ICCJ. Decizia nr. 1442/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1442/2012
Dosar nr. 1163/42/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. „C.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 145 din 17 august 2010, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 159 din 17 august 2010, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta a completat acţiunea introductivă de instanţă, în sensul că a solicitat şi anularea Deciziei nr. 136 din 10 noiembrie 2010 de soluţionare a contestaţiei administrative.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a cerut respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 131 din 19 aprilie 2011, a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. „C.” S.R.L., a anulat parţial Decizia de impunere nr. 145 din 17 august 2010, Decizia nr. 136 din 10 noiembrie 2010, precum şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 159 din 17 august 2010, acte emise de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, şi a redus obligaţiile fiscale datorate de reclamantă la suma totală de 307.432,12 RON, din care 146.622 RON, reprezentând obligaţii principale de mediu şi 160.810,12 RON, reprezentând accesorii şi penalităţi.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În perioada 2004-2008, reclamanta a procesat o cantitate reală de ambalaje, pe categorii, după cum urmează: 1.403.623 kg lemn, 384.837 kg carton, 24.222 kg plastic; aceste cantităţi sunt diferite de cele indicate de organul de control în actul de impunere contestat.
Cantităţile de lemn introduse pe piaţă de către reclamantă au influenţat cantitativ-valoric cantităţile de carton şi plastic şi au avut, în mod implicit, influenţă asupra obiectivelor de reciclare a ambalajelor, obiectiv realizat parţial de către reclamantă.
Art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 prevedea preţul de 1 leu/kg; acest preţ a fost valabil în perioada 1 ianuarie 2008-31 august 2008.
Prin O.G. nr. 25/2008, preţul a fost majorat la 2 RON/kg, iar acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008.
În speţă, termenul depunerii declaraţiei fiscale de către reclamantă, respectiv termenul scadent de plată este 21 ianuarie 2009; modificarea intervenită prin O.G. nr. 25/2008 se aplică de la data de 1 ianuarie 2008.
În perioada 2004-2008, reclamanta a reciclat 1.610.100 kg lemn, prin predare către salariaţi ca lemn de foc, cât şi către societăţi comerciale, iar influenţa acestor cantităţi asupra obiectivelor de reciclare se regăseşte ca obligaţie de plată a societăţii, modificată în minus faţă de obligaţia constatată şi impusă de organul fiscal.
În raportul de expertiză contabilă s-au stabilit în mod real obiectivele de valorificare şi reciclare a deşeurilor neîndeplinite de reclamantă, precum şi sumele datorate în contul acestor obiective.
La determinarea cantităţilor de ambalaje generate pe piaţă, organele de control au luat în calcul cantităţile înscrise în declaraţiile vamale la rubrica „ţară”, unde figurau anumite cantităţi ce includeau totalitatea ambalajelor, precum şi glazura mărfii, fără a distinge pe categorii de ambalaje.
S-a efectuat o cântărire aleatorie a unor ambalaje în depozitul reclamantei şi s-a determinat astfel greutatea fiecărui tip de ambalaj, modalitate care a fost complet greşită şi care a determinat denaturarea gravă a cantităţilor de ambalaje şi a componenţei acestora pe sortimente.
Organul de impunere nu a ţinut seama de faptul că, în perioada 2004-2006, reclamanta a efectuat importurile, în mod preponderent, din SUA, Canada şi Brazilia, iar în aceste ţări sunt folosite alte tipuri şi standarde la ambalaje, diferite de cele utilizate de ţările membre ale Uniunii Europene.
Pe cale de consecinţă, în sarcina reclamantei s-au stabilit obligaţii fiscale mărite artificial, fapt care a fost relevat de către expertiza existentă la dosar.
De asemenea, organul de control nu a ţinut seama de cantităţile de ambalaje de lemn care au fost date de reclamantă spre valorificare şi reciclare, pe bază de documente justificative.
Totodată, din actele dosarului, nu rezultă faptul că organul fiscal a încălcat prevederile art. 104 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., prin depăşirea termenului maxim de 6 luni de efectuare a controlului.
