ICCJ. Decizia nr. 1475/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1475/2012
Dosar nr. 7311/2/2010
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constatate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul P.G.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în fapt, prin cererea nr. P 5798/06 din 12 decembrie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul P.S., se solicita verificarea, sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 154423 (cotă C.N.S.A.S.) şi că în aceste dosare, domnul P.G. a întocmit documente.
Reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradele de locotenent major (1981), căpitan (1982, 1984, 1985) şi, respectiv, maior (1989) în cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea, Serviciul 3 şi că, în această calitate, în contextul urmăririi informative a unui doctorand în teologie, plecat la studii în Olanda şi catalogat de către Securitate ca fiind "fugar", pârâtul a derulat verificări asupra acestuia, prezentând interes cercul de relaţii, anturajul şi concepţiile persoanei urmărite.
S-a mai arătat că pârâtul a derulat măsuri informativ - operative, că activitatea acestuia se remarcă prin acţiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, cum ar fi dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 33 (secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice) din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, şi dreptul la libera exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Pentru argumentele prezentate anterior, reclamantul a considerat că sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de "lucrător al Securităţii", în ceea ce-l priveşte pe pârât.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008, fiind sesizată Curtea Constituţională a României conform noilor prevederi din Legea nr. 47/1992, dispunându-se totodată continuarea judecăţii cauzei.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii în constatare introdusă de CNSAS, ca neîntrunind cea de-a doua condiţie impusă de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 "de a fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Prin Sentinţa civilă nr. 3281 din 9 mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul P.G. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin nota de constatare întocmită de către reclamant sub nr. DI/I/1410 din 31 mai 2010 s-a reţinut necesitatea sesizării instanţei pentru a se constata calitatea de lucrător al securităţii în privinţa pârâtului, nota fiind emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, (art. 1 alin.(7)).
Coroborând situaţia de fapt care rezultă din expunerea notei de constatare menţionată anterior, cu dispoziţiile legale amintite, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea acţiunii.
S-a subliniat faptul că măsurile de urmărire au fost efectiv puse în aplicare prin interceptarea corespondenţei, dovadă fiind înscrisurile ataşate cauzei şi menţionate în nota de constatare, respectiv înregistrări ale discuţiilor purtate de către persoanele care au fost obiectul urmăririi informative, declaraţii ale surselor relatate ofiţerilor de informaţii şi implicit pârâtului, fotografierea corespondenţei persoanelor în cauză.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că prin luarea şi aplicarea măsurilor de urmărire operativ-informativă a acestor persoane, pârâtul, având calitatea de ofiţer al fostei securităţi, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că toate măsurile întreprinse de către domnul P.G. şi menţionate în cuprinsul notei de constatare au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, garantate prin legile în vigoare la acea dată. S-au reţinut încălcări grave ale dreptului fundamental la viaţă privată şi ale dreptului la libera exprimare, drepturi care trebuie exercitate fără nicio ingerinţă a autorităţilor publice în privinţa ideilor politice şi religioase, fiind evidentă activitatea desfăşurată de către pârât în concretizarea scopului pentru care a fost înfiinţată fosta Securitate, respectiv sprijinirea şi menţinerea regimului totalitar-comunist care promova exclusiv principiul partidului unic, excluzând orice idee democratică, precum şi cenzurarea totală a opiniei politice şi religioase, respectiv reprimând orice tentativă de criticare a regimului existent până la data de 22 decembrie 1989.
Instanţa a mai apreciat că susţinerea pârâtului, în sensul că acesta a desfăşurat exclusiv activităţi pe linie de contraspionaj, nu este susţinută de conţinutul notei de constatare şi de înscrisurile care au stat la baza întocmirii acesteia, nefiind relevantă împrejurarea că acesta şi-ar fi continuat activitatea şi după această dată, în calitate de angajat al S.R.I., respectiv S.I.E., ci exclusiv activităţile menţionate în cuprinsul notei de constatare care au suprimat, respectiv îngrădit drepturi fundamentale ale omului, ca de altfel şi împrejurarea că actele întocmite de către pârât sau din dispoziţia pârâtului ar fi avut natura unor acte premergătoare conform art. 224 C.proc. pen., legea nefăcând distincţie asupra naturii actelor în cauză, considerente în raport de care instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant a menţionat că înţelege să repună în discuţie o serie de excepţii, invocate şi cu ocazia primei judecăţi în fond, şi anume excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a CNSAS, şi lipsa de calitate procesuală activă a acestei autorităţi ca şi necompetenţa materială, faţă de obiectul cauzei.
În opinia recurentului, deşi O.U.G. nr. 24/2008 stabileşte în mod artificial şi arbitrar competenţa în materie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, aceasta nu înseamnă că nu este încălcat principiul egalităţii de tratament.
