ICCJ. Decizia nr. 1251/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1251/2012
Dosar nr. 1274/42/2010
Şedinţa de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamantul Clubul Sportiv Fotbal Club Astra Ploieşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova - Biroul Soluţionare Contestaţii, a solicitat anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 7.014 din 10 decembrie 2009 a Deciziei nr. 251/2010 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 7.014/2009, cu exonerarea de plată a sumei de 2.595.921 RON reprezentând contribuţii şi impozite.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma efectuării unei inspecţii finalizate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 7.014 din 30 decembrie 2009 a fost emisă Decizia de impunere nr. 7.014 din 10 decembrie 2009 stabilindu-se în sarcina sa obligaţii de plată în cuantum de 2.595.921 RON reprezentând contribuţii şi impozite.
Obiectul inspecţiei fiscale l-a reprezentat verificarea modului de constituire, declarare şi virare a impozitelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat al statului.
A arătat reclamanta că urmare a modificărilor aduse C. proc. fisc. prin O.U.G. nr. 39/2010 s-a modificat competenţa de soluţionare după cuantum, a contestaţiilor îndreptate împotriva actelor administrative ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, accesorii prin ridicarea plafonului de la 1.000.000 RON la 3.000.000 RON. Ţinând cont de sumă, contestaţia deşi iniţial a fost trimisă spre competentă soluţionare către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a fost retransmisă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Prahova - Biroul de Soluţionare Contestaţii, competent după cuantum, care pronunţându-se prin Decizia nr. 251/2010 a respins-o ca neîntemeiată, reţinându-se ca argumente prevederile art. 11 alin. (1) din C. fisc., art. 55 alin. (3) şi art. 58 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile pct. 67 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
A apreciat reclamanta că nu pot fi primite argumentele organului de inspecţie fiscală potrivit cu care recalificarea raporturilor pe care le au jucătorii cu entitatea sportivă se justifică prin aceea că jucătorii desfăşoară activităţi cu caracter continuu faţă de club, ei aflându-se în raporturi de subordonare faţă de acesta în condiţiile în care clubul le pune la dispoziţie baza de antrenament, le plăteşte deplasările, le asigură cazare, hrana, asistenţa medicală, îi pregăteşte pe cale sportivă, jucătorul fiind obligat să se supună programului de pregătire şi antrenament, să participe la competiţiile sportive, să se odihnească şi să aibă o viaţă sportivă.
De asemenea, în mod eronat, s-a încercat a se acredita ideea că ar fi incidente prevederile pct. 25 din Normele de aplicare a Codului fiscal, atâta timp cât situaţia reglementată prin acest articol nu este incidentă cauzei.
Textul de lege invocat, stabileşte că persoanele fizice angajate precum şi cele care încheie contracte, altele decât cele prin care sunt reglementate relaţiile de angajare şi care desfăşoară activităţi utilizând baza materială a angajatorului sau a celeilalte părţi contractante, în vederea realizării de investiţii, realizări tehnice sau procedee tehnice, opere ştiinţifice, literare artistice etc., obţin venituri de natură salarială.
S-a mai susţinut că jucătorul de fotbal desfăşoară activitatea în baza convenţiei în limitele Regulamentelor de fotbal, prestaţia sa nefăcând obiectul unui drept de proprietate intelectuală.
Pentru toate considerentele învederate, a apreciat reclamanta că în mod greşit a reţinut organul de inspecţie fiscală, existenţa unui raport de subordonare între clubul de fotbal şi jucători. Natura juridică a convenţiilor civile diferenţiază veniturile obţinute de sportivii profesionişti în baza acestor convenţii, de veniturile obţinute în baza raporturilor de muncă, urmare încheierii contractelor de muncă reglementate de C. muncii.
