ICCJ. Decizia nr. 1368/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1368/2012
Dosar nr. 73/45/2011
Şedinţa publică de la 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.I. SRL Iaşi a chemat în judecată Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice solicitând anularea deciziilor nr. 016 din 04 februarie 2011 şi nr. 279 din 28 octombrie 2010 emise de către pârâtă şi obligarea acesteia să reautorizeze locul situat în sat şi comuna H., judeţul Iaşi, şoseaua I.U., ca antrepozit fiscal de producţie vinuri.
În motivare s-a arătat că, prin O.U.G. nr. 54/2010, Guvernul a hotărât modificarea unor prevederi din titlul VII, capitolul I secţiune a 7-a, referitoare la regimul de antrepozitare.
Prin această O.U.G. a fost introdusă lit. g) la art. 20623 din C. fisc., a fost modificată lit. g) din alin. (2) al art. 20624 din C. fisc., articol la care a fost introdus alin. (7), iar printre altele a fost modificată şi lit. f) din alin. (2) al art. 20628 din C. fisc.
Ca urmare a fost stabilită o limită maximă de valabilitate în timp a autorizaţiei de antrepozit fiscal - 3 ani în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi un an în celelalte cazuri - şi a fost introdusă o condiţie nouă pentru autorizarea antrepozitului fiscal şi pentru revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal: inexistenţa obligaţiilor fiscale la bugetul general consolidat.
În art. IV alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2010 se stabileşte obligaţia antrepozitarilor autorizaţi de a solicita reautorizarea până la data de 31 august 2010 inclusiv, sub sancţiunea revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal.
Prin cererile de acordare a autorizaţiei de antrepozit fiscal F1. şi F2. înregistrate la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi sub nr. 4911 şi 4912 din data de 19 august 2010, SC A.I. SRL s-a conformat prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 54/2010, însă Comisia a respins cele două cereri de reautorizare, prin decizia nr. 279 din 28 octombrie 2010, din cauza faptului că solicitantul înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, şi, fără a prezenta motivele de fapt, a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. F1. din data de 24 octombrie 2007 şi nr. F2. din data de 25 noiembrie 2008, emise pentru SC A.I. SRL.
Cererea de reexaminare a deciziei nr. 2789 din 28 octombrie 2010, formulată ca plângere prealabilă administrativă, în temeiul art. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate coroborat, cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de Comisie prin decizia nr. 016 din 04 ianuarie 2011.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 128 din 7 aprilie 2011 a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că nu pot face obiectul controlului în faţa instanţelor de drept comun dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2010 acestea fiind atributul exclusiv al Curţii Constituţionale.
S-a mai reţinut că instanţa nu poate primi nici susţinerile reclamantei în sensul că odată cu obţinerea autorizaţiilor aceasta a devenit proprietatea unui „bun” în accepţiunea art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O. şi că atingerea adusă acestui bun echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL Iaşi, susţinând următoarele critici:
1) Revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal s-a făcut în baza unor prevederi introduse în C. fisc. prin O.U.G., prevederi care au fost aplicate înainte ca acestea să fie introduse prin lege.
2) Decizia nr. 279 din 28 octombrie 2010 a Comisiei nu arată care sunt motivele de fapt pentru care s-a dispus revocarea autorizaţilor de antrepozit fiscal eliberate pentru SC A.I. SRL, susţinând că în absenţa precizării motivelor de fapt actul nu poate fi cenzurat de instanţă.
3) Prin obţinerea autorizaţiilor SC A.I. SRL a devenit proprietarul unui „bun" în accepţiunea art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O. astfel că orice atingere adusă acestui bun echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate, fapt ce înseamnă încălcarea unui drept fundamental conform art. 44 din Constituţia României.
4) Instanţa de fond a omis să rezolve motivul de invaliditate a deciziei nr. 279 din 28 octombrie 2010 referitor la nemotivarea în fapt a actului administrativ.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate să dispună anularea deciziilor nr. 016 din 4 februarie 2011 şi nr. 279 din 28 octombrie 2010 emise de către pârâtă şi să o oblige pe aceasta din urmă să reautorizeze locul situat în comuna H. judeţul Iaşi, ca antrepozit fiscal de producţie de vinuri.
Astfel, prin decizia nr. 279 din 28 octombrie 2010 s-a respins cererea SC A.I. SRL de reautorizare a locului din comuna H. judeţul Iaşi ca antrepozit fiscal de producţie de vinuri iar prin decizia nr. 016 din 4 ianuarie 2011 s-a respins plângerea prealabilă a societăţii şi s-a dispus menţinerea deciziei de revocare pe considerentul că societatea a înregistrat obligaţii fiscale restante la bugetul consolidat.
Adoptând o astfel de soluţie, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a reţinut că prevederile O.U.G. nr. 54/2010 au intrat în vigoare începând cu data de 23 iunie 2010 şi că, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 4 din C. fisc., potrivit cărora acest act normativ se modifică şi se completează „numai prin lege”.
Este adevărat că art. 4 din C. fisc. prevede că acest act normativ se modifică şi se completează „numai prin lege”, însă, nu trebuie omis faptul că prin art. 115 din Constituţia României este reglementată delegarea legislativă potrivit căreia Guvernul poate adopta O.U.G. fără o prealabilă abilitare din partea Parlamentului.
Pe de altă parte, dacă s-ar admite ipoteza nelegalităţii O.U.G. nr. 54/2010, în privinţa aspectelor menţionate de reclamantă urmează să se observe că nu instanţa judecătorească este aceea care constată acest lucru, ci Curtea Constituţională.
Referitor la valabilitatea autorizaţiilor revocate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în ce priveşte autorizaţia nr. F2. a fost înscrisă perioada de valabilitate, însă, odată cu abrogarea alin. (1) al pct. 10 aferent Titlului VII din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a C. fisc., perioada a devenit nelimitată, astfel că cea de a doua autorizaţie nu are înscris în conţinutul său o astfel de perioadă de valabilitate, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 20624 din C. fisc.
Examinând şi din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat de societatea reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 128 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1348/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1385/2012. Contencios → |
|---|
