ICCJ. Decizia nr. 1191/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1191/2012
Dosar nr. 462/54/2011
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 februarie 2011, reclamanţii C.M.N. şi M.A. au chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligată să emită şi să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 86/N/2002 situat în Craiova, jud. Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Dispoziţia nr. 7416 din 28 februarie 2007, emisă de Primarul mun. Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 86/N/2002 situat în Craiova, jud. Dolj.
Dispoziţia menţionată a rămas definitivă, astfel încât, potrivit punctelor 16.7 şi 16.9 din Normele Metodologice de Aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 modificate şi completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 30 de zile împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acesteia.
Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrala sub nr. 34346/CC şi nu a fost soluţionat până în prezent.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23 martie 2011, pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din moment ce procedura administrativă nu a fost iniţiată şi nici finalizată în prezentul litigiu.
În sensul inadmisibilităţii cererii, au fost invocate şi dispoziţiile art. 5802 şi 5803 C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 238 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.M.N. şi M.A. în contradictoriu cu pârâta M.E.F. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să emită reclamanţilor decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă imobilului situat în Craiova, jud. Dolj.
A respins petitele privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi obligarea la daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că faţă de data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este excesivă durata procedurii administrative în discuţie, ceea ce este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparţinut reclamantului.
Noţiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică şi respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din CEDO cuprinde şi durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei.
Împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
Instanţa a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
A reţinut ca neîntemeiat şi capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc legal termenul în care autoritatea publică această obligaţie.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a criticat sentinţa în sensul că, în mod greşit prima instanţă a admis cererea în lipsa unor înscrisuri din dosar, absolut necesare stabilirii drepturilor.
A menţionat că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape; etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) Cap. V Titlul VII, modificat şi completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.
Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, şi s-a constatat faptul că, acesta trebuie completat cu o identificare în mod clar a imobilului în dispoziţie, precizând atât natura imobilului (teren şi/sau construcţii), cât şi suprafeţele imobilului teren şi/sau construcţie şi/sau anexe.
Referitor la etapa evaluării, a subliniat faptul că această etapă este condiţionată de completarea dosarului cu informaţiile mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte aspectul reţinut de instanţa de fond în sensul că a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, a susţinut că jurisprudenţa aceleiaşi instanţe în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii ce susţin aprecierile conform cărora considerentele reţinute de instanţa de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.
Recurenta a mai susţinut că soluţia instanţei de fond de a admite acţiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, existenţa unei hotărâri judecătoreşti, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele de legalitate a dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţiei nr. 7416 din 28 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, se reţine că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adiţional la Convenţie statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenţiei s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speţa de faţă, prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care se apreciază că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamanţilor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 238 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1173/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1196/2012. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