În privinţa includerii sumelor de bani reprezentând contravaloarea chiriilor achitate de club pentru jucători, în categoria veniturilor de natură salarială, invocându-se prevederile art. 55 alin. (3) din C. fisc,, respectiv pct. 69 şi 70 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 a arătat că trebuie să se aibă în vedere că textul de lege se aplică pentru avantajele primite în legătură cu o activitate dependentă, aspect neincident speţei de faţă. Activitatea desfăşurată de către jucătorii de fotbal s-a realizat în baza unor convenţii civile, activităţile desfăşurate în astfel de condiţii neputând fi calificate ca fiind unele dependente şi drept urmare sumele avansate cu titlu de chirii nu pot fi incluse în categoria veniturilor de natură salarială, după cum pentru aceste venituri nu se poate percepe impozitele pentru venituri din natură salarială.
Referitor la contribuţiile la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale în sumă de 41.743 RON, reclamanta a susţinut că nu datorează aceste contribuţii având în vedere că potrivit prevederilor în materie, art. 5 şi urm. din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii numai cei care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în timp ce persoanele care realizează venituri din activităţi independente se pot asigura la cerere.
Cu privire la contribuţia de asigurări pentru şomaj în sumă de 103.208 RON, de asemenea, reclamanta a susţinut că nu este datorată, având în vedere că potrivit prevederilor legale în materie, art. 19 şi urm. din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfăşoară activităţi pe baza de contract individual de muncă.
În situaţia veniturilor obţinute de sportivii profesionişti din convenţiile civile, clubul nu are calitatea de angajator şi pe cale de consecinţă nu poate fi obligat la a reţine şi a plăti contribuţii pentru şomaj, având în vedere natura activităţilor desfăşurate de către jucătorii profesionişti - activităţi independente.
Referitor la contribuţiile de asigurări de sănătate în sumă de 287.799 RON, a considerat că nu sunt datorate.
În privinţa contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale în sumă de 33.383 RON respectiv a contribuţiei la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în sumă de 9.681 RON, de asemenea a apreciat că nu sunt datorate având în vedere că obligaţia plăţii unor asemenea contribuţii cade în sarcina angajatorilor, numai pentru persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract de muncă şi în baza raportului de serviciu, potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) şi urm. din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 200/2006, privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În susţinerea apărărilor, a arătat că exercitarea unei activităţi independente presupune desfăşurarea acesteia în mod obişnuit, pe cont propriu şi urmărind un scop lucrativ. Or, este evident că activitatea jucătorilor de fotbal întruneşte toate condiţiile activităţilor dependente şi pe cale de consecinţă, veniturile realizate trebuie încadrate în categoria veniturilor de natură salarială pentru care clubul sportiv datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale aferente.
Concluzionează, arătând că sumele stabilite în sarcina de plată a reclamantului sunt legal datorate, acesta având obligaţia achitării inclusiv a contribuţiilor sociale şi a accesoriilor aferente.
2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Ploieşti, prin Sentinţa nr. 26 pronunţată în data de 25 ianuarie 2011, a admis acţiunea reclamantului Clubul Sportiv Fotbal Club Astra Ploieşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova - Biroul Soluţionare Contestaţii şi în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 251/2010, a Deciziei de impunere nr. 7.014 din 10 decembrie 2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 7.014/2009 şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 2.595.921 RON reprezentând contribuţii şi impozite.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului, a reţinut, în esenţă, că problema de drept ce se impune a fi dezlegată, se referă la calificarea naturii veniturilor obţinute de sportivii profesionişti în baza convenţiilor civile încheiate în perioada 2005 - 2008.
A arătat că prin recalificarea raporturilor juridice dintre jucătorii profesionişti şi club, ca fiind unele de tipul angajat-angajator şi nu unele născute în baza unor convenţii civile, organele de inspecţie fiscală au ignorat în mod complet posibilitatea recunoscută de lege sportivilor profesionişti de a încheia cu un club sportiv, fie contract individual de muncă, fie o convenţie civilă, încălcând astfel principiul libertăţii de voinţă în reglementarea contractelor.
