ICCJ. Decizia nr. 1181/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1181/2012
Dosar nr. 236/42/2011
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 236/42/2011, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 3417 din 15 septembrie 2010, reclamantul B.D. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 70095 din 02 octombrie 2009 emis de A.N.S.V.S.A., reintegrarea sa în funcţia deţinută înainte de emiterea ordinului mai sus menţionat, plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei ulterioară demiterii şi până la reintegrarea sa în funcţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 69804 din 25 mai 2009 emis de A.N.S.V.S.A., a fost numit în funcţia de Director Coordonator al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, exercitând această funcţie în baza contractului de management, care, la art. 11, menţionează cauzele care duc la încetarea contractului, litera c, arătând că revocarea din funcţie şi încetarea contractului poate avea loc şi pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de lege şi de contractul de management, dar cu o notificarea prealabilă emisă cu 15 zile înainte de aplicarea măsurii, notificare ce în cauză, nu a fost emisă.
Cu toate acestea, a arătat reclamantul, pârâta a emis Ordinul a cărei anulare o solicită prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţie, începând cu data de 02 octombrie 2009, dată la care a şi fost emis, nesocotindu-se astfel prevederile art. 11 din Contractul 84 din 25 mai 2009.
Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca prematur introdusă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat şi inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, raportat la deciziile Curţii Constituţionale a României privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 şi a O.U.G. nr. 105/2009, acte normative prin care au fost înfiinţate funcţiile de Director Coordonator respectiv de Director Coordonator Adjunct şi a arătat că, având în vedere că reclamantul solicită repunerea în funcţia contractuală de Director Coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, raportat la deciziile Curţii Constituţionale invocate mai sus, acţiunea este inadmisibilă, deoarece aceste posturi nu mai există în schema de organizare a instituţiei.
Pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău a solicitat, la rândul său, respingerea ca nefondată a acţiunii formulată de reclamantul B.D.
La data de 26 martie 2010, reclamantul B.D. a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. să-i plătească daune morale în cuantum de 10.000 RON, apreciind că prin revocarea sa intempestivă din funcţia de director al D.S.V.S.A. Buzău i s-au adus grave prejudicii atât de imagine cât şi prin crearea unor factori de stres suplimentari care îi afectează sănătatea.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 116 din 31 martie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că în baza Ordinului nr. 69804 din 25 mai 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, funcţie pe care a exercitat-o în baza contractului de management nr. 84 din 25 mai 2009.
Ulterior, prin Ordinul 70095 din 02 octombrie 2009, dat fiind rezultatele evaluării activităţii reclamantului s-a dispus eliberarea acestuia din funcţia de director coordonator al D.S.V.S.A. Buzău pe care o ocupa, dată de la care a încetat şi contractul de management.
Curtea a stabilit că reclamantul şi-a exercitat atribuţiile de director coordonator al instituţiei pârâte, în baza contractului de management încheiat în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 şi H.G. nr. 527/2009.
În baza art. 6 lit. A) din contractul de management, angajatorul are dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuţiilor din fişa postului, iar în caz de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu poate dispune încetarea contractului.
De asemenea Curtea a statuat că fundamentarea ordinului de eliberare din funcţie, motivele care au stat la baza emiterii acestuia au fost slabele rezultate ale activităţii reclamantului în raport cu atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul de management.
Ca atare, având în vedere că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în baza contractului de management care, practic, este un contract bilateral de mandat în raport cu care a acceptat clauzele contractuale, inclusiv în ceea ce priveşte încetarea contractului, ordinul de eliberare din funcţie este unul legal, acţiunea fiind nefondată din acest punct de vedere.
Referitor la susţinerea reclamantului potrivit căreia ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în perioada concediului medical, prima instanţă a reţinut că ordinul contestat a fost emis la data de 02 octombrie 2009, instituţia pârâta fiind încunoştinţată de existenţa certificatului medical la data de 06 octombrie 2009, când a fost predat la compartimentul de resurse umane, astfel că, la data emiterii ordinului nu se cunoştea de existenţa certificatului medical emis reclamantului şi, ca atare, nu putea fi avut în vedere de instituţia pârâtă.
