ICCJ. Decizia nr. 1385/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1385/2012
Dosar nr. 9825/2011
Şedinţa publică de la 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 18 august 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de Inspecţia Muncii şi a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, reţinând că Nota nr. N1. Din 21 martie 2008 a Inspecţiei Muncii nu poate fi calificată drept act administrativ în accepţiunea textului art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind o simplă recomandare, neopozabilă reclamantului, beneficiarul acesteia fiind numai I.T.M.. Bacău şi, pe cale de consecinţă, neputând face obiectul acţiunii judiciare, nu permite nici controlul indirect pe calea excepţiei de nelegalitate”.
Recursul declarat de S.L. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 5785/2011, reţinându-se că Nota nr. N1. din 21 martie 2008 a Inspecţiei Muncii este într-adevăr o „simplă recomandare neopozabilă reclamantului, adusă la îndeplinire de către I.T.M.. Bacău prin emiterea deciziei nr. 136/2008, decizie care produce efecte faţă de reclamant.
Împotriva acestei decizii recurentul - reclamant a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Contestatorul a susţinut că decizia contestată pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este rezultatul unei greşeli materiale, făcută ca urmare a neadmiterii tuturor probelor în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a interpretării greşite a actului dedus judecăţii, precum şi a nesocotirii încălcării dreptului la un proces echitabil de către instanţa de fond.
Recurentul a mai susţinut că Nota de control N1. a Inspecţiei Muncii este un act administrativ care impune anumite măsuri şi poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, implicit pe calea excepţiei de nelegalitate.
Printr-o ultimă critică, recurentul a susţinut că I.T.M. Bacău şi Inspecţia Muncii, prin întâmpinările formulate, au recunoscut caracterul de act normativ cu caracter individual al Notei de Control N1. din 21 martie 2008, iar instanţa de recurs a ignorat acest fapt.
La data de 9 martie 2012, prin Serviciul de Registratură al acestei instanţe contestatorul S.L. şi-a completat contestaţia în anulare în sensul dezvoltării motivelor din cererea iniţială, fără însă a aduce critici noi hotărârii contestate.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestaţia în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. şi art. 318 din acelaşi Cod, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare.
Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, faţă de părţile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) din C. proc. civ..
În ceea ce priveşte incidenţa art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menţionat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanţa de recurs l-a respins. Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existenţa vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile legale precizate.
Nu pot fi reţinute argumentele contestatorului nici în ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
Calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
De principiu, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a menţiona, in terminis, un anumit aspect sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare speciale, în condiţiile art. 318 teza II din C. proc. civ.
Astfel fiind, criticile invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispoziţiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.L. împotriva deciziei nr. 5785 din 2 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1368/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1409/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