Astfel, art. 12 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal arată că "acordul de voinţă, consemnat în scris, între un jucător de fotbal şi un club afiliat, având ca obiect drepturile şi obligaţiile reciproce care decurg din practicarea jocului de fotbal în antrenamente şi competiţii. Drepturile şi obligaţiile sunt similare celor cărora le dă naştere contractul individual de muncă, cu deosebirea că nu creează raportul de muncă.".
Aşadar, în cazul jucătorilor profesionişti de fotbal, în temeiul legii speciale, Legea nr. 69/2000 (art. 14 şi urm.), aceştia pot încheia convenţii civile cu entităţi sportive, fără a li se opune art. 1 alin. (2) C. muncii, situaţie recunoscută şi prin practica judiciară a Comisiilor de contestaţii din cadrul ANAF în cauze similare, poziţii oficiale exprimate de organele de specialitate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, sau a Ministerului Finanţelor Publice, înscrisurile fiind la dosarul cauzei.
În concluzie, arată instanţa fondului, trebuie avut în vedere că potrivit art. 982 C. civ. toate clauzele convenţiilor civile se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg, precum şi faptul că sportivul profesionist este deţinător al unei licenţe. Din punct de vedere fiscal veniturile obţinute de sportivii profesionişti în baza convenţiilor civile încheiate cu structurile sportive în condiţiile Legii nr. 69/2000, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 205/2005, nu pot fi asimilate veniturilor din salarii definite de art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ca fiind acele venituri în bani sau în natură obţinute de persoana fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege.
În fine, instanţa a constatat că organele fiscale au interpretat în mod eronat dispoziţiile legale aplicabile în cauză, au recalificat inadmisibil relaţiile contractuale născute între reclamantă şi jucătorii de fotbal, generând astfel efecte fiscale ale unor raporturi de muncă încheiate în baza unor contracte de muncă, obligând abuziv reclamanta la plata unor sume suplimentare reprezentând contribuţii la bugetul asigurărilor de stat.
În acest sens, nu s-a avut în vedere faptul că veniturile realizate ca urmare a convenţiilor sau contractelor civile încheiate în condiţiile C. civ., se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente diferite în sensul art. 46 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi se supune impunerii potrivit art. 52 alin. (1) din acelaşi act normativ, punct de vedere exprimat şi de Direcţia general juridică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, adresa nr. 3371170 din 14 septembrie 2009, precum şi adresa nr. 337178/2009 emisă de Direcţia de legislaţie, impozite directe din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Potrivit legislaţiei în vigoare, la data încheierii şi executării convenţiilor civile, inclusiv art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în vigoare la momentul respectiv, contribuţia de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând "venituri primite în baza unor convenţii civile sau contract de colaborare", excepţiile fiind de strictă interpretare în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale.
De altfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Regulamentul privind Statutul şi Transferul jucătorilor de fotbal, jucătorii nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale şi nici de drepturile prevăzute de legislaţia privind protecţia şomerilor. Ca atare, aspect neobservat de organele fiscale în cauză, în situaţia veniturilor obţinute de sportivii profesionişti din convenţiile civile, clubul nu are calitatea de angajator şi pe cale de consecinţă nu poate fi obligat la a reţine şi a plăti contribuţii la fonduri pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări de sănătate, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă
Împotriva Sentinţei nr. 26 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova (DGFP Prahova).
Susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, recurenta-pârâtă a dezvoltat următoarele critici:
- calificarea dată de prima instanţă veniturilor obţinute de sportivii profesionişti, în baza convenţiilor civile este criticabilă întrucât au fost ignorate în totalitate motivaţiile organelor fiscale;
- în perioada supusă verificării reclamanta a încheiat convenţii civile cu persoane fizice a căror activitate a fost considerată ca fiind dependentă iar veniturile obţinute din aceasta având natură salarială, cu consecinţa datorării impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente;
- stabilirea naturii actelor se impunea a fi făcută în funcţie de conţinutul lor şi nu de titlul purtat, fiind evident că activitatea desfăşurată de jucătorii de fotbal nu este una efectuată întâmplător, conjunctural, fiind necesară examinarea prevederilor art. 46 C. fisc. şi pct. 19 din H.G. nr. 44/2004, ce definesc veniturile din activităţi independente;
- prin analizarea comparativă a prevederilor C. fisc., incluzându-le pe cele referitoare la veniturile din salarii (art. 55 alin. (1) şi art. 55 alin. (2) lit. k) din C. fisc.) se impunea ca instanţa să reţină că activitatea jucătorilor de fotbal întruneşte în mod evident toate condiţiile activităţii dependente şi deci veniturile realizate trebuie încadrate în categoria veniturilor de natură salarială pentru care clubul sportiv datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale aferente.
4. Întâmpinarea reclamantei-intimate
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Totodată, s-a solicitat introducerea în cauză, pentru opozabilitate, a DGFP Giurgiu, alături de DGFP Prahova, cerere ce a şi fost încuviinţată la data de 22 noiembrie 2011, în etapa soluţionării recursului întrucât acest organ fiscal a devenit competent în administrarea reclamantei.
S-a arătat că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a legii în timp, în cauză fiind incidente dispoziţiile fiscale în vigoare la data emiterii Deciziei de impunere nr. 7.014 din 10 decembrie 2009, care a avut la bază Raportul de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, din 30 noiembrie 2009, cu privire la recalificarea unei operaţiuni economice şi tratamentul fiscal aplicabil operaţiunii.
De menţionat că reclamanta intimată a depus la dosar şi ample note de concluzii la care a ataşat şi decizii ale Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, în cauze similare pentru alte cluburi de fotbal, pentru a demonstra practica în materie pentru anii 2010 şi 2011.
5. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat numai în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că se impune, urmare a admiterii recursului, casarea hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea de probe noi, respectiv a unei expertize contabile de specialitate în considerarea argumentelor înfăţişate în cele ce urmează.
În acord cu cele statuate şi de către judecătorul fondului, Înalta Curte, reţinând că problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauza de faţă vizează calificarea naturii juridice a veniturilor obţinute de sportivii profesionişti în baza convenţiilor civile încheiate în perioada 2005 - 2008, apreciază că în cauză, prin sentinţa pronunţată, a fost realizată o corectă interpretare şi aplicare a legii, în sensul arătat în continuare.
Cu alte cuvinte, Înalta Curte, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ca problemă de drept dezlegată, apreciază, în ceea ce priveşte posibilitatea încheierii de convenţii civile între club şi sportivii profesionişti, pentru perioada supusă verificării, că sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 205/2005 pentru modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, aprobată prin Legea nr. 124/2006.
În art. 14 alin. (3) din acest act normativ se prevede expres că "sportivului profesionist care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie în condiţiile Codului civil i se asigură, la cerere, participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau privat, în condiţiile legii", ceea ce conduce la interpretarea logico-juridică, potrivit cu care, voinţa legiuitorului, începând cu data de 1 ianuarie 2006, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 205/2005, a fost în sensul că sportivilor profesionişti li se conferă legal posibilitatea de a încheia convenţii civile sau contracte de muncă, la alegerea lor.
Se reţine aşadar că Legea nr. 69/2000, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 205/2005 are caracterul unei norme speciale faţă de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ce constituie dreptul comun în materie.
Drept urmare, convenţiile civile încheiate în baza Codului civil între sportivii profesionişti şi cluburile sportive, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 205/2005, pentru modificarea art. 14 din Legea nr. 69/2000, nu sunt de natură să genereze un raport de muncă şi implicit o relaţie angajat/angajator.
Cum bine a arătat şi judecătorul fondului, în acelaşi sens au stabilit şi organele de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Numeroasele decizii de soluţionare pe cale administrativă a contestaţiilor în care au fost contestate controale şi constatări similare efectuate la alte cluburi de fotbal, depuse la dosar şi în recurs, atestă că atât în anul 2010 cât şi în anul 2011 s-a conturat la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o practică unitară în materie, în sensul interpretării şi calificării veniturilor obţinute de sportivii profesionişti, înfăţişate mai sus.
