ICCJ. Decizia nr. 149/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 149/2012
Dosar nr. 409/35/2011
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantul A.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Comisariatul General al Gărzii Financiare suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală până la soluţionarea acţiunii în anulare, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea cererii formulate petentul a susţinut că nu i-a fost comunicat un act administrativ prin care să se dispună încetarea raportului de serviciu şi eliberarea acestuia din funcţia publică, astfel că nu există posibilitatea de a contesta un asemenea act.
A susţinut petentul că nu există concordanţă între actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi actele normative în baza cărora a fost emis, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 24/2000 cât prevederile constituţionale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii formulate, cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile iar pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată ca neîntemeiată, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Oradea – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 178/CA/2011 a respins excepţiile lipsei de obiect şi a neîndeplinirii procedurii prealabile şi a admis cererea de suspendare formulată, dispunând suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că cererea de suspendare nu a rămas fără obiect, având în vedere că noua structură organizatorică şi statele de funcţii intră în vigoare la data de 25 iulie 2011.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa a respins-o reţinând că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că a fost formulată plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011.
Pe fondul cererii, instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu cât şi a faptului că punerea acestuia în aplicare ar prejudicia grav material pe petent.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au formulat recurs pârâţii Garda Financiară - Comisariatul General şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Garda Financiară - Comisariatul General a susţinut în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv fiind pronunţată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, întrucât Ordinul a cărui suspendare a executării s-a dispus a fost emis de către celălalt pârât, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut în esenţă că hotărârea primei instanţe nu a fost motivată respectiv nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că din considerentele hotărârii criticate nu au rezultat motivele care au constituit baza luării acestei hotărâri cât şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune suspendarea.
A susţinut recurenta că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei de obiect invocate deşi potrivit dispoziţiilor art. 4 din ordin acesta a intrat în vigoare începând cu data de 25 iulie 2011.
În ceea ce priveşte suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/2011 dispusă de instanţa de fond, recurenta a susţinut că aceasta s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză, sunt fondate, reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. Odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
În soluţionarea unei cereri de suspendare a executării, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a fondului.
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale impuse de dispoziţiile art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv atât „cazul bine justificat” cât şi „paguba iminentă”, astfel cum sunt acestea definite de dispoziţiile art. 2 lit. t) şi art. 2 lit. ş) din lege.
Astfel, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, instanţa de fond a reţinut în mod eronat, ca fiind îndeplinită această condiţie, reţinând aspecte care ţin de legalitatea actului administrativ, cum ar fi încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, a H.G. nr. 611/2000, O.G. nr. 137/2000, ca şi a dispoziţiile constituţionale, deşi aceste aspecte de nelegalitate exced cadrului sumar al procedurii suspendării executării, iar simpla invocare a acestor argumente de către reclamant nu este suficientă pentru a se reţine că s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit s-a reţinut, prin sentinţa atacată ca fiind îndeplinită, câtă vreme atât din cuprinsul cererii introductive cât şi din probele administrate, nu rezultă practic în ce constă paguba iminentă în sensul art. 2 lit. (ş) din Legea nr. 554/2004, republicat, în ce constă prejudiciul material efectiv şi nici faptul că această vătămare ar fi ireparabilă pentru reclamant.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate iar instanţa de fond a pronunţat o hotărârea netemeinică şi nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va respinge ca nefondată, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva sentinţei nr. 178/CA din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 145/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 153/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