În altă ordine de idei, termenul de prescripţie de 5 ani pentru stabilirea obligaţiilor fiscale ale reclamantei la Fondul pentru Mediu nu a fost depăşit: acest termen începe să curgă de la data de 1 mai 2005 şi se împlineşte la data de 18 decembrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei în totalitate.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
1) Este eronată concluzia primei instanţe în sensul că organul de control ar fi luat în calcul o sumă dublă faţă de cea legală, şi anume suma de 2 RON/kg, fără a ţine seama de modificările intervenite prin pct. 7 din O.G. nr. 25/2008.
Modificarea calculului cu 2 RON/kg pentru cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţa naţională se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ anterior arătat, iar calculul cu 2 RON/kg se efectuează şi pentru anul 2008.
2) Este greşită aprecierea instanţei de fond, în sensul că situaţia reală a obiectivelor neîndeplinite de intimată, de valorificare şi reciclare a deşeurilor, precum şi a sumelor datorate în contul acestor obiective diferă faţă de situaţia de fapt reţinută de organul de control.
În opinia recurentei, a fost încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât expertul contabil desemnat în cauză a mărit greutatea paletului din lemn de la 20 kg/unitate la 31,5 kg, în perioada 2004-2006, folosind înscrisuri care nu au fost puse la dispoziţia reprezentanţilor Administraţiei Fondului pentru Mediu, fiind vorba despre adresa de la I.F.I..
Din toate documentele prezentate de reprezentanţii intimatei la momentul desfăşurării inspecţiei fiscale, rezultă că greutatea paleţilor din lemn, indiferent de ţara de provenienţă este de 20 kg/unitate.
3) În ceea ce priveşte calculul obligaţiilor pentru anul 2005, intimata a considerat că a fost dezavantajată de adunarea obiectivelor de valorificare şi de reciclare de 22% şi 18%.
Pe acest aspect, recurenta a arătat că art. 13 alin. 1 lit. b) din H.G. nr. 899/2004, care reglementează obiectivul de reciclare, şi-a modificat conţinutul faţă de cel din H.G. nr. 349/2002, în sensul că nu se utilizează în niciun fel noţiunea de „valorificare”; ca atare, obiectivul de reciclare nu se aplică la greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaj „valorificate”. Rezultă, aşadar, că intenţia legiuitorului a fost ca procentul de minimum 25% de reciclare să se raporteze la greutatea totală a deşeurilor de ambalaje, întocmai ca şi în cazul procentului de valorificare de minimum 50%.
Conform prevederilor H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, toţi contribuabilii responsabili faţă de Fondul de Mediu au obligaţia de a-şi îndeplini în mod distinct atât obiectivul de valorificare, cât şi obiectivul de reciclare.
În speţa de faţă, cantităţile de deşeuri de ambalaje de lemn predate pentru ardere sunt luate în calcul în mod eronat de către expertul contabil la realizarea obiectivului de reciclare, ele îndeplinind numai obiectivul de valorificare energetică (R1 din Anexa 2B din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor).
Prin urmare, este greşită asimilarea de către expertul contabil a deşeurilor de lemn valorificate energetic de către intimată cu deşeurile reciclate.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat(filele 12-15 dosar).
Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes a recurentei în formularea prezentei căi de atac, în raport de soluţia pronunţată prin sentinţa atacată, prin care au fost anulate parţial datoriile fiscale ale intimatei către Fondul pentru Mediu.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C.proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prima critică de nelegalitate invocată de recurentă se referă la faptul că prima instanţă ar fi luat în calcul preţul de 1 leu/kg deşeu ambalaj până la data de 29 august 2008, în loc de 2 RON/kg, cât era stabilit de actele normative incidente în materie.
Într-adevăr, odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 25/2008, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cuantumul acestei obligaţii s-a modificat de la 1 leu/kg la 2 RON/kg. Aşadar, la pct. 7 lit. d) se prevede: „(..) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici responsabili, pentru diferenţa dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie.”
La pct. 10 din O.G. nr. 25/2008 se menţionează faptul că obligaţia anuală de declarare şi de plată a cuantumului acesteia se menţine, în sensul că se efectuează anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor.
Ca atare, este corectă susţinerea recurentei în sensul că intimata datorează contribuţia de 2 RON/kg pe tot parcursul anului 2008.
Însă, aceasta a fost şi concluzia primei instanţe, care a preluat răspunsul expertului contabil la obiectivul nr. 5 la raportul de expertiză.
Nici cea de-a doua critică de nelegalitate formulată de recurentă nu este fondată.
