ICCJ. Decizia nr. 1213/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1213/2012
Dosar nr. 5522/2/2009
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul acestei instanţe la data de 22 noiembrie 2006, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Garda Financiară şi Comisarul General al Gărzii Financiare, solicitând anularea Deciziei nr. 305.602 din data de 17 octombrie 2006 şi Deciziei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, obligarea pârâţilor în solidar să-i plătească suma de 3.719 RON cu titlu de diferenţă de stimulent pentru activitatea aferentă lunii august 2006, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 iunie 2004 a fost numit, ca urmare a participării la un concurs, în funcţia publică de conducere de comisar şef al Comisariatului Regional Bucureşti al Gărzii Financiare şi, în conformitate cu legislaţia specifică a beneficiat lunar de stimulente pentru activitatea desfăşurată, de la data numirii în funcţia respectivă şi până în luna august 2006.
A susţinut că, deşi a îndeplinit atribuţiile stabilite în sarcina sa prin fişa postului, precum şi criteriile prevăzute în art. 8 din Norma metodologică privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente stabilit, în condiţiile O.U.G. nr. 91/2003, normă aprobată prin H.G. nr. 1538/2003, în mod arbitrar şi abuziv, cuantumul stimulentelor acordate i-a fost diminuat începând cu luna decembrie 2005, astfel încât în luna noiembrie cuantumul stimulentelor a fost de 5.000 RON, în luna decembrie de 3.000 RON, în luna ianuarie de 3.500 RON, în februarie de 2.500 RON, martie de 2.700 RON, aprilie 0 RON, mai 500 RON, iunie 500 RON, în luna iulie 2006 a primit numai suma de 1.500 RON, iar în luna august 2006 doar 2.500 RON.
A menţionat că, la stabilirea stimulentelor, precum şi la soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o în conformitate cu protocolul art. 21 din O.G. nr. 2/2006, nu s-a ţinut seama de criteriile de repartizare a stimulentelor stabilite în Cap. 3 pct. 8 prevăzute la Anexa nr. 5 din H.G. nr. 1538/2003 şi nu s-a obţinut avizul organului sindical.
Pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi preşedintele A.N.A.F. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar prin încheierea interlocutorie din data de 25 aprilie 2007 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Ministrul Finanţelor Publice şi a fost respinsă excepţia în privinţa celorlalţi doi pârâţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi preşedintele A.N.A.F. (fila 88 dosar iniţial fond).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 403 din 6 februarie 2008, a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, B.S. şi Garda Financiară - Comisariatul General, a anulat în parte Decizia nr. 305602 din 15 septembrie 2006 emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General şi anume, prima poziţie de la pct. 9 din decizie, a anulat în totalitate decizia nr. 305328 emisă de acelaşi pârât la data de 30 octombrie 2006 şi a obligat pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul General şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în solidar să plătească reclamantului suma de 3.719 RON, reprezentând diferenţă de stimulente aferentă lunii august 2006.
În esenţă, instanţa a reţinut că pentru luna august 2006 Comisarul general al Gărzii Financiare a formulat propunerea de acordare a stimulentelor în cuantum de 5.000 RON reclamantului, însă cuantumul acestora a fost diminuat de către Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fără a se face dovada unor împrejurări de natură să determine micşorarea acestui cuantum sau neîndeplinirea criteriilor legale de către reclamant, în special în condiţiile în care au fost acordate stimulente mai mari tuturor comisarilor şefi adjuncţi şi şefi de secţie, astfel încât diminuarea apare ca fiind abuzivă, arbitrară şi cu încălcarea prevederilor legale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, cât şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar prin Decizia nr. 1095 pronunţată la data de 27 februarie 2009 în Dosarul nr. 10252/2/2006 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile declarate împotriva sentinţei civile şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, reţinându-se ca întemeiată critica recurentelor referitoare la obligarea pârâţilor la plata sumei solicitate prin acţiune în lipsa unor dovezi referitoare la îndeplinirea, de către reclamant, a criteriilor prevăzute la pct. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003.
