 2143, care reprezentau temeiul juridic al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul contestat.
Mai susţine recurentul că instanţa în mod greşit nu a reţinut faptul că dispoziţiile contestate din ordin au fost emise în temeiul şi în executarea art. 2141 - art. 2143 din C. fisc., care ulterior au fost abrogate, astfel că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia să fi fost emis Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006.
Recurentul reia susţinerile referitoare la existenţa unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr. 50/2008 nu a prevăzut expres faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006, iar adresa Ministerului Finanţelor nr. 285783 din 02 iulie 2008 nu reprezintă o modificare adusă ordinului respectiv.
În esenţă, recurentul reia susţinerile referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispoziţiilor art. 2141 - art. 2143 din C. fisc., taxa prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 a rămas fără temei legal.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condiţiile în care, în mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141 - art. 2143), în perioada 01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar şi de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01 iulie 2008.
Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunţat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pe de altă parte, deşi recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătoreşti.
În fine, şi ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Asupra susţinerilor reclamantului referitoare la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 şi dreptul european, prin prisma jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este competentă a se pronunţa instanţa învestită cu litigiul în fond, întrucât analiza efectuată de instanţa de contencios administrativ în soluţionarea excepţiei de nelegalitate este limitată la verificarea legalităţii actului administrativ în raport cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
La pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 3.248 din 3 iunie 2011, Decizia nr. 3.350 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 3.895 din 12 iulie 2011 şi Decizia nr. 3.896 din 12 iulie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.C.A. împotriva Sentinţei nr. 5.526 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1171/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1191/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
