ICCJ. Decizia nr. 153/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 153/2012
Dosar nr. 7235/2/2011
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul, H.M.G.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei Publice şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, suspendarea executării Dispoziţiei nr. 241 din 14 iulie 2011, emisă de Directorul D.R.P.C.I.V. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care s-a dispus punerea sa la dispoziţia Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor - Judeţul Braşov, pe o perioadă de 3 luni, ca urmare a reorganizării unităţii şi imposibilităţii numirii într-o funcţie similară, până la pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond, cu privire la anularea acesteia.
În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că punerea sa la dispoziţia serviciului nu a fost motivată conform dispoziţiilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului ceea ce are semnificaţia unei destituiri, fiindu-i încălcat dreptul legal de a participa la examenul de departajare pentru funcţie.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 5397 din 26 septembrie 2011, a respins ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a Dispoziţiei nr. 241 din 14 iulie 2011 emisă de Directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive că aceasta este neîntemeiată întrucât pârâtul are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui suspendare se solicită, existând identitate între persoana pârâtului şi subiectul pasiv din raportul juridic de drept administrativ dedus judecăţii.
Referitor la cererea de suspendare a executării Dispoziţiei nr. 241 din 14 iulie 2011, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că reclamantul a formulat plângerea prealabilă împotriva actului administrativ, cât şi existenţa „cazului bine justificat” şi necesitatea prevenirii unei „pagube iminente”.
Totodată, instanţa de fond a reţinut în baza probatoriului administrat că se creează o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Împotriva sentinţei civile nr. 5379 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 299 şi urm. şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a stabilit cadrul procesual întrucât emitentul actului administrativ a cărui suspendare se solicită este Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, apreciind că susţinerile recurentului pârât cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive sunt nefondate, instanţa de fond stabilind în mod corect cadrul procesual în cauză.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed.
Suspendarea executării actului administrativ este o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu.
Ea este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu de reparat sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
În soluţionarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executorie a unui act administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale respectiv atât „cazul bine justificat” cât şi prevenirea unei „pagube iminente”, astfel cum sunt acestea definite de dispoziţiile art. 2 lit. t) şi art. 2 lit. ş) din legea contenciosului administrativ.
Astfel, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, instanţa de fond a reţinut în mod eronat ca fiind îndeplinită această condiţie deşi argumentele invocate şi însuşite de către aceasta privind nemotivarea actului administrativ cât şi aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia judecării cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.
În fapt instanţa de fond avea obligaţia de a stabili în baza probatoriului administrat dacă există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului astfel cum impun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007.
Simpla existenţă a unei îndoieli asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ atacat, nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susţinerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu complex care urmează a fi analizat în cadrul unei eventuale acţiuni în anulare.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”, instanţa de control judiciar apreciază că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată, ca fiind îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei exercitate anterior punerii la dispoziţie prin dispoziţia atacată nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanţa constată nelegalitatea actului administrativ având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor băneşti de care acesta a fost lipsit.
Întrucât măsura suspendării executării actului administrativ, astfel cum este aceasta reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor legale iar în concepţia instanţei de control judiciar nici una din condiţii nu a fost dovedită, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul H.M.G.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 5379 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 157/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