Totodată, prin decizia de casare s-a impus instanţei de rejudecare: a se lămuri calitatea persoanei care a micşorat cuantumul stimulentului propus (comisarul general sau preşedintele ANAF); a se pronunţa asupra legalităţii, temeiniciei şi motivării Deciziei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006; a suplimenta probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003 (aplicabile raportului juridic dedus judecăţii conform principiului tempus regit actum); a prezenta argumentele şi temeiurile de drept care justifică menţinerea sau majorarea stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare pe rolul acestei instanţe la data de 11 mai 2009, sub nr. 5522/2/2009, fiind citaţi în calitate de pârâţi atât Garda Financiară - Comisariatul General, Comisarul General al Gărzii Financiare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cât şi Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice, motiv pentru care, faţă de soluţionarea irevocabilă a excepţiilor lipsei calităţii procesuale a primilor doi pârâţi prin încheierea interlocutorie din data de 25 aprilie 2007, criticile recurentelor fiind respinse sub aceste aspecte, Curtea a luat act de cadrul procesual indicat de către reclamant prin cererea precizatoare depusă pentru termenul din data de 17 martie 2010, constatând că din eroare au fost citaţi din nou în acest ciclu procesual Ministerul Finanţelor Publice şi Ministrul Finanţelor Publice.
În rejudecare părţile au depus o serie de înscrisuri şi precizări la solicitarea instanţei, raportat la aspectele impuse a fi dezlegate prin decizia de casare.
Analizând actele depuse la dosar, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
În fapt, în luna august 2006 reclamantul a ocupat funcţia publică de conducere de comisar şef al Comisariatului Regional Bucureşti al Gărzii Financiare, în baza Deciziei Comisarului General al Gărzii Financiare nr. 139 din 10 iunie 2004, având raporturi de serviciu la acea dată cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, organizată în cadrul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din H.G. nr. 208/2005 în vigoare la data de referinţă avută în vedere, ordonator terţiar de credite, aspect necontestat de părţi şi confirmat prin concluziile scrise depuse în rejudecare.
În anexa 5 cap. 4 din H.G. nr. 1583/2003 se regăsesc Normele metodologice privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente stabilit în condiţiile O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare.
În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în litigii identice purtate între aceleaşi părţi cu privire la cuantumul stimulentelor stabilite pentru alte luni ale anului 2006 (Deciziile nr. 1931 din 2 aprilie 2009; nr. 552 din 4 februarie 2009), s-a reţinut că „că în raport de dispoziţiile H.G. nr. 1538/2003 art. 16, personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente materiale în condiţiile legii, deci stimulentele nu reprezintă o vocaţie, ci un drept atâta timp cât fondul de stimulente este constituit, există fonduri şi funcţionarul îndeplineşte criteriile prevăzute de Anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003”.
Potrivit pct. 11 lit. a) cap. 4 anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, astfel cum a fost modificată de H.G. nr. 1757/2006, raportat la dispoziţiile art. 29 din H.G. nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea M.F.P. şi A.N.A.F. „Preşedintele A.N.A.F. este competent să acorde stimulente pentru comisarii şefi ai comisariatelor regionale şi cel al Municipiului Bucureşti, la propunerea Comisarului General”.
În temeiul acestor dispoziţii, astfel cum rezultă din adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 (fila 103) Comisarul General al Gărzii Financiare a făcut în privinţa reclamantului propunerea pentru acordarea de stimulente în sumă de 5.000 RON, cuantumul fiind redus însă de preşedintele A.N.A.F. la 2.500 RON prin modificarea olografă în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor, asumată prin semnătură.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 1538/2003 „personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente materiale şi morale” care se acordă în funcţie de fondul de stimulente constituit precum şi în raport de criteriile instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003.
Prin modul de formulare, dispoziţia legală menţionată nu creează nici o îndoială asupra existenţei dreptului de a se primi stimulente, primirea acestora fiind însă condiţionată de îndeplinirea criteriilor stabilite prin normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, condiţionare care nu lasă loc arbitrariului.
În raport de aceste criterii şi în temeiul competenţelor pe care legea le conferă, Curtea a reţinut că pentru luna august 2006 Comisarul General a propus acordarea de stimulente reclamantului intimat în cuantum de 5.000 RON, iar acest cuantum a fost redus fără nici o justificare de către preşedintele A.N.A.F. exclusiv în privinţa reclamantului.
Curtea a mai reţinut că adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 reprezintă un act juridic complex, întrucât deşi ca instrumentum se prezintă sub forma unui singur înscris, ea înglobează atât propunerea comisarului general, cât şi decizia Preşedintelui ANAF de acordare a stimulentelor într-un anumit cuantum, astfel încât acesta este actul administrativ care a născut raportul juridic de conflict, raportat la care reclamantul a apreciat că a suferit o vătămare.
