ICCJ. Decizia nr. 1216/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1216/2012
Dosar nr. 128/54/2011*
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.P. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună anularea Deciziei nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emitent Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova ce a reţinut numirea acestuia în funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1 grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, corespunzător gradaţiei 5 de vechime în cadrul Serviciului Buget Finanţe Administrativ, cu efectul diminuării drepturilor salariale, anularea deciziei de numire a doamnei C.P. pe funcţia de Şef Serviciu - Buget Finanţe Administrativ, post ce se regăseşte în structura organizatorică a Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova.
A mai solicitat obligarea pârâtei Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova la emiterea unei decizii privind numirea acestuia în funcţia de Şef Serviciu - Buget Finanţe Administrativ, post ce se regăseşte în structura organizatorică a Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, reorganizată în baza H.G. nr. 918/2010 privind Reorganizarea şi Funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Instituţiilor Publice aflate în subordinea acesteia, demers în realizarea căruia urmează ca Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului să fie la rândul său obligată să emită avizul.
În fapt, prin Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova, reclamantul a fost numit pe funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1 grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, corespunzător gradaţiei 5 de vechime în cadrul Serviciului Buget Finanţe Administrativ, măsură fiind dispusă sub pretextul reorganizării realizate în baza H.G. nr. 918/2010.
A precizat faptul că anterior emiterii acestei decizii, a deţinut funcţia publică de conducere de Şef Serviciu Financiar contabilitate Administrativ, Achiziţii Publice, urmărire contracte în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj, instituţie publică care s-a desfiinţat în condiţiile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010 privind Reorganizarea şi Funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Instituţiilor Publice aflate în subordinea acesteia, mai precis s-a desfiinţat ca urmare a comasării prin absorbţie, activitatea sa fiind preluată de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova.
Potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, personalul din agenţia desfiinţată va fi preluat în agenţia regională reorganizată, în limitele structurii aprobate.
Urmare a reorganizării prin absorbţie, în structura organizatorică a Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, a fost înfiinţat un post de Şef serviciu Buget Finanţe Administrativ.
Cum un asemenea post este similar celui ocupat în cadrul agenţiei desfiinţate, reclamantul consideră că acesta trebuia să-i revină de drept, în considerarea normelor reţinute prin Anexa nr. 1 la Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2010 privind Aprobarea procedurii de reorganizare a activităţii instituţiilor publice aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
În această situaţie, prin raportare la normele reţinute prin Decizia mai sus indicată şi nefiind în prezenţa împrejurărilor reţinute de etapa a V-a din Procedură litera a) (nu se pune problema rezervării postului în condiţiile inexistenţei sale anterior reorganizării), dar nici în situaţia vacantării postului şi implicit a scoaterii sale la concurs (etapa a IV-a litera h) din Procedură, în sensul existenţei mai multor persoane decât numărul de posturi), funcţia corespunzătoare postului de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ ar fi trebuit să îi revină, cu atât mai mult cu cât în ceea ce-l priveşte îndeplineşte criteriile de numire prevăzute de art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 (republicare 2).
În ciuda prevederilor legale mai sus invocate, cu nerespectarea propriilor reglementări în materia procedurii de reorganizare, atribuţiile corespunzătoare funcţiei de Şef Serviciu Buget Finanţe, Administrativ aveau să fie delegate d-nei C.P., care anterior reorganizării a îndeplinit funcţia de Şef Birou Buget Finanţe Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, funcţie inferioară celei înfiinţate în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova ca efect al reorganizării.
Precizează reclamantul că în termen legal a realizat procedura prealabilă, în considerarea obligaţiei legale reţinute de prevederile art .7 din Legea nr. 554/2004.
În drept, a invocat disp. art. 1, 8, 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin. (3) şi art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010 privind Reorganizarea şi Funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Instituţiilor Publice aflate în subordinea acesteia, Anexa nr. 1 la Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2010 privind Aprobarea procedurii de reorganizare a activităţii instituţiilor publice aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr.188/1999 (republicare 2).
Reclamantul şi-a modificat petitul 3 al cererii în sensul că a solicitat obligarea Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului ca, în condiţiile art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010, să emită decizie de numirea a sa pe funcţia de Şef Serviciu Buget, Finanţe, Administrativ din cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, în considerarea normelor reţinute prin Anexa nr. 1 la Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2010 privind Aprobarea procedurii de reorganizare a activităţii instituţiilor publice aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului coroborate cu dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 (republicare 2).