Între cele două situaţii, prezentate de organul de control şi de expertul contabil, există diferenţe. Cu toate acestea, situaţia reală este cea prezentată de expertul desemnat în cauză, care a procedat atât la verificarea tuturor documentelor existente la sediul intimatei, cât şi la verificări pe teren unde a constatat că, în realitate, ambalajele existente erau de mai multe tipuri şi greutăţi şi nu o singură categorie de ambalaje, aşa cum a reţinut organul de control.
Astfel, expertiza a reţinut faptul că, în perioada 2004-2007, intimata a importat carne de la I.F.I., LLC SUA, care aveau alte tipuri de ambalaje, respectiv paleţii de lemn aveau o greutate între 29 şi 34 kg, motiv pentru care expertiza a luat în calcul o medie de 31,5 kg.
Expertul desemnat în cauză, pentru a clarifica situaţia de fapt privind ambalajele introduse pe piaţă şi deşeurile generate, prin adresa din 22 februarie 2011, depusă la dosar, a convocat reprezentaţii recurentei pentru data de 2 martie 2011, în vederea verificării ambalajelor şi a greutăţii reale a acestora. La data convocării niciun reprezentant al recurentei nu s-a prezentat; ca atare, aceasta din urmă nu poate susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia efectuării expertizei contabile.
Mai mult decât atât, recurentei i s-a comunicat raportul de expertiză, iar aceasta a formulat obiecţiuni la expertiză care au fost respinse de prima instanţă, cu motivarea că reprezintă, în realitate, apărări pe fondul cauzei.
În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia a fost încălcat principiul contradictorialităţii.
În ceea ce priveşte greutatea reală a ambalajelor şi, respectiv, greutatea deşeurilor generate, instanţa de control judiciar nu poate accepta punctul de vedere exprimat de recurentă, întrucât aceasta a luat în calcul un singur tip de ambalaj de lemn, de hârtie şi de plastic şi a făcut determinarea pe baza unei constatări pe teren, unde a cântărit un singur palet de 20 kg, o cutie de carton de 0,800 kg şi o folie de plastic de 1,5 kg, aşa cum rezultă din procesul-verbal din data de 7 iunie 2010.
În realitate, intimata a importat mărfuri de la diverşi furnizori, ambalate în diferite tipuri de ambalaje şi cu diferite greutăţi.
În urma verificărilor efectuate la data de 2 martie 2011 de către experţii contabili (dată la care reprezentaţii recurentei nu s-au prezentat, deşi au fost convocaţi), au rezultat diferite categorii de ambalaje cu diferite greutăţi, în funcţie de furnizori, dar şi de felul cărnii.
În concret, greutatea paleţilor de lemn varia între 24,5 şi 30 kg, iar folia de plastic între 0,15 şi 0,30 kg.
Cu această ocazie, s-a stabilit că, în fapt, cantităţile generate pe piaţă sunt de 1.403.623 kg lemn, 384.837 kg carton şi 24.222 kg plastic (a se vedea fila 122 dosar fond).
În fine, nici ultima critică de nelegalitate invocată de recurentă nu este fondată.
Mai precis, recurenta a arătat faptul că în urma calculului obligaţiilor pentru anul 2005, intimata a considerat că a fost dezavantajată de adunarea obiectivelor de valorificare şi de reciclare de 22% şi 18%.
Această poziţie exprimată de intimată nu a fost însuşită de către prima instanţă, motiv pentru care nu a contribuit la reducerea sumei stabilite de organul de control în sarcina părţii.
Totodată, în temeiul O.G. nr. 78/2000 şi H.G. nr. 621/2005, intimata a valorificat, în perioada 2004-2008, a reciclat 1.610.100 kg lemn prin predare către salariaţi (ca lemn de foc), respectiv către alte societăţi comerciale. Influenţa acestor cantităţi asupra obiectivelor de reciclare se regăseşte ca obligaţie de plată a intimatei, aşa cum rezultă în anexa nr. 5 la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (a se vedea filele 133-134 dosar fond).
Predarea-primirea s-a făcut pe baza unor contracte şi procese-verbale în care erau menţionate cantităţile şi tipurile de ambalaje.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. (1) şi (3) C.proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei de interes.
Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei nr. 131 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1437/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1455/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
