ICCJ. Decizia nr. 174/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 174/2012

Dosar nr. 6500/2/2009

Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea instanţei de fond.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6500/2/2009, reclamanţii C.E., M.E.C., B.D., S.M., B.C.D., D.M.E., T.M., S.M., P.C., C.D., A.E., A.C., S.V., D.D., E.V., D.C., C.I.V., M.I.M., E.N.N., D.V., R.G., I.V.M., Ţ.D.F., B.H.O., N.P., I.V., V.M.C., M.N., D.P.S., E.I.F., S.D.C., R.M.C., R.A., C.N., C.G., C.D., I.M., P.I., A.D.C., S.M., B.S., F.B.C.M., V.D., B.C., J.A., D.I., R.C.S., C.M.M., S.A.F., P.P., M.I.A., Ţ.O.C., Ţ.C.A. au chemat în judecată pe pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la soluţionarea în fond a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La data de 29 iulie 2009 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către intervenienţii P.L.G., B.G. şi C.D.C., prin care s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la soluţionarea în fond a cauzei, invocând aceleaşi motive ca şi reclamanţii.

Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2009, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, în temeiul art. 49 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 781 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii P.L.G., B.G. şi C.D.C. şi a suspendat executarea Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009, emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare, nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.

Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi având în vedere că nu s-au îndeplinit nici un fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei nr. 781 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 174/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs