ICCJ. Decizia nr. 1612/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1612/2012
Dosar nr. 12246/2/2009
Şedinţa publică de la 23 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. Sucursala Teritorială Moldova Sud a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, modificarea procesului-verbal de control financiar întocmit de D.G.F.P. Galaţi la data de 19 ianuarie 2009, în sensul acordării dreptului de subvenţie cuvenit, aşa cum a fost solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 563 din 19 ianuarie 2009.
În subsidiar, pentru situaţia în care cererea nu poate fi soluţionată în sensul propus, reclamanta a solicitat modificarea procesului – verbal de control în sensul acordării dreptului de deducere pentru suma de 2.658.736 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 19 ianuarie 2009 a prezentat la D.G.F.P. Galaţi un decont justificativ al cheltuielilor efectuate, în baza căruia a solicitat, în temeiul art. 42 Legea nr. 138/2004, acordarea sumei de 26.654.750 lei, cu titlu de subvenţie de stat.
Urmare a verificărilor efectuate de pârâta D.G.F.P. Galaţi a fost întocmit procesul-verbal de control financiar nr. 235 din 19 ianuarie 2009 prin care, din totalul subvenţiei solicitate (26.654,750 lei) a fost avizată doar suma de 23.992.870 lei, fiind respinsă la avizare suma de 2.661.880 lei.
Împotriva procesului - verbal de control financiar reclamanta a formulat plângere prealabilă, soluţionată prin Decizia nr. 205 din 18 iunie 2009 în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
A opinat reclamanta că decizia este nelegală, întrucât trebuia să analizeze şi să motiveze toate cererile formulate, respectiv acoperirea cu subvenţie a TVA-ului sau admiterea lui la deducere.
Pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că, potrivit dispoziţiei art. 41 alin. (1) şi alin. (4) Legea nr. 138/2004 şi art. 9 Anexa 1 Ordinul Ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1230/2005, reclamanta poate primi subvenţii de la bugetul de stat numai pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii, or, TVA reprezintă un impozit indirect datorat la bugetul statului şi nu o cheltuială, astfel că reclamantul nu poate beneficia de subvenţia pentru acoperirea acesteia.
Pârâta D.G.F.P. Galaţi a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta primeşte subvenţii de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii şi nu pentru preţul bunurilor livrate şi al serviciilor prestate.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă pentru determinarea cuantumului sumei reprezentând TVA-ului din totalul sumei solicitate prin decontul justificativ din data de 19 ianuarie 2009.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 2478 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reţinut că A.N.I.F. – Sucursala Moldova Sud desfăşoară o activitate ce intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor Legii nr. 138/2004, Legea îmbunătăţirilor funciare.
Prin actele administrativ-fiscale atacate a fost avizată subvenţia pentru cheltuielile efectuate în perioada ianuarie – decembrie 2008 şi a fost respinsă la avizare acordarea subvenţiei pentru TVA în sumă de 2.658,736 lei.
S-a mai constatat că potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, suma de 2.658.736 lei pentru care a fost refuzată avizarea pentru plata subvenţiei aferentă anului 2008, este inclusă în totalul cheltuielilor de 26.654.750 lei din decontul justificativ – anexa a 6 a şi reprezintă în totalitate TVA.
În aceste condiţii prima instanţă a apreciat că problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă, potrivit art. 41 Legea nr. 138/2004, se pot acorda subvenţii de la bugetul de stat, inclusiv pentru acoperirea sumelor achitate de reclamantă cu titlu de TVA.
S-a constatat că din economia art. 41 alin. (1) şi (4) Legea nr. 138/2004 rezultă că se pot acorda subvenţii de la bugetul de stat numai pentru acoperirea cheltuielilor administrative, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţii reclamantei, iar cum TVA reprezintă conform art. 125 Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. un impozit indirect aplicat asupra bazei de impozitare, care este colectat conform prevederilor legale, acesta nu intră în categoria cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii pentru a fi inclus în sumele pentru care se poate acorda subvenţie de la bugetul statului.