Curtea a reţinut, astfel, că în cauză vătămarea reclamată de către reclamant se poate imputa exclusiv Preşedintelui ANAF, care a diminuat cuantumul stimulentelor, astfel încât urmează a se verifica dacă în exercitarea acestei atribuţii ce impune o competenţă de apreciere pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a săvârşit un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În analizarea modalităţii de exercitare a dreptului de apreciere de către pârât, Curtea a avut în vedere că diminuarea stimulentului propus a fi acordat nu este motivată în nici un fel pentru a putea opera o cenzură a instanţei, modalitatea în care a fost efectuată, printr-o tăiere a cuantumului propus în tabelul nominal cuprinzând întreg personalul propus pentru acordarea stimulentelor, numai în privinţa reclamantului, apărând o manifestare abuzivă, de natură a încălca drepturile reclamantului. Astfel, Curtea a apreciat că nu revine reclamantului să probeze îndeplinirea criteriilor instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, în condiţiile în care propunerea Comisarului General a fost formulată în sensul acordării lor, ba şi actul administrativ de acordare a fost în acelaşi sens, însă într-un alt cuantum, ci revenea pârâtului Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să motiveze decizia de reducere a cuantumului propus prin raportare la acele criterii sau un eventual comportament culpabil al reclamantului, probe care însă nu au fost făcute nici măcar în cursul judecăţii.
Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat că se impune admiterea în parte a acţiunii reclamantului, astfel cum a fost modificată şi precizată, anularea parţială a Deciziei nr. 305.602 din data de 17 octombrie 2006 în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi anularea Deciziei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, emise de Garda Financiară - Comisariatul General, şi obligarea pârâtei Garda Financiară la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând diferenţă de stimulent aferentă lunii august 2006, având în vedere că în bugetul acestei instituţii se constituie fondul special pentru plata stimulentelor în cauză.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că se poate reţine o culpă procesuală exclusiv în sarcina pârâtului Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel încât numai pe acesta îl va obliga la plata contravalorii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în cuantum de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul General şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În recursurile lor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au criticat Sentinţa recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă următoarele:
În fapt, prin acţiunea formulata în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Comisarul General al Gărzii Financiare şi Garda Financiară - Comisariatul General, dl. B.M. a solicitat:
- anularea adresei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă;
- anularea adresei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care au fost propuse spre aprobare stimulentele aferente lunii august 2006;
- obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.719 RON cu titlul de diferenţă stimulent pentru activitatea aferentă lunii august 2006;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1585 din 30 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5522/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de dl. B.M., în sensul că a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 305602 din 17 octombrie 2006 şi a Deciziei nr. 305328 din 30 octombrie 2006 emise de Garda Financiară - Comisariatul General şi a dispus obligarea Gărzii Financiare la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.500 RON reprezentând diferenţa de stimulent aferentă lunii august 2006, precum şi obligarea Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la plata sumei de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc. civ.) motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului ca fondat şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de dl. B.M., ca neîntemeiată, pentru motivele dezvoltate în continuare.
În fapt, intimatul-reclamant a contestat adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 şi răspunsul la contestaţia nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, ambele emise de către Garda Financiară - Comisariatul General, arătând că a fost lezat în drepturile sale, în situaţia în care, în luna august 2006, deşi i s-au acordat stimulente, acestea nu au fost în cuantumul dorit de către reclamant.
Potrivit dispoziţiilor Cap. 4 pct. 9 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare (text in vigoare în perioada ce face obiectul cauzei), cuantumul lunar al stimulentelor putea fi de cel mult 3 salarii de bază lunare brute pentru personalul Gărzii Financiare.
În acest sens, este de observat că textul nu stabileşte obligativitatea acordării stimulentelor, nici ca acestea să fie acordate, lună de lună, în cuantumul maxim de 3 salarii de bază brute, ci prevede doar posibilitatea ca, în funcţie de criteriile menţionate expres în Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 (text în vigoare in perioada ce face obiectul cauzei), funcţionarii publici să poată beneficia de aceste drepturi.
Cauza s-a aflat în rejudecare după casare, dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009.