Drept urmare contestaţiile au fost admise şi toate actele administrative respectiv deciziile de impunere, au fost desfiinţate cu consecinţa efectuării unor noi verificări, pe aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de impozit, urmând a se ţine seama de prevederile legale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 205/2005, ca lege specială, începând cu 1 ianuarie 2006.
În cazul reclamantei-intimate, astfel cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală încheiat la 27 noiembrie 2009 perioada supusă verificării a fost 23 ianuarie 2004 şi până la 31 decembrie 2008, iar cu privire la modul de încadrare a activităţii desfăşurate de către fotbalişti şi de întocmire a "convenţiilor" care au stat la baza raportului stabilit de reclamantă cu jucătorii s-a reţinut că până în luna februarie 2005, reclamanta nu a avut personal angajat.
Totodată a rezultat că pentru acelaşi tip de activitate, unii jucători de fotbal primeau bani în baza unor convenţii iar alţii, aveau încheiate contracte de muncă.
Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, organele fiscale au identificat în cadrul verificării societăţii reclamante convenţii civile încheiate şi anterior lunii ianuarie 2006, nefiind astfel cert că reîntregirea bazei impozabile şi diferenţele la impozitul pe venituri şi contribuţii sociale aferente s-au făcut pentru întreaga perioadă supusă verificării cu nesocotirea modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 205/2005.
Sub acest aspect, criticile recurentei sunt întemeiate în sensul aplicării, până la modificarea legislativă intervenită, a prevederilor C. fisc. ce definesc şi conturează conţinutul noţiunii de "venituri din activităţi dependente".
Faţă de situaţia de fapt învederată şi în raport de dezlegările vizând modalitatea de interpretare şi de aplicare a prevederilor legii speciale, numai cu începere de la 1 ianuarie 2006, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei expertize de specialitate contabilă care, pe baza documentelor societăţii şi raportat la interpretarea dată şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în situaţii similare, va putea, prin verificările şi concluziile adoptate să confirme sau nu soluţia primei instanţe, în sensul anulării şi exonerării integrale a societăţii reclamante de la plata sumei de 2.595.921 RON reprezentând contribuţii şi impozite, în condiţiile în care controlul a vizat şi o perioadă de timp anterioară lunii ianuarie 2006.
Desigur că instanţa de rejudecare va putea, împreună cu părţile, solicita expertului contabil să răspundă şi la alte obiective considerate pertinente şi utile cauzei, însă în limitele casării şi interpretărilor legale cuprinse în prezenta decizie.
În fine, pe acest din urmă aspect, vizând desigur problema calificării raporturilor dintre jucătorii profesionişti şi club, în raport de incidenţa legii speciale, şi statuând în sensul că de la data adoptării şi aplicării O.U.G. nr. 205/2005 pentru modificarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului se impune acceptarea opţiunii sportivului profesionist de a încheia cu o structură sportivă fie un contract individual de muncă, fie o convenţie civilă, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o astfel de calificare, Înalta Curte reafirmă relevanţa şi semnificaţia practicii unitare dezvoltate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi demonstrată cu actele depuse la dosar.
Din această perspectivă, într-adevăr, astfel cum bine a reţinut şi judecătorul fondului, interpretările izolate şi singulare ale unor direcţii generale a finanţelor publice judeţene, contrare celei afirmate constant la nivel naţional cu aplicarea unor dispoziţii legale în raporturi juridice similare sau chiar identice, fără o justificare expresă şi coerentă din punct de vedere legal nu fac decât să încalce principiul securităţii juridice şi al certitudinii impunerii, statuat şi de C. fisc.
Pentru cele arătate, în vederea efectuării unei expertize contabile pentru clarificarea aspectelor menţionate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei civile nr. 26 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1248/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1252/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
