ICCJ. Decizia nr. 1186/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1186/2012
Dosar nr. 2701/2/2010
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 26 martie 2010, sub nr. 2701/2/2010, reclamanţii R.I. şi M.B. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei de 48.231.5 RON, actualizată cu indicele inflaţiei, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat in Brăila, astfel cum reiese din Dispoziţia nr. 42986 din 05 noiembrie 2008 emisă în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile pronunţata de Tribunalul Brăila, secţia civilă şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plata pentru suma de 500.000 RON şi a titlului de conversie în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea” pentru suma reprezentând diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plata pentru imobilul, situat în Brăila; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 20 iulie 2001 au solicitat, conform prevederilor Legii 10/2001, acordarea de masuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat in Brăila, care a aparţinut autorului lor, preluat abuziv şi care este imposibil de restituit în natură.
Prin Decizia nr. 42986 din 05 noiembrie 2008, Primarul Municipiului Brăila, având în vedere sentinţa civila nr. 402/2004 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 6162/2003, a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat in Brăila. După verificarea dispoziţiei menţionate şi a dosarului administrativ de către Instituţia Prefectului Judeţului Brăila, la data de 21 ianuarie 2009 întreaga documentaţie a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a înregistrat dosarul petenţilor sub nr. 42863/CC şi deşi cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre definitivă si irevocabilă, nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma actualizata cu indicele de inflaţie.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât conform Deciziei nr. 8152 din 18 mai 2010 emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat în Brăila, a fost stabilit la 48.231,5 RON.
Totodată, a arătat că la data de 10 septembrie 2010, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, s-a prezentat doamna C.L., în calitate de mandatar al reclamanţilor, conform procurii speciale tradusă sub nr. 2962/10 şi autentificată la notar, la Curtea Magistraţilor, R.L. în data de 01 septembrie 2010, care a întocmit dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 19872 din 10 septembrie 2010, prin cererea formulată optând pentru despăgubiri în acţiuni, şi anume un număr total de 48.232 acţiuni. În urma opţiunii formulate de reclamanţi, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar le-a emis titlul de conversie nr. 1477 din 13 septembrie 2010, în cuantum de 48.231,5 RON, reprezentând un număr total de 48.232 acţiuni la o valoare nominală de un leu pentru fiecare acţiune.
Mai mult, a arătat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ţinând cont de faptul că, totalul despăgubirilor conform deciziei nr. 8152 din 18 mai 2010 este de 48.231,5 RON, cererea privind emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 RON formulată de reclamanţi este inadmisibilă.
Şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea aacţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2010 reclamanţii au invocat excepţia rămânerii fără obiect a cauzei, întrucât a fost emis titlul de conversie şi a solicitat instanţei să ia act de rămânerea fără obiect a cauzei şi să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel cum reiese din facturile depuse la dosar.
Prin Sentinta nr. 3943 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrative şi fiscal a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi a respins acţiunea reclamantelor ca rămasă fără obiect.
A obligat pârâţii la plata către reclamante a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
I.2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Recurentele au criticat sentinţa sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că prima instanţă în mod nelegal nu a luat în considerare prevederile art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.”
Or, în cauză Comisia a emis, în favoarea reclamanţilor, decizia conţinând titlul de despăgubire, astfel că nu se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, pârâta a solicitat micşorarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin (3) din C. proc. civ., având în vedere că litigiul a fost soluţionat la primul termen de judecată fără a mai fi fost propuse şi administrate probe.
II.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul iniţial principal al cauzei deduse judecăţii l-a constituit obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei de 48.231.5 RON, actualizată cu indicele inflaţiei, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat în Brăila, şi obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plata pentru suma de 500.000 RON şi a titlului de conversie în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea” pentru suma reprezentând diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plata pentru imobilul, situat în Brăila.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei.
Într-adevăr potrivit dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut de la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Or, această ipoteză nu este îndeplinită în speţa noastră, întrucât reclamantele au început procedura de restituire a imobilului situat în Brăila, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, la data de 20 iulie 2001 iar în raport cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor au efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior cererii de chemare în judecată.
Astfel că, deşi acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât până la termenul de judecată stabilit a fost emisă Decizia nr. 8152 din 18 mai 2010, la dosar fiind depusă şi cererea de opţiune a reclamantei nr. 19872 din 10 septembrie 2010, această operaţiune a fost efectuată după data formulării prezentei acţiuni şi în condiţiile în care, anterior acesteia, au fost întreprinse demersuri pe cale administrativă.
Pe cale de consecinţă se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut culpa procesuală a recurentelor pârâte şi le-a obligat pe acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantelor a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., determinându-le pe acestea să angajeze cheltuieli cu procesul intentat autorităţilor pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantelor ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu se justifică nici micşorarea onorariului avocaţial achitat la fond, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că onorariul ar fi nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) din Codul de procedura civilă, Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor pârâte, va acorda reclamantelor cheltuielile de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului şi în calea de atac a recursului.
II.2 Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Având în vedere toate aceste considerente, reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurentele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în cuantum de 2000 RON, conform facturii nr. 3755 din 5 martie 2012, ataşată dosarului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 3943 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii pârâţi să plătească intimaţilor reclamanţi cheltuieli de judecată, în cuantum de 2000 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1185/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1187/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