Prin decizia de casare s-a impus instanţei de rejudecare:
- să lămurească calitatea persoanei care a micşorat cuantumul stimulentului propus (comisarul general sau preşedintele ANAF);
- să se pronunţe supra legalităţii, temeiniciei şi motivării Deciziei nr. 305602 din 17 octombrie 2006;
- să suplimenteze probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003;
- să prezinte argumentele şi temeiurile de drept care justifică menţinerea sau majorarea stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006.
În ceea ce priveşte persoana care a micşorat cuantumul stimulentului propus, instanţa de fond a constatat că acesta ar fi fost redus de "preşedintele ANAF la 2.500 RON prin modificarea olografă în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor, asumată prin semnătură" (fila 3 paragraful 5 din Sentinţa nr. 1585 din 30 martie 2010).
S-a apreciat că această constatare a instanţei de fond este eronată având în vedere faptul că, lângă modificarea făcută în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor din adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2010 se afla atât semnătura Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de la acea data (dl. B.S.), cât şi semnătura Comisarului General al Gărzii Financiare (dl. A.C.).
De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2010 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General şi transmisă către Comisariatul Regional Bucureşti unde a fost înregistrată sub nr. 302567 din 17 octombrie 2006, în tabelul cu propunerile de stimulente pentru luna august 2006, suma propusă pentru dl. B.M., cu titlu de stimulent, fiind de 2.500 RON.
Referitor la dispoziţia instanţei de casare privind suplimentarea probatoriului administrat cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, instanţa de fond a apreciat că "nu revine reclamantului să probeze îndeplinirea criteriilor instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003 [..]" (fila 4 paragraful 1 din Sentinţa nr. 1585 din 30 martie 2010).
Faţă de aceste aprecieri, instanţa de rejudecare nu a adus la îndeplinire dispoziţiile instanţei de casare care, prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 10252/2/2006, a constatat că „este întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanţa în mod greşit, cu nerespectarea art. 112 pct. 5 din Codul de procedură civilă, a obligat pârâţii la plata sumei solicitate prin acţiune în absenţa unor dovezi referitoare la îndeplinirea de către reclamant a criteriilor prevăzute la pct. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003“ (fila 14 paragraful 4 din Decizia nr. 1095/27/02.2009).
Astfel, se poate observa că, prin raportarea la dispoziţiile art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă, instanţa de casare a constatat, irevocabil, faptul că reclamantul avea obligaţia să probeze îndeplinirea criteriilor pentru a putea beneficia de stimulente.
Cu toate acestea, instanţa de rejudecare a apreciat, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei de casare, faptul că nu ar reveni reclamantului obligaţia de a proba îndeplinirea acestor criterii de acordare a stimulentelor.
În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia actelor a căror anulare s-a solicitat de intimatul - reclamant şi argumentele şi temeiurile de drept care ar justifica menţinerea sau majorarea stimulentului acordat intimatului - reclamant pentru luna august 2006, se impune a se constata următoarele:
Prin înscrisurile aflate la dosar, intimatul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute în mod expres de către textul de lege menţionat mai sus, pentru a putea beneficia de stimulente.
Sub acest aspect, acţiunea nu cuprinde motivele care să facă dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege şi nu au fost propuse şi administrate probe din care să rezulte nelegalitatea actelor atacate.
Astfel, instanţa de rejudecare a admis cererea intimatului-reclamant numai în baza unor simple afirmaţii ale acestuia, fără a avea nici un înscris, pentru a putea stabili dacă intimatul - reclamant, angajat al Gărzii Financiare, îndeplinea sau nu criteriile cuprinse în Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare în vederea acordării stimulentelor aferente lunii august 2006 în cuantumul dorit de acesta.
Potrivit dispoziţiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ., intimatul - reclamant avea obligaţia de a arăta dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, ori, înscrisurile depuse de acesta la dosar nu fac dovada faptului că, în luna august 2006, ar fi îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres de către Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003, pentru a putea beneficia de stimulente peste nivelul acordat.
Mai mult, prin acţiunea formulată, intimatul - reclamant a făcut referire în ansamblu la activităţile aferente perioadei 2005-2006, deşi în cauză a fost avut în vedere stimulentul care se acordă în raport de îndeplinirea criteriilor prevăzute de lege pentru luna august 2006.
