ICCJ. Decizia nr. 1666/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1666/2012
Dosar nr. 8228/1/2011
Şedinţa de la 27 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ce formează obiectul recursului.
Prin Hotărârea nr. 567 din 29 august 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestaţia formulată de Domnul T.F.M., judecător la Curtea de Apel Iaşi, detaşat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe împotriva Hotărârii nr. 475 din 30 iunie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, a dispus detaşarea domnului judecător T.F.M., de la Curtea de Apel Iaşi, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 15 iulie 2011.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, faptul că prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii domnul T.F.M., judecător la Curtea de Apel Iaşi, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 475 din 30 iunie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus detaşarea sa în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 15 iulie 2011, iar, cu adresa nr. A3/269 din data de 8 august 2011, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe a formulat, la rândul său, contestaţie împotriva aceleiaşi hotărâri.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că hotărârea contestată este nelegală, întrucât detaşarea s-a dispus pe o perioadă de 4 luni, care este mai mică decât minimul legal de 6 luni, consacrat de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, prin Hotărârea nr. 475 din 30 iunie 2011, secţia pentru judecători a dispus detaşarea domnului T.F.M., judecător la Curtea de Apel Iaşi, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 15 iulie 2011, având în vedere numirea acestuia în funcţia de Consul General al României la Shanghai prin H.G. nr. 70/2010.
S-a avut în vedere de către Plen situaţia posturilor vacante şi a celor temporar vacante la Curtea de Apel Iaşi, instanţă la care era vacant un post de judecător, iar alte 3 posturi erau temporar vacante, din care un post era temporar vacant ca urmare a detaşării domnului judecător T.F.M., precum şi faptul că postul de judecător al domnului T.F.M. a fost temporar vacant o perioadă îndelungată de timp, având în vedere că acesta era detaşat la Ministerul Afacerilor Externe din data de 15 iulie 2005.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cât şi prelungirea acestei măsuri sunt prevăzute şi se dispun numai în beneficiul instituţiei care o solicită şi în funcţie de necesităţile instituţiei de la care se solicită detaşarea, motiv pentru care în asemenea cazuri este necesar a analiza în echilibru cele două necesităţi.
În esenţă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca fiind întemeiată aceasta contestaţie, având în vedere că domnul judecător T.F.M. îndeplineşte, în prezent, funcţia de Consul General al României la Shanghai, pentru un mandat de 4 ani, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 70/2010, publicată în M. Of. al României nr. 69 din 29 ianuarie 2010 şi dată fiind importanţa asigurării continuităţii la conducerea acestui Consulat General şi necesitatea menţinerii şi dinamizării relaţiei bilaterale în domeniul consular, dar şi în vederea eventualei înlocuiri a domnului T.F.M. şi pregătirea logistică şi umană a acestei înlocuiri, a mărit durata detaşării de la 4 luni, la 1 an.
Faţă de cele expuse, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 19 punctul 17 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestaţia formulată de domnul T.F.M., judecător la Curtea de Apel Iaşi, precum şi contestaţia formulată de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva Hotărârii nr. 475 din 30 iunie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, însă numai în sensul arătat, prelungind durata detaşării de la 4 luni la 1 an, dar nu pentru 3 ani, cât s-a cerut.
2. Motivele de recurs înfăţişate în cauză.
Împotriva Hotărârii nr. 567 din 29 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au declarat recurs atât petentul T.F.M., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 8228/1/2011, cât şi Ministerul Afacerilor Externe, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 8283/1/2011.
Recursurile declarate au fost conexate prin Încheierea pronunţată la data de 24 ianuarie 2012 în dosarul nr. 8283/1/2011.