Instanţa nu a primit susţinerile reclamantului în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile C. muncii referitoare la încetarea raporturilor de muncă, deoarece între părţi nu a existat un contract individual de muncă, ci unul de mandat, încheiat şi acceptat de ambele părţi, fără obiecţiuni la clauzele conţinute de acesta.
Nici susţinerea reclamantului referitoare la lipsa notificării cu 15 zile înainte de emiterea ordinului nu este întemeiată, deoarece, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din contractul de management care se referă la revocare, ci art. 11 alin. (1) lit. b) care reglementează încetarea contractului din iniţiativa preşedintelui A.N.S.V.S.A., şi care nu o condiţionează de emiterea în prealabil a unei notificări.
3. Recursul declarat în cauză.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, întrucât A.N.S.V.S.A. a emis ordin de demitere din funcţie, în condiţii nelegale fără a respecta clauzele contractului de management.
În mod netemeinic instanţa a motivat fundamentarea ordinului de eliberare din funcţie pe slabele rezultate în managementul instituţiei, fără a avea nici un fel de probă în acest sens, singura evaluare profesională fiind realizată în timpul unei videoconferinţe desfăşurată în ultima decadă a lunii august 2009, la care a primit calificativ corespunzător.
De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea primei instanţe este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
A susţinut, totodată, că ordinul de demitere a fost emis cu nesocotirea clauzelor contractului de management şi implicit ale dispoziţiilor Codului Muncii care stipulează că în perioada de incapacitate temporară de muncă contractul nu poate înceta.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 70095 din 02 octombrie 2009, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de Director Coordonator al D.S.V.S.A. Buzău cu motivarea că eliberarea din funcţie ar fi intervenit „ca urmare a rezultatelor evaluării”, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 84, încheiat în data de 25 mai 2009, începând cu data de 02 octombrie 2009.
Aşa cum rezultă din fundamentarea ordinului de eliberare din funcţie, motivele care au stat la baza emiterii acestuia au fost slabele rezultate ale activităţii reclamantului în raport cu atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul de management.
In baza art. 6 lit. A) din contractul de management, angajatorul are dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuţiilor din fişa postului, iar în caz de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu poate dispune încetarea contractului.
De asemenea, potrivit art. 5 lit. b), art. 7, art. 8 din Contractul de management nr. 153/2009 şi fişei postului de director-coordonator al D.S.V.S.A. Buzău, recurentul-reclamant s-a obligat la îndeplinirea indicatorilor de performanţă, precum şi a celorlalte atribuţii şi obligaţii, iar prin semnarea acestui contract şi-a asumat îndeplinirea acestora, inclusiv în perioada de probă. De altfel, îndeplinirea acestor indicatori nu presupune o anumită perioadă de timp ci luarea măsurilor ce se impuneau punctual, de îndată, de la momentul numirii, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contractul de management şi fişa postului.
Pe de altă parte, încetarea contractului de management prin aplicarea clauzelor contractuale prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c) din contractul de management reprezintă o măsură legală în condiţiile în care s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor prin nota de control, necontestată de recurentul-reclamant.
Referitor la susţinerea recurentului reclamant potrivit căreia ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în perioada concediului medical, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod corect a apreciat că la data emiterii ordinului, autoritatea nu fusese încunoştinţată de existenţa certificatului medical, astfel că această apărare nu poate fi luată în considerare.
In cauză nu se poate reţine nici susţinerea că sunt aplicabile dispoziţiile C. muncii referitoare la încetarea raporturilor de muncă, deoarece între părţi nu a existat un contract individual de muncă, ci unul de mandat, încheiat şi acceptat de ambele părţi, fără obiecţiuni la clauzele conţinute de acesta.
În altă ordine de idei, funcţia publică ocupată de recurentul reclamant a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Astfel, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
Astfel că, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de recurs apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, criticile formulate fiind nefondate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat B.D. împotriva sentinţei nr. 116 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1178/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1182/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