Astfel, acţiunea s-a bazat pe simple afirmaţii ale intimatului - reclamant ca ar fi îndeplinit criteriile prevăzute de lege, pentru a i se acorda stimulente în cuantumul dorit de acesta, fără ca aceste afirmaţii să fie susţinute de probe temeinice în acest sens.
Referitor la constatarea instanţei potrivit căreia "diminuarea stimulentului propus a fi acordat nu este motivată în nici un fel pentru a putea opera o cenzura a instanţei" (fila 3 ultimul paragraf din Sentinţa nr. 1585 din 30 martie 2010), rezultă din cuprinsul Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, din data de 8 ianuarie 2007, în Dosarul nr. 8607/P/2006, faptul că măsura diminuării stimulentelor nu a fost una arbitrară şi nejustificată de nici un criteriu obiectiv, astfel cum, în mod eronat, a constatat instanţa de fond, ci a fost luată ca urmare a abaterilor săvârşite de către intimatul-reclamant în exercitarea funcţiei sale.
De asemenea, potrivit adresei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006, întocmită de către comisarul general al Gărzii Financiare - Comisariatul General cu privire la propunerile de stimulent făcute pentru luna august 2006, pentru comisarii şefi adjuncţi din cadrul Comisariatului Regional Bucureşti, au fost acordate stimulente în cuantum inferior celui acordat intimatului - reclamant şi inferior cuantumului maxim prevăzut de dispoziţiile legale.
Or, propunerea stimulentelor pentru ceilalţi comisari şefi adjuncţi a fost făcută chiar de către intimatul - reclamant, care a considerat că aceştia nu au îndeplinit criteriile prevăzute de către H.G. nr. 1538/2003.
Prin urmare, având în vedere faptul că însuşi intimatul - reclamant a considerat că nu sunt întrunite criteriile prevăzute de lege pentru acordarea de stimulente în cuantum maxim, rezultă că nici activitatea acestuia nu a fost de natură a îndeplini criteriile prevăzute de lege.
În recursul său, Garda Financiară - Comisariatul General, a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 10252/2/006, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit în sarcina instanţei de fond, ca rejudecând cauza, să lămurească şi împrejurarea dacă micşorarea stimulentului propus a fi acordat intimatului-reclamant se datorează abaterilor săvârşite de acesta în exercitarea funcţiei sale, în raport cu rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti din 8 ianuarie 2007 în Dosarul. nr. 8607/P/2006, urmând a fi suplimentat probatoriul sub acest aspect.
După cum se poate observa din cuprinsul sentinţei recurate, instanţa de fond nu s-a conformat acestei dispoziţii a instanţei de control judiciar.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Regula enunţată de textul citat, vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunţate.
Astfel, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de trimitere, în rejudecare, nu a administrat nici o altă probă, astfel încât să lămurească şi împrejurarea dacă micşorarea stimulentului propus a fi acordat intimatului-reclamant se datorează şi abaterilor săvârşite de acesta în exercitarea funcţiei sale, în raport cu rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti din 8 ianuarie 2007 în Dosarul nr. 8607/P/2006.
De asemenea, instanţa de fond a nesocotit şi dispoziţia instanţei de casare de a suplimenta probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele Metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003 şi de a prezenta argumentele şi temeiurile de drept care justifică menţinerea ori majorarea stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006.
Prima instanţă a apreciat, în considerentele hotărârii pronunţate, că nu revine reclamantului obligaţia să probeze îndeplinirea acestor criterii.
Referitor la fondul cauzei, prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea Gărzii Financiare - Comisariatul General la plata către reclamant a sumei de 2.500 RON, reprezentând diferenţă stimulente aferente lunii august 2006.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, (act normativ incident în această cauză):
(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda stimulente funcţionarilor publici, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
(2) Până la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.
Potrivit art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ, soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea stimulentelor este de competenţa ordonatorilor de credite.
Termenul în care se poate exercita contestaţia, potrivit art. 31 alin. (2) din ordonanţă, este de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate şi a altor drepturi ale funcţionarului public.”
La alin. (4) al aceluiaşi text de lege, se prevede: „împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.”