S-a apreciat neîntemeiată şi critica invocată de reclamantă vizând împrejurarea că prin decizia emisă A.N.A.F. nu a soluţionat în totalitate cererile sale, întrucât, aşa cum arată chiar reclamanta în plângerea prealabilă, aceasta s-a adresat pârâtelor cu o cerere de acordare a subvenţiei în conformitate cu prevederile Legii nr. 138/2004, situaţie în care în mod corect organele fiscale s-au pronunţat exclusiv pe împrejurarea privind legalitatea acoperirii sumei reprezentând TVA prin subvenţie.
3. Recursul reclamantei.
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul anulării în parte a deciziei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, modificării în parte a procesului – verbal de control financiar şi acordării dreptului de subvenţie pentru suma de 2.658.736 lei ori, în subsidiar, acordării dreptului de deducere pentru această sumă.
În cadrul motivelor de recurs, pe care partea şi le-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fără a le structura în mod corespunzător temeiurilor de drept invocate, a fost făcută o expunere rezumativă a aspectelor deduse judecăţii şi s-a arătat că din probele administrate în faţa instanţei de fond a rezultat refuzul nejustificat al acordării subvenţiilor pentru suma de 2.661.880 lei, reprezentând TVA aferentă investiţiilor efectuate, identificată ca atare în raportul de expertiză contabilă.
Recurenta - reclamantă a mai arătat că acest refuz nejustificat, dublat şi de nerecunoaşterea dreptului de deducere pentru suma respectivă, i-a lezat interesele financiare şi denotă interpretarea trunchiată şi confuză a prevederilor legale şi a probelor administrate.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
1.1. Cu privire la refuzul acordării subvenţiei.
Potrivit art. 41 alin. (4) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, în forma în vigoare la data cererii recurentei – reclamante, cheltuielile administrative, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţilor Administraţiei de Îmbunătăţiri Funciare erau acoperite, total sau parţial, din subvenţii de la bugetul de stat, legiuitorul enumerând expres, la lit. a) şi k), tipurile de activităţi care se încadrau în ipoteza normei respective.
În speţă, nu s-a contestat că suma de 2.661.880 lei, a cărei subvenţionare a fost refuzată de autoritatea fiscală, reprezintă TVA aferentă unor achiziţii, problema de drept ce se impune a fi lămurită fiind aceea a încadrării sumei respective în noţiunea de „cheltuieli necesare desfăşurării activităţii”, în sensul textului de lege menţionat.
Sub acest aspect, concluzia judecătorului fondului nu este susceptibilă de critici, interpretarea corectă fiind aceea că TVA nu poate fi calificată drept „cheltuială”, fiind un impozit indirect aplicat asupra transmisiunilor de bunuri de bunuri şi prestărilor de servicii, conform art. 125 şi următoarele din C. fisc.
Referitor la pretinsul refuz al deducerii sumei respective, Înalta Curte, constată, de asemenea, că sentinţa atacată este legală, instanţa reţinând în mod corect, fără a prejudeca fondul raportului fiscal sub acest aspect, că în cererea iniţială de avizare a deconturilor privind utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat, înregistrată cu nr. 279 din 19 ianuarie 2009, recurenta – reclamantă nu a învestit autoritatea fiscală cu o cerere privind deducerea TVA.
În lipsa unui demers pentru exercitarea dreptului de deducere, conform art. 145 C. fisc., nu se poate reţine, în sarcina Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi, un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sau contestaţiei administrative, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sau art. 205 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., care să constituie temei al cererii de recunoaştere a acestui drept pe cale judiciară.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.I.F. R.A. – Sucursala Teritorială Moldova de Sud (în prezent Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi) împotriva Sentinţei Civile nr. 2478 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1585/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1618/2012. Contencios → |
|---|
