ICCJ. Decizia nr. 1318/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1318/2012
Dosar nr.9785/1/2011
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2820 din data de 9 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General L.K. - Ministerul Public, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că procedura specială în care Ministerul Public apreciază asupra necesităţii contestării unui act administrativ se înscrie în excepţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004, în sensul că analiza oportunităţii promovării unei acţiuni în contencios în condiţiile art. 1 alin. (4) şi (5) din aceleaşi act normativ, nu poate fi realizată de instanţa de judecată prin raportare la dispoziţiile care reglementează refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, referitoare la un drept sau un interes legitim.
2. Recursul declarat de reclamantă
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M. SRL Bucureşti, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
3. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare
Prin Decizia nr. 1986 din 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 2802 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în acord cu hotărârea primei instanţe, că demersul judiciar al reclamantei care are ca scop obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care Ministerul Public să fie obligat să promoveze o acţiune în contencios administrativ este inadmisibil. Nu există un drept al unei persoane de a pretinde Ministerului Public să procedeze în sensul în care a solicitat reclamanta, precum nicio obligaţie a acestuia de a sesiza instanţele de contencios administrativ, având în vedere prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 care desemnează Ministerul Public ca titular al acţiunii în contencios administrativ. Decizia de a sesiza instanţa de judecată îi aparţine exclusiv şi o exercită dacă apreciază că există un act administrativ individual emis cu exces de putere, respectiv un act administrativ normativ ce a vătămat un interes legitim public.
Prin urmare, Ministerul Public nu poate fi obligat prin hotărâre judecătorească să exercite prerogativele ce i-au fost conferite prin textul de lege sus-menţionat, dacă apreciază că nu sunt satisfăcute exigenţele legale ale celor două dispoziţii normative din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la nerespectarea principiului continuităţii şi a distribuirii aleatorii a dosarelor, întrucât la două termene diferite şedinţele de judecată au fost prezidate de fiecare dată de alt judecător, instanţa de control judiciar a considerat că nu poate fi primită, având în vedere Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care reglementează detaliat toate ipotezele în care sunt înlocuiţi judecătorii din completele de judecată, cu respectarea acestui principiu.
În plus, s-a reţinut că o eventuală nerespectare a respectivului principiu, nu reprezintă un caz de modificare ori de casare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.
4. Contestaţia în anulare formulată de SC M. SRL
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs a formulat contestaţie în anulare SC M. SRL Bucureşti invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ.
Contestatoarea a susţinut că instanţa a omis din greşeală să cerceteze motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în sensul că:
- a stabilit eronat că nerespectarea principiului stabilităţii şi continuităţii judecătorilor, introdus prin art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi HCSM nr. 387/2005 nu este motiv de casare;
- nu a observat că Adresa nr. 11911/6086/III din 15 iunie 2009 exprimă un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri cu privire la un drept şi un interes legitim şi, ca atare, nu l-a sancţionat.
5. Întâmpinarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Intimatul a susţinut că instanţa de recurs a răspuns la toate motivele, neavând obligaţia de a le trata separat.
Cât priveşte pretenţia contestatorului de a se examina cauza sub toate aspectele, intimatul a arătat că instanţa de recurs nu putea cerceta fondul pricinii, fiind limitată la verificarea legalităţii soluţiei curţii de apel, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând Decizia atacată prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că cererea de faţă este nefondată pentru următoarele argumente.
1. Argumente de drept relevante
SC M. SRL a solicitat retractarea Deciziei nr. 1986 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocând ca motiv omisiunea cercetării unor motive de modificare ori de casare, conform art. 318 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.
După cum rezultă chiar din prezentarea considerentelor instanţei de recurs de la pct. I.3 din această decizie, au fost examinate efectiv toate criticile recurentei referitoare la soluţia primei instanţe.
Împrejurarea că soluţia şi considerentele instanţei de recurs nemulţumesc partea, care are un alt punct de vedere în privinţa consecinţelor procedurale ale nerespectării principiului continuităţii completului de judecată, nu îi conferă dreptul la un nou recurs, pentru că, în realitate, acesta este sensul demersului său concretizat în prezenta contestaţie în anulare.
Cât priveşte împrejurarea că instanţa de recurs nu a analizat cauza sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte remarcă mai întâi că acest text nu are un caracter imperativ şi, mai apoi, că în calea de atac a recursului instanţa verifică legalitatea soluţiei adoptate de prima instanţă, iar nu motivele de fapt şi de drept ale acţiunii judiciare.
Prin urmare, în cauza de faţă, instanţa de recurs în mod corect a verificat dacă acţiunea era, într-adevăr, inadmisibilă, neexistând posibilitatea legală ca în această etapă să se analizeze dacă refuzul exprimat de intimat avea sau nu un caracter nejustificat.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reţine, în acord cu jurisprudenţa consecventă a CEDO, reliefată de exemplu prin soluţiile pronunţate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) şi Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC M. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1986 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 131/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1323/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