Potrivit prevederilor art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aferente în subordinea acesteia, personalul de conducere din cadrul agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului) este numit şi revocat din funcţie de către preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, la propunerea directorului executiv al Agenţiei respective.
Totodată reclamantul şi-a completat cererea în sensul că a solicitat şi suspendarea organizării concursului, organizare iniţiată de către Agenţia Naţională a funcţionarilor publici începând cu data de 2 martie 2011, în vederea ocupării funcţiei publice de Şef Serviciu - Serviciul Buget, Finanţe, Administrativ din cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, suspendarea efectelor Deciziei nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova (ce reţine numirea în funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1 grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, corespunzător gradaţiei 5 de vechime în cadrul Serviciului Buget Finanţe Administrativ, cu efectul diminuării drepturilor salariale) şi suspendarea Deciziei de numire temporară a doamnei C.P. pe funcţia de Şef Serviciu - Buget Finanţe Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, acte ce au condus la organizarea concursului a cărui suspendare solicită.
În vederea soluţionării cererii de suspendare a solicitat introducerea în cauză, pentru opozabilitate şi a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu sediul în Bucureşti, strada Euforiei, nr. 5, Sector 5.
În motivare a arătat că în ciuda demarării prezentului litigiu ca de altfel şi a iminenţei producerii sale (aspect învederat autorităţii emitente, respectiv a celei ierarhic superioare, cu prilejul realizării procedurii prealabile), reclamantul a constatat că pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este postat anunţul organizării concursului pentru ocuparea respectivei funcţii publice (Şef Serviciu - Serviciul Buget, Finanţe, Administrativ din cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova) pentru data de 2 martie 2011, respectiv 4 martie 2011. În acest sens, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t), ş) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cerinţa existenţei unei pagube iminente (definită ca fiind prejudiciul viitor şi previzibil) este îndeplinită, scoaterea la concurs a unui post ce ar trebui să-i revină în considerarea prevederilor legale, generând pierderea acestuia cu efecte materiale şi profesionale evidente, pe fondul inexistenţei unei aparenţe de legalitate a măsurilor dispuse prin cele două decizii şi implicit a efectelor acestora sub aspectul vacantării postului şi al scoaterii sale la concurs. Sub aspectul prejudiciului cu caracter previzibil, a solicitat să se constatate că dreptul ocupării postului în prezent scos la concurs, este consacrat de lege.
În ceea ce priveşte cerinţa cazului bine justificat, respectiv a împrejurărilor de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate (inclusiv a măsurilor dispuse prin acestea şi a efectului lor imediat, acela al scoaterii la concurs ca urmare a aprecierii postului ca fiind vacant), a solicitat să se aibă în vedere că postul, în prezent scos la concurs şi ocupat anterior de către d-na P., este similar celui deţinut în cadrul agenţiei desfiinţate. Raportat la criteriile de numire prevăzute de art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 (republicare 2), acesta nu face obiectul scoaterii la concurs.
Pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.P. solicitând respingerea cererii formulate ca nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 176 din data de 16 noiembrie 2010 emisă de Directorul Executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, reclamantul T.P. a fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Administrativ, ca urmare a reorganizării Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova.
Anterior, reclamantul îndeplinea funcţia de Şef Serviciu Buget, Finanţe, Administrativ din cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Dolj, fiind numit prin Decizia nr. 195 din 30 septembrie 2008 emisă de directorul executiv al A.P.M.
Prin H.G. nr. 918/2010 privind reorganizare şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, act administrativ în temeiul căruia au fost emise deciziile contestate, s-a stabilit la art. 7 reorganizarea agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, respectiv prin comasarea şi reducerea numărului de posturi.
Forma de organizare a agenţiilor regionale pentru protecţia medului stabilita prin H.G. nr. 918/2010 este o comasare prin absorbţie într-o anumită limită a personalului din agenţiile judeţene, art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010 stipulând că personalul din cadrul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, desfiinţate potrivit art. 7 alin. (3) se preia în cadrul agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, în limitele structurii organizatorice aprobate.
În contextul desfiinţării Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Dolj in condiţiile art. 7 alin. (3) şi art. 8 din H.G. nr. 918/2010, în mod legal reclamantul a trecut de pe o funcţie de nivel superior pe o funcţie publică vacantă de nivel inferior, fără examen, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului publici, potrivit cărora funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante de nivel inferior.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului referitoare la faptul că postul de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ din cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova îi revenea de drept, îndeplinind criteriile de revenire prevăzute de art. 100 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicare 2), instanţa a apreciat că reclamantul nu se află în ipoteza reorganizării instituţiei în care a funcţionat ca şef serviciu, respectiv Agenţia pentru Protecţia Mediului Craiova, instituţie desfiinţată, potrivit celor enunţate mai sus şi al cărui personal a fost preluat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Craiova, prin urmare nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/199 (republicare 2) privind Statutul funcţionarilor publici, instituţia reorganizată fiind ARPM Craiova.
Faţă de motivele expuse, instanţa de fond a apreciat că Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 2010 respectă normele legale şi actele administrative cu forţă juridică superioară în temeiul cărora a fost emisă, fiind nefondată cererea de anulare a acesteia.
Referitor la Decizia nr. 912 din 18 noiembrie 2011 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului privind numirea temporară a pârâtei P.C. în funcţia publică de conducere de şef Serviciu Buget, Finanţe, Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, până la ocuparea postului prin concurs, instanţa a apreciat de asemenea ca nefondate motivele de nulitate invocate de reclamant.
Astfel, pârâta P.C. a ocupat funcţia de şef Birou Buget, Finanţe, Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului, anterior reorganizării. Având în vedere că această instituţie a fost supusă reorganizării urmare a absorbţiei personalului fostei Agenţii pentru Protecţia Mediului Craiova, pârâtei P.C. îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 din Legea 188/1999 privind criteriile de numire în noile funcţii, având prioritate la numirea în funcţia şef birou într-un compartiment similar celui în care funcţiona anterior reorganizării. În acest context, cu atât mai mult pârâta poate ocupa temporar funcţia de şef Birou Buget, Finanţe, Administrativ, până la ocuparea postului prin concurs, având în vedere existenţa mai multor funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile ocupării acestei funcţii (art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999).
Din motivele expuse, instanţa a respins cererea privind anularea Deciziei nr. 912 din 18 noiembrie 2010 ca nefondată.
În ce priveşte cererile având ca obiect suspendarea executării Deciziilor nr. 176 din 16 noiembrie 2010 şi nr. 912 din 18 noiembrie 2010, instanţa a reţinut că, potrivit art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Pornind de la definiţia dată cazului bine justificat de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, instanţa a apreciat că în contextul analizei pe fond a motivelor de nelegalitate a actelor administrative şi constatării faptului că acestea sunt nefondate, cu atât mai mult nu pot exista îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ, ce impune o analiză sumară a legalităţii actului.
Prin urmare, constatând pe fond legalitatea actului administrativ, instanţa a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Având în vedere că pentru a dispune suspendarea actului administrativ e necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, lipsa cazului bine justificat face inutilă analiza existenţei pagubei iminente.
Nefiind cumulativ îndeplinite condiţiile impuse de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamantul arătând, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea depusă la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 176/2010, emisă de directorul executiv al pârâtei Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova, act administrativ prin care a fost numit cu încălcarea prevederilor legale şi a dreptului şi interesului său legitim, în funcţia de execuţie de consilier, deşi potrivit Legii Funcţionarilor Publici, Legea nr. 188/1999 avea dreptul să fie numit Şef Serviciu Finanţe Buget Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale urmare reorganizării dispuse conform H.G.nr. 918/2010. A precizat că îndeplinea această funcţie în cadrul Agenţiei Judeţene ce s-a comasat prin absorbţie, şi a solicitat în acest sens să fie obligat directorul executiv al pârâtei Agenţia Regională să facă propunerea Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului care să emită ordinul de numire în baza competenţelor atribuite prin art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010. A solicitat şi anularea Deciziei nr. 912/2011 prin care d-na P.C. a fost numită temporar, cu delegaţie în această funcţie şi obligare pârâtelor la despăgubiri materiale până la numirea sa efectivă în funcţia de conducere.
