ICCJ. Decizia nr. 1248/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1248/2012
Dosar nr. 30290/3/2011
Şedinţa de la 7 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal, Primarul Sectorului nr. 2 Bucureşti, a chemat în judecată Curtea de Conturi Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării punctului 7 al Deciziei nr. 94 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi Bucureşti până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei; anularea Încheierii nr. 6/130 din 30 martie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul pârâtei şi, pe cale de consecinţă, anularea punctului nr. 7 din Decizia nr. 94 din 24 noiembrie 2010 prin care s-a stabilit măsura recuperării sumelor acordate necuvenit în opinia pârâtei, reprezentând indemnizaţia pentru cumpărarea ţinutei de serviciu şi regularizarea contribuţiilor aferente acestor drepturi salariale cu bugetele şi fondurile la care s-au făcut viramente potrivit legii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1.793 din 3 mai 2011 a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtă, prin întâmpinare şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi aprobată prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 emisă de Plenul Curţii de Conturi a României, conform pct. 228 competenta de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei raza teritorială se află sediul entităţii verificate. Fiind vorba despre o competenţă materială stabilită prin legislaţie specială în acest caz se aplică aceste norme speciale faţă de cele generale, respectiv Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 7.300 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată, din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi constatând intervenit conflictul negativ de competenţă a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că ceea ce se contestă în cauză este Decizia emisă de Camera de Conturi Bucureşti, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti.
Cu alte cuvinte, actul administrativ supus cenzurii instanţei este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanţă.
Prin urmare, instituirea unei astfel de proceduri nu poate conduce la altă competenţă materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiaşi text de lege, excepţia de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispoziţiile legale mai sus citate.
S-a mai reţinut că este lipsită de relevanţă împrejurarea că emitentul actului principal contestat, Camera de Conturi Bucureşti, este o structură fără personalitate juridică. Această entitate are capacitate de drept administrativ având aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică asigurând organizarea şi executarea în concret a legii.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4.522/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, deoarece obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Un argument în plus în sensul celor reţinute, îl reprezintă soluţia de unificare a practicii judiciare, din şedinţa Plenului Judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la 20 februarie 2012 în sensul că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe Primarul Sectorului 2, Primăria Sectorului 2 şi Curtea de Conturi a României este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Primarul Sectorului 2, Primăria Sectorului 2 şi Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1231/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