2.1. Recursul promovat de recurentul T.F.M.
În dezvoltarea căii de atac exercitate în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, solicitând anularea Hotărârii Plenului C.S.M. numai cu privire la durata pentru care s-a dispus detaşarea, în sensul obligării intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri de detaşare a sa, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pe o durată de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2011, cum a solicitat iniţial, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate vizând hotărârea Plenului C.S.M. atacată:
- hotărârea este un exces de putere din partea C.S.M. ceea ce echivalează cu abuzul de drept din dreptul privat, în condiţiile în care nu s-a ţinut seama de solicitarea M.A.E. de detaşare a sa, în considerarea exercitării unei funcţii de demnitate publică, pe durata unui anumit mandat;
- termenul pentru care M.A.E. a solicitat detaşarea nu este arbitrar şi are în vedere momentul începerii mandatului de 4 ani, în exercitarea funcţiei de Consul General la Shanghai, cum s-a stabilit de altfel şi prin HG nr. 70/2010;
- Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat legislaţia specifică M.A.E. care are caracter de normă specială şi a nesocotit practica relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raţiunea detaşării în serviciul exterior fiind aceea de a asigura continuitatea la post ca şi eficacitatea mandatului încredinţat de Guvernul României;
- Consiliul Superior al Magistraturii nu a avut în vedere incidenţa legislaţiei specifice M.A.E. (aplicabilitatea art. 48 din Legea nr. 269/2003) şi nici nu a analizat nici unul dintre aspectele invocate împotriva soluţiei adoptate de secţia pentru Judecători a C.S.M.;
- Plenul C.S.M. şi-a depăşit atribuţiile legale în condiţiile în care a sugerat înlocuirea din funcţie a recurentului, fără a avea nici o competenţă în acest sens şi cu atât mai mult cu cât acesta reprezintă unicul motiv pentru care nu s-a acordat detaşarea pe durata solicitată;
- aspectele menţionate sunt esenţiale în a clarifica hotărârea atacată ca reprezentând un exces de putere în condiţiile în care şi în contestaţie dar şi în cererea sa M.A.E. a arătat constant că solicită detaşarea pentru o perioadă de 3 ani;
- hotărârea atacată are şi un caracter arbitrar, discreţionar, în condiţiile în care în cauză nu există un motiv temeinic, prevăzut de cadrul normativ incident care să justifice dispunerea detaşării pe o perioadă de numai 1 an;
- stabilirea discreţionară, fără argumentare, a duratei detaşării la o perioadă semnificativ inferioară celei solicitate prin cererea de detaşare echivalează cu un exces de putere, mai cu seamă că C.S.M. nu a ţinut cont nici de punctul de vedere exprimat în data de 20 septembrie 2011 în referatul Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios şi nici de practica sa anterioară, mai cu seamă că detaşarea sa nu a produs şi nici nu ar produce în viitor un impact semnificativ asupra funcţionării instanţei de la care se dispune detaşarea, fiind nesocotit şi avizul favorabil al preşedintelui Curţii de Apel Iaşi, pentru întreaga durată de 3 ani pentru care s-a solicitat detaşarea.
2.2. Recursul promovat de Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.).
La rândul său M.A.E. a atacat hotărârea Plenului C.S.M. nr. 567 din 29 august 2011, precizând că recursul vizează exclusiv durata pentru care s-a dispus de către autoritatea intimată, detaşarea, ca urmare a admiterii contestaţiei formulate.
În esenţă, recurentul M.A.E., solicitând ca C.S.M. să fie obligat la emiterea unei hotărâri de detaşare a D-lui T.F.M., de la Curtea de Apel Iaşi, în cadrul M.A.E., pe o perioadă de 3 ani, începând cu 15 iulie 2011, cum s-a solicitat prin cererea A3/160 din 10 mai 2011, a dezvoltat următoarele critici ale hotărârii Plenului C.S.M.:
- hotărârea reprezintă un exces de putere din partea C.S.M. întrucât nu a fost respectată legislaţia specifică a M.A.E. cu caracter de normă specială şi nici practica relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în materie, legislaţie potrivit cu care detaşarea se face pe durata misiunilor permanente în serviciul exterior;
- practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul soluţionării favorabile a unei atare cereri de detaşare, statuând şi în sensul că detaşarea trebuie să acopere întreaga durată a mandatului;
- C.S.M. nu a avut în vedere şi nu a analizat nici precedentele de practică şi nici textele de lege aplicabile, cu ignorarea conţinutului referatului întocmit de Direcţia Resurse Umane (D.R.U.O.) şi implicit a hotărârii anterioare a Plenului C.S.M., nr. 355 din 26 mai 2011, de modificare şi completare a Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor;
- Plenul C.S.M., stabilind detaşarea recurentului T.F.M. pentru o perioadă de numai 1 an şi-a depăşit atribuţiile legale în condiţiile în care a sugerat înlocuirea din funcţie a domnului T.F.M., deşi nu are nici un fel de competenţe în acest sens, ceea ce reprezintă de altfel şi unicul motiv pentru care nu s-a acordat detaşarea pe durata solicitată;
- hotărârea atacată are şi un caracter arbitrar şi discreţionar întrucât în cauza de faţă nu există un motiv temeinic prevăzut de cadrul normativ incident care să justifice dispunerea detaşării pe o perioadă inferioară;
- în soluţionarea cererii de detaşare intimatul C.S.M. nu a pus în balanţă cele două categorii de argumente, care ţin de natura postului pe care se solicită detaşarea şi cele care ţin de instanţa de provenienţă, cum a procedat în alte situaţii, astfel că stabilirea discreţionară, fără o analiză efectivă a criteriilor menţionate, echivalează cu un exces de putere din partea acestuia.
3. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând, în esenţă, că din modul în care este reglementată procedura detaşării judecătorilor şi procurorilor, în art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 rezultă indubitabil că aceasta nu reprezintă un drept sau o vocaţia a acestora, scopul dispunerii măsurii fiind acela de a asigura buna funcţionare a instanţelor, parchetelor sau a altor instituţii.
Dreptul de a analiza şi de a decide cu privire la fiecare solicitare în parte de detaşare, în funcţie de criterii obiective, aparţine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii, şi se face cu respectarea echilibrului între interesul instituţiilor care solicită detaşarea şi interesul instanţelor, parchetelor, de la care sunt detaşaţi magistraţii.
În cauza de faţă s-a arătat că au fost avute în vedere mai multe elemente respectiv, situaţia recurentului T.F.M., detaşat în cadrul M.A.E. din 15 iulie 2005 şi totodată volumul de activitate de la Curtea de Apel Iaşi, situaţia posturilor temporar vacante şi deficitul de personal cu care se confruntă instanţele judecătoreşti, apreciindu-se că acestea lezează interesul instanţei de la care se detaşează recurentul judecător.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi, asupra recursurilor formulate.
Examinând hotărârea atacată emisă de Plenul C.S.M., prin prisma criticilor ce i-au fost adus, a apărărilor intimatei şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte, apreciază că recursurile sunt fondate în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte, arată că dată fiind similitudinea criticilor şi a motivelor de recurs înfăţişate de cei doi recurenţi, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune.
Actele şi lucrările dosarului atestă că prin Hotărârea nr. 475 din 30 iunie 2011, a secţiei pentru Judecători din cadrul C.S.M. a fost admisă solicitarea de detaşare a recurentului T.F.M., în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pe o perioadă de 4 luni, cu începere de la 15 iulie 2011. Prin hotărârea de Plen atacată de cei doi recurenţi au fost admise contestaţiile acestora în sensul că a fost modificată durata detaşării pentru recurentul solicitant de la 4 luni, la 1 an.
După cum ambii recurenţi au învederat expres, recursurile promovate împotriva acestei din urmă hotărâri, a Plenului C.S.M., vizează numai durata detaşării, în sensul menţinerii solicitării iniţiale de detaşare pe o perioadă de 3 ani, cu începere de la 15 iulie 2011.
Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte, apreciază că motivele de recurs înfăţişate şi dezvoltate de recurenţi, subsumate criticilor privind motivarea insuficientă şi contradictorie a hotărârii atacate, cu consecinţa generării excesului de putere din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, sunt întemeiate.
După cum în mod constant deja Înalta Curte, a statuat în jurisprudenţa sa, în aplicarea principiilor şi normelor dreptului european, obligaţia oricărei autorităţi emitente de a motiva actul emis constituie o garanţie contra arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică sau se suprimă drepturi, sau situaţii juridice individuale şi subiective.
Motivarea unui act sau a unei decizii nu poate fi limitată la considerente legate de competenţă ci trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte, să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
Totodată, este de precizat că în jurisprudenţa comunitară s-a reţinut în mod constant că amploarea şi detalierea motivării depind desigur de natura actului adoptat sau emis şi de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau eronată fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării.
Drept urmare, astfel după cum Înalta Curte, a constatat deja şi în alte situaţii, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă ci ca o veritabilă condiţie de legalitate ce vizează fondul actului supus cenzurii instanţei judecătoreşti .
Raportat la consideraţiunile teoretice expuse, Înalta Curte, constată, fără a nega desigur competenţele prevăzute de lege ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în emiterea hotărârii atacate, că deşi contestaţia recurentului a fost admisă, în sensul prelungirii termenului de detaşare, de la patru luni la 1 an, motivarea soluţiei adoptate este deficitară şi contradictorie.
Astfel, printr-un prim considerent, deşi reţine şi indică expres solicitarea formulată de Ministerul Afacerilor Externe în sensul detaşării domnului T.F.M. pe o perioadă de 3 ani, începând cu 5 iulie 2011, dată fiind poziţia actuală