ICCJ. Decizia nr. 164/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 164/2012
Dosar nr. 160/33/2011
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 28 ianuarie 2011, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.E.V.M. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa, să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv în cuantum de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, sumă ce va fi actualizată în raport de cursul euro la data plăţii, conform Dispoziţiei nr. 2298 din 16 septembrie 2005, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 2298 din 16 septembrie 2005 Primarul municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea sumei de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, reprezentând contravaloarea despăgubirilor aferente şi cuvenite reclamantei pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.
Dispoziţia mai sus menţionată a fost emisă în baza deciziei civile nr. 455/A/2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în rejudecarea cauzei, urmare a casării dispuse prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4643/2003, procedura judiciară având o durată mai mare de 4 ani.
Reclamanta a arătat că de la data rămânerii definitive a Dispoziţiei Primarului mun. Cluj-Napoca, a făcut nenumărate demersuri în vederea obţinerii despăgubirilor, demersuri în urma cărora a constatat că nu există o colaborare corespunzătoare între instituţiile abilitate să soluţioneze dosarul său, pârâta solicitând Primăriei Cluj-Napoca diverse acte în condiţiile în care acestea se aflau deja la dosar.
S-a mai relevat că nereglementarea unui termen de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, nu poate justifica atitudinea autorităţii publice de tergiversare şi nesoluţionare a dosarelor într-un termen rezonabil, aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 10/2001 prevedea un termen de soluţionare, acela de 60 de zile calculat de la înregistrarea cererii. De la data formulării cererii de acordare a despăgubirilor şi până în prezent au trecut aproximativ 9 ani.
Deasemenea, s-a susţinut că nesoluţionarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, într-un termen rezonabil, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 137 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta B.E.V.M. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă a obligat pârâta să emită, în favoarea reclamantei, o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 743.120.000 ROL echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, sumă ce va fi actualizată în raport de cursul euro la data plăţii, conform Dispoziţiei nr. 2298 din 16 septembrie 2005, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătoreşti.
Totodată, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 4,3 Ron reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 2298 din 16 septembrie 2005, emisă în baza deciziei civile nr. 455/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Primarul municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea sumei de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, reprezentând contravaloarea despăgubirilor aferente şi cuvenite reclamantei pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.
Prima instanţă a constatat că de la data rămânerii definitive a Dispoziţiei Primarului mun. Cluj-Napoca, reclamanta a făcut nenumărate demersuri în vederea obţinerii despăgubirilor, însă nu a existat o colaborare corespunzătoare între instituţiile abilitate să soluţioneze cererea reclamantei, pârâta solicitând Primăriei Cluj-Napoca diverse înscrisuri deşi acestea fuseseră deja depuse dosar.
Curtea a reţinut faptul că Primăria mun. Cluj-Napoca a transmis pârâtei, încă din 24.05 2008, atât copia conformă cu originalul Deciziei civile nr. 455/A/ 2005 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă cât şi copia paşaportului petentei. Cu toate aceste, în mod absolut inexplicabil autoritatea a solicitat reclamantei, după mai mult de un an, retrimiterea acestor documente.
În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum şi faptul că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naţionalizat încă din cursul anului 1979, iar dispoziţia Primarului mun. Cluj-Napoca din 16 septembrie 2005, poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prima instanţă a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acţiunii, din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că prima instanţă nu a pus în vedere reclamantului să-şi precizeze acţiunea, în sensul de a arăta în contradictoriu cu cine înţelege să se judece, având în vedere că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au atribuţii diferite reglementate de prevederile Legii nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.
Cât priveşte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurenta a menţionat că, prin Titlul VII din actul normativ amintit mai sus, au fost reglementate atât sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi înfiinţarea unei entităţi, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire.
În speţa dedusă judecăţii, reclamanta a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria municipiului Cluj-Napoca, soluţionată prin emiterea Dispoziţiei nr. 2298/2005, avându-se în vedere şi sentinţa civilă nr. 1224/2005, pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă.
A arătat recurenta că, în vederea punerii în executare a hotărârii, a solicitat mai multe documente printre care Decizia civilă nr. 544 din 30 noiembrie 1979, în original/copie conform cu originalul, în cuprinsul căreia să se regăsească ştampila grefei cu menţiunea din care să reiasă că a rămas definitivă si irevocabilă, raportul de expertiză prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor întocmit de inginerul expert Ţ.D.; copie paşaport/ act de identitate valabil al doamnei B.E.M.V., prima instanţă în mod greşit apreciind că dosarul a fost completat cu înscrisurile mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză, a menţionat faptul că acesta a avut ca obiective identificarea şi evaluarea imobilului din litigiu şi stabilirea despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta, ţinându-se cont de sumele achitate efectiv pentru achiziţionarea apartamentului, pentru care a fost contractat împrumutul.
În ceea ce priveşte obligarea recurentei la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii a făcut precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea, or, răspunsul formulat către reclamant, nu conţine un refuz întemeiat pe un exces de putere, care apare atunci când autoritatea respectivă are dreptul de apreciere, când legea îi îngăduie să adopte o soluţie din mai multe posibile.
Astfel că, a apreciat recurenta, nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri sau refuzul nejustificat, definite de legea contenciosului administrativ, determină naşterea dreptului la investirea instanţei de contencios administrativ, însă în speţa de faţă nu poate fi vorba de un refuz al Comisiei întrucât nu se fundamentează pe un exces de putere.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmarea ";procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, recurenta a apreciat că acesta nu sunt întemeiate, dat fiind că jurisprudenţa aceleiaşi instanţe în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii neregăsite în hotărârea instanţei de fond.
În acelaşi context, instituirea procedurii administrative are ca raţiune asigurarea unei proceduri unice şi corecte pentru toate persoanele aflate în situaţii similare. Astfel, această procedură este pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică şi incertitudine pentru subiectele de drept vizate, fără ingerinţa unor factori externi, care să determine soluţii diferite în situaţii similare.
În ceea ce priveşte actualizarea sumei în raport de cursul euro la data plăţii, recurenta a precizat că are competenţa de a emite doar titlul de despăgubire, titlu ce va fi valorificat printr-o cerere de opţiune.
De asemenea, a invocat şi prevederile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 care suspendă pe o perioadă pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei, emiterea titlurilor de plată prevăzute în tulul VII ";Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Apărările de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 2298 din 16 septembrie 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.
Prin această dispoziţie s-a propus acordarea sumei de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, reprezentând contravaloarea despăgubirilor aferente şi cuvenite reclamantei pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, str. Donath, preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
În ceea ce priveşte actualizarea sumei în raport cu cursul euro la data plăţii, se reţine că recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin criticile formulate, exclude posibilitatea oricărei actualizări, raportat la competenţele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Susţinerile recurentei sunt nefondate, întrucât prin sentinţa atacată s-a dispus emiterea unei decizii care să conţină titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin Decizia civilă nr. 455/A/2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă astfel că nu se poate încălca autoritatea de lucru judecat şi implicit nici principiul securităţii juridice.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 137 din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 169/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