Împotriva adresei nr. 305602 din 17 octombrie 2006 prin care s-a comunicat intimatului-reclamant cuantumul stimulentului aferent lunii august 2006, prealabil introducerii acţiunii în contencios, acesta a formulat contestaţie, atât la Garda Financiară - Comisariatul General înregistrată sub nr. 305328 din 19 octombrie 2006, precum şi la Ministerul Finanţelor Publice şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
La contestaţia adresată, s-a răspuns intimatului-reclamant cu adresa nr. 305328 din 30 octombrie 2006, în care s-a arătat că în conformitate cu dispoziţiilor pct. 11, Cap. 4, Anexa nr. 5 din H.G. nr. 1538/2003 - Normele metodologice privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente stabilit in condiţiile Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, nu intră în competenţa Comisarului General acordarea de stimulente pentru comisarii-şefi ai comisariatelor regionale şi pentru cel al Comisariatului Municipiului Bucureşti.
Prin urmare, adresa nr. 305328 din 30 octombrie 2006 nu este un act administrativ de stabilire a cuantumului stimulentelor aferente lunii august, ci este un răspuns la contestaţia formulată de acesta în legătură cu stimulentele pentru luna respectivă.
Împotriva acestui răspuns, intimatul-reclamant a formulat acţiune în contencios, solicitând anularea acestei adrese pe care o califică drept „decizie", calificare preluată în mod greşit şi de prima instanţă.
Însăşi instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu reglementările prevăzute la pct. 11, Anexa nr. 5 Cap. 4 din H.G. nr. 1538/2003, unde sunt prevăzute Normele metodologice privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente stabilit in condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, act normativ aplicabil în cauză potrivit principiului tempus regit actum, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este competent să acorde stimulente pentru comisarii-şefi ai comisariatelor regionale şi cel al Comisariatului Municipiului Bucureşti, la propunerea comisarului general.
În prezenta speţă, comisarul general al Gărzii Financiare, prin adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2006 intitulată „Propuneri stimulente pentru conducerea Comisariatelor regionale pe luna august 2006", a propus Preşedintelui A.N.A.F. pentru intimatul-reclamant, acordarea unui stimulent în cuantum de 5.000 RON pentru luna august 2006.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, persoana competentă să acorde stimulente pentru comisarul-şef al comisariatelor regionale şi pentru comisarul şef al Comisariatului Municipiului Bucureşti, la propunerea comisarului general, nu şi-a însuşit propunerea făcută, acordând reclamantului un stimulent în sumă de 2.500 RON.
Prin propunerea făcută, nici Garda Financiară şi nici Comisarul General nu i-au produs vreo vătămare intimatului-reclamant într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Obligarea celor două instituţii la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-reclamant cu titlul de stimulent aferent lunii august 2006 pe motiv că în bugetul Gărzii Financiare - Comisariatul General se constituie fondul special pentru plata stimulentelor, este greşită.
Astfel, în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 5-7, Anexa nr. 5 Cap. 4 din H.G. nr. 1538/2003:
„Fondul de stimulente se constituie şi se evidenţiază astfel:
a) la nivelul comisariatelor regionale şi al Comisariatului Municipiului Bucureşti, din sumele provenite din activitatea proprie, precum şi din cea a secţiilor judeţene arondate ale Gărzii Financiare, reflectate distinct pe fiecare entitate care le-a creat;
b) la nivelul Comisariatului general al Gărzii Financiare, din sumele provenite din activitatea proprie şi distinct din virarea, până la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioară, a unei cote de 10% din fondul lunar constituit de comisariatele regionale şi Comisariatul Municipiului Bucureşti din activitatea proprie şi a secţiilor arondate.
Art. 6. Sumele constituite în condiţiile prevăzute la art. 5 lit. a) şi b) se evidenţiază distinct, în analitic, pe fiecare entitate care Ie-a creat, inclusiv pe secţiile judeţene ale Gărzii Financiare.
Art. 7. Sumele provenite din sursele prevăzute la art. 1 vor fi virate de administraţiile finanţelor publice şi, respectiv, de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili către comisariatele regionale şi Comisariatul Municipiului Bucureşti sau Comisariatul general al Gărzii Financiare. Comisarii şefi ai comisariatelor regionale şi al Comisariatului Municipiului Bucureşti, inclusiv comisarii şefi ai secţiilor judeţene, vor urmări modul de colectare, evidenţiere şi utilizare a fondului de stimulente constituit”.