A motivat acţiunea, conform şi cererilor ulterioare în care a făcut precizări în sensul că a ocupat funcţia publică de conducere de Şef Serviciu Financiar contabilitate Administrativ în cadrul Agenţiei Judeţene de Proiecţia Mediului. Urmare reorganizării decise prin H.G. nr. 918/2010 s-a dispus că Agenţiile Judeţene de Protecţie a Mediului cu sediul în judeţele în care funcţionează Agenţii Regionale urmează a se desfiinţa ca urmare a comasării prin absorbţie şi preluată activitatea lor de către agenţia regională din judeţul respectiv. Cum în cadrul Agenţiei Regionale, prin reorganizare, a fost înfiinţată funcţia publică de conducere de Şef Serviciu Finanţe Buget Administrativ, cu activităţi identice funcţiei ce o deţinea în Agenţia Judeţeană, trebuia în mod legal să fie numit în această funcţie. Conducerea, prin nesocotirea dreptului său şi a normelor legale nu a respectat Legea nr. 188/1999, H.G nr. 918/2010 şi Normele din Procedură de Reorganizare stabilite în Decizia nr. 649/2010.
Deşi a depus actele necesare cu care a demonstrat temeinicia şi justeţea demersului său, instanţa de fond a respins acţiunea, motivând soluţia pe ideea că nu se aplică art. 100 din Legea nr. 188/1999, nefiind în ipoteza reorganizării instituţiei în care a funcţionat.
Soluţia este nelegală în raport cu considerentele greşite la care a ajuns instanţa de fond privind vocaţia şi dreptul său de a fi numit în funcţia publică de conducere de Şef Serviciu Finanţe Buget Administrativ, urmare reorganizării în Agenţia Regională, dar şi a nerespectării prevederilor Legii nr. 188/1999.
Astfel în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010, Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului cu sediile în judeţele în care funcţionează Agenţii Regionale pentru Protecţia Mediului se desfiinţează ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii lor de către Agenţiile Regionale.
Art. 8 alin. (5) dispune că posturile corespunzătoare funcţiilor de conducere din cadrul Agenţiei Naţionale precum şi cele din cadrul agenţiilor regionale şi judeţene reorganizate conform art. 7 vor fi ocupate potrivit prevederilor legale în domeniu.
În aceste condiţii, raportat la regimul juridic al funcţiilor publice, în contextul reorganizării, în art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, se prevăd expres cazurile şi criteriile pe baza cărora se realizează numirea funcţionarilor publici, precum şi situaţia în care sunt mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile de numire.
Instanţa de fond nu a observat că reclamantul avea dreptul, nesocotit de instituţia care s-a reorganizat, că îndeplinea condiţiile cerute de art. 100 din Legea funcţionarului public. Cum la nivelul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova se regăseşte funcţia publică de conducere de şef serviciu Finanţe-Buget Administrativ, iar acesta a ocupat anterior reorganizării funcţia publică de conducere de şef serviciu Financiar Contabilitate, administrativ, achiziţie publică, urmărire contracte, conducerea Agenţiei Regionale trebuia să i se respecte drepturile, criteriile şi condiţiile conform art. 100 din lege.
Astfel potrivit art. 8 alin. (1) din respectivul act normativ, personalul din agenţia desfiinţată va fi preluat în agenţia regională reorganizată, în limitele structurii aprobate, urmare a reorganizării prin absorbţie, în structura organizatorică a Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, fiind înfiinţat un post de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ.
Cum un asemenea post este similar celui ocupat în cadrul agenţiei desfiinţate, acesta trebuia să-i revină de drept, în considerarea normelor reţinute prin Anexa nr. 1 la Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2011 privind Aprobarea procedurii de reorganizare a activităţii instituţiilor publice aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
În această situaţie, prin raportare la normele reţinute prin Decizia mai sus menţionată şi nefiind în prezenţa împrejurărilor reţinute de etapa a I V-a din Procedură litera a) (nu se pune problema rezervării postului în condiţiile inexistenţei sale anterior reorganizării) dar nici în situaţia vacantării postului şi implicit a scoaterii sale la concurs (etapa a IV-a litera b) din Procedură, în sensul existenţei mai multor persoane decât numărul de posturi) funcţia corespunzătoare postului de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ ar fi trebuit să-i revină.
Ori, în ciuda prevederilor legale mai sus invocate şi cu nerespectarea propriilor reglementări în materia procedurii de reorganizare, atribuţiile corespunzătoare funcţiei de Şef Serviciu Buget Finanţe, Administrativ aveau să fie delegate d-nei C.P., care anterior reorganizării a îndeplinit funcţia de Şef Birou Buget Finanţe Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, funcţie inferioară celei înfiinţate în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova ca efect al reorganizării.