În contextul exprimării unor opinii personale în raport de scopul reglementării incidente, cu trimitere la pasaje înscrise în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a mai dezvoltat următoarele critici în raport de soluţia primei instanţe:
- motivarea sentinţei este generală şi nu demonstrează existenţa raportului de cauzalitate între faptele şi acţiunile sale legitime de ofiţer cu grad militar;
- prin măsurile sau actele la care instanţa de fond face referire nu au fost realizate sarcini impuse de un plan de măsuri, de natură a leza sau suprima drepturile civile sau politice, pentru că simpla sa activitate la ordin şi sub comandă militară a mijloacelor muncii informative, incluzând recrutarea de informatori sau colaboratori, nu trebuie încadrată în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008;
- instanţa nu a dat dovada unui rol activ şi nu a înţeles să încuviinţeze administrarea cu alte înscrisuri.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate, de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât P.G.
Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către P.S. pentru tatăl său P.P., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, aspectele în dispută vizând numai natura activităţilor desfăşurate în această calitate.
Prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, astfel încât sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate în decizie, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu referire la excepţiile reiterate de recurentul-pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte arată că acestea nu pot fi primite, prima instanţă realizând o motivare corespunzătoare şi omogenă, prin care, cel puţin în manieră indirectă, a răspuns şi acestor excepţii invocate.
De altfel aceste excepţii au fost analizate şi de către Curtea Constituţională, care fiind sesizată, inclusiv în această cauză, cu numeroase critici de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008, a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile acestui act normativ, incluzând prevederile art. 2 lit. a), incidente în prezenta cauză, sunt conforme cu prevederile constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 1309 din 4 octombrie 2011, ce priveşte inter alia excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul P.G., (filele 13-21 dosar recurs) se statuează fără echivoc, în sensul celor deja arătate în alte decizii asupra aceloraşi prevederi de lege criticate, că prin O.U.G. nr. 24/2008 s-a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară, astfel că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (5) din Constituţie.
Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, şi anume secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat, prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, dispoziţiile criticate din O.U.G. nr. 24/2008 satisfac pe deplin exigenţele constituţionale invocate, inclusiv cele prevăzute de art. 126 alin. (5) referitoare la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa nerespectare a principiului egalităţii în drepturi, deoarece O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
Curtea a mai reţinut că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentului vizând aşa zisa nemotivare de către prima instanţă şi înlăturarea apărărilor sale.
Recurentul nu se poate apăra invocând notorietatea naturii muncii sale, desfăşurate în baza raporturilor de serviciu întrucât, aşa cum s-a definit şi în preambulul O.U.G nr. 24/2008 scopul reglementării este: „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, „o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".
Stabilind faptul că recurentul şi-a desfăşurat, necontestat de altfel, activitatea în cadrul Inspectoratul Judeţean Vâlcea, Serviciul 3, având gradele de locotenent major (1981), căpitan (1982, 1984, 1985) şi respectiv maior (1989), prima instanţă a reţinut, printr-o amplă şi riguroasă argumentare şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii impuse de textul de lege arătat şi anume „desfăşurarea de activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, în acord şi cu cele menţionate în considerentele sentinţei atacate, că înscrisurile depuse la dosar demonstrează că activităţile şi măsurile întreprinse de recurent au presupus şi generat grave imixtiuni în viaţa privată a celor urmăriţi, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a conţinutului hotărârii, fiind astfel în mod evident depăşite atribuţiunile de serviciu, chiar şi pentru epoca istorică respectivă.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor legale enunţate, este lucrător al Securităţii „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Recurentul reiterează apărările formulate pe fondul cauzei, încercând să acrediteze ideea că prin exercitarea funcţiei sale nu a încălcat normele de drept existente în vigoare şi nu a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Probele administrate în cauză, cu precădere înscrisurile în dosarul cu cota I 154423 - titular P.P., justifică soluţia pronunţată, existând o multitudine de acţiuni, întreprinse de recurent în calitatea arătată, prin care a adus atingere drepturilor şi libertăţilor mai multor persoane.
Astfel, de exemplu, Raportul de deschidere al dosarului cu cota arătată şi motivul pentru aceasta a constat în faptul că titularul era responsabil al cultului baptist din satul Găujani, judeţul Vâlcea şi a fost semnalat cu comentarii negative la adresa drepturilor religioase, audia posturi de radio străine şi ameninţa că se va adresa cu memorii în străinătate.
Aceste împrejurări de fapt conduc univoc către concluzia că soluţia primei instanţe, de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului este justă.
În ceea ce priveşte contextul socio-politic în care s-au derulat faptele imputate, Înalta Curte constată că, în ciuda celor susţinute prin motivele de recurs, înscrisurile depuse la dosar demonstrează că activităţile şi măsurile întreprinse de recurent au presupus şi generat grave imixtiuni în viaţa privată a celor urmăriţi, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a conţinutului hotărârii.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti şi că scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".
De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor era prevăzut la art. 28 din Constituţia din anul 1965, aşa încât recurentul nu poate invoca inexistenţa oricărui cadru normativ pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale anterior anului 1989.
Aşa fiind, participarea recurentului la activitatea serviciilor de informaţii s-a realizat în condiţiile încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute prin legile în vigoare la acea dată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva Sentinţei civile nr. 3281 din 9 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1455/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1476/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