Deci, conform acestor texte legale, la nivelul Comisariatului Municipiului Bucureşti se constituie şi se evidenţiază fondul de stimulente din sumele provenite din activitatea proprie, precum şi din cea a secţiilor judeţene arondate ale Gărzii Financiare, reflectate distinct pe fiecare entitate care le-a creat.
Utilizarea acestor sume se face pe baza criteriilor de repartizare prevăzute la art. 8 din Anexa nr. 5 Cap.4 din H.G. nr. 1538/2003, iar în cazul comisarului şef al Comisariatului Municipiului Bucureşti, din fondul astfel constituit la nivelul Comisariatului Municipiului Bucureşti, este competent să repartizeze stimulente Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe baza propunerilor Comisarului General.
Prin urmare, stimulentele cuvenite reclamantului se constituie şi se evidenţiază la nivelul Comisariatul Municipiului Bucureşti, iar nu la nivelul Comisariatului General al Gărzii Financiare.
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În al doilea ciclu procesual s-a lămurit împrejurarea referitoare la cel ce posedă competenţa de a stabili stimulentele de care reclamantul avea dreptul să beneficieze, în persoana Preşedintelui ANAF, potrivit dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 208/2005, ceea ce-i conferă acestuia calitate procesuală pasivă în cauză. Apoi, instanţa de fond s-a pronunţat asupra actului contestat de către reclamant, calificându-l ca act juridic complex, infralegislativ, supus controlului instanţei de contencios administrativ şi, de asemenea, a lămurit că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu Comisariatul General al Gărzii Financiare.
Pe fond, hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală fiind dată cu interpretarea greşită a legii.
Deşi instanţa a stabilit în mod corect că stimulentele pretinse de reclamant spre a-i fi plătite sunt prevăzute de dispoziţiile art. 16 din H.G. nr. 1538/2003, în mod greşit a considerat că acesta este îndrituit să primească aceste stimulente în cuantumul maxi prevăzut de lege, fără nicio cenzură din partea autorităţilor pârâte competente, şi fără să se probeze că pentru perioada de referinţă, august 2006, acesta ar fi îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres în cap.3 pct. 8 din Anexa nr. 5 a H.G. nr. 1538/2003.
Este adevărat că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a stabilit că stimulentele acordate în baza actului normativ precitat nu reprezintă o vocaţie, ci un drept, atâta timp cât fondul de stimulente este constituit, există fonduri şi funcţionarul îndeplineşte criteriile prevăzute de anexa 5 la hotărârea de guvern amintită (Decizia civilă nr. 1931/02 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9900/2/2006). Cu toate acestea este însă de observat că în raport de prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, precum şi de prevederile pct. 9 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003, cuantumul stimulentelor ce pot fi acordate este de cel mult trei salarii de bază lunare brute. Formula utilizată „… de cel mult trei salarii …” demonstrează că legislatorul i-a acordat o marjă de apreciere celui care acordă stimulentele, învestindu-l cu competenţa exclusivă de decide, în fiecare caz în parte, asupra cuantumului stimulentelor. Prin urmare, chiar în ipoteza în care criteriile de acordare a acestor stimulente sunt îndeplinite de o persoană anume, cel care decide asupra oportunităţii cuantumului stimulentelor este persoana prevăzută în lege, în speţă Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Această marjă de apreciere reprezintă un „teritoriu” exclus cenzurii controlului judecătoresc, orice intervenţie a judecătorului reprezentând o intruziune, cu excepţia situaţiei în care decizia administrativă a fost luată cu exces de putere, aşa cum este definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Cum reclamantul nu a făcut dovada că reducerea cuantumului s-a făcut în mod discreţionar, rezultă că cererea sa de chemare în judecată este nefondată.
Acordarea stimulentelor într-un cuantum mai mic decât maximul prevăzut de lege, în afara oricăror alte elemente care să probeze o conduită discreţionară a pârâţilor, nu poate conduce la concluzia că Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a acţionat abuziv, cu atât mai mult cu cât la opinia acestuia a achiesat şi şeful direct al reclamantului, comisarul general al Gărzii Financiare, cel care avea atribuţia legală de a propune cuantumul stimulentelor.
Faţă de cele ce preced, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, Înalta Curte urmează să admită recursurile, să modifice sentinţa atacată şi să respingă acţiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată, conform prevederilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul General şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, împotriva Sentinţei civile nr. 1585 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1132/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1216/2012. Contencios → |
|---|