Nu este lipsită de relevanţă, deşi ignorată de către instanţa de fond, nici împrejurarea că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, interpelată asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a Normelor cu referire la reorganizarea reţinută prin Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2011, emisă de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin Adresa nr. 502853 din 1 noiembrie 2010, avea să îşi formuleze un punct de vedere similar care reţine nu doar întâietatea ci dreptul său exclusiv la numirea în funcţia publică de conducere de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova.
Într-o asemenea situaţie, în condiţiile constatării împrejurării că postul corespunzător funcţiei publice de conducere de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ, îi revenea de drept, pe cale de consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să aprecieze că acesta nu ar fi putut face obiectul vacantării şi ocupării sale cu caracter temporar până la organizarea concursului în vederea ocupării sale definitive, aspect ce ar fi condus implicit la reţinerea nelegalităţii celor două Decizii contestate, prilejuind totodată verificarea în integralitate a cerinţelor de admisibilitate a cererii privind suspendarea efectelor celor două acte administrative invocat nelegale, demersul devenind unul admisibil.
Pe de altă parte, tocmai urmare a constatării că postul corespunzător funcţiei publice de conducere respective îi revine de drept, implicit că acesta nu poate fi supus vacantării şi ulterior scoaterii sale la concurs, prima instanţă ar fi trebuit să admită şi capătul de cerere modificat privind obligarea Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului ca, în condiţiile art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010, să emită decizie de numire a sa în funcţia de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ în cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, cerere ce avea să fie însă ignorată.
A fost depus în acest sens punctul de vedere emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici cu nr. 502853 din data de 1 noiembrie 2010, pe care instanţa de fond nu a dorit să îl analizeze, după cum nu a analizat nici reglementările stabilite prin Decizia nr. 649/2010.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Contrar celor susţinute de recurent, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte apreciază că în privinţa reclamantului nu operează prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Acest text legal are în vedere ipoteza reorganizării instituţiei în cadrul căreia funcţionează cel în cauză şi care stabileşte criteriile după care sunt redistribuiţi în noile funcţii, sau în cadrul noilor compartimente, funcţionarii publici ai acelei entităţi. Cu alte cuvinte, este vorba despre restructurarea autorităţii/instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea acea persoană, or, în speţă, autoritatea publică în cadrul căreia a funcţionat reclamantul, Agenţia Judeţeană de Protecţie a Mediului Dolj a fost desfiinţată în baza art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010. Personalul acestei agenţii judeţene a fost preluat de Agenţia Regională de Protecţia Mediului Craiova, în limitele structurii aprobate, potrivit art. 8 alin. (1) din actul normativ precitat.
Chiar dacă la nivelul Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Craiova exista un post similar cu cel ocupat de el în cadrul agenţiei judeţene, reclamantul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 pentru a ocupa fără concurs sau examen funcţia respectivă, în condiţiile în care acest text legal nu este incident în cauză.
Aşadar, reţinând că prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999 i s-ar fi aplicat reclamantului, numai în ipoteza restructurării Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului Dolj, iar nu în cazul desfiinţării acesteia, după cum este cazul în speţă, criticile formulate în recurs de către dl. T.P. nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte contestarea de către reclamant a deciziei de numire a doamnei C.P., pe funcţia de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ, nr. 912 din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte constată că şi acest capăt de cerere a fost în mod corect respins de către prima instanţă.
În condiţiile atacării acestui din urmă act administrativ de autoritate, reclamantul ar fi trebuit, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să invoce vătămarea sa într-un drept prevăzut de lege/interes legitim (protejat de lege), lucru pe care însă dl. T.P. nu l-a făcut. Simpla afirmaţie că ocuparea funcţiei publice de conducere vizate de acesta i-ar fi revenit de drept, nu satisface exigenţele legale ale textului precitat. Ar fi fost necesar ca reclamantul să producă probe prin care să demonstreze în ce constă vătămarea sa printr-un act administrativ de numire temporară într-o funcţie de conducere a unui funcţionar public, post ce fusese, de altfel, declarat vacant în baza unui alt act infralegislativ.
În fine, Adresa nr. 502853 din 1 noiembrie 2010 a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici exprimă doar o simplă opinie cu privire la situaţia reclamantului, fără nicio semnificaţie juridică, astfel că instanţa de judecată nu este ţinută în nici un fel de acest punct de vedere al respectivei instituţii.
Instanţa de control judiciar ia act că recurentul-reclamant nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a capetelor de cerere referitoare la suspendarea actelor infralegislative contestate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.P., împotriva Sentinţei civile nr. 243 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
← ICCJ. Decizia nr. 1213/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1220/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|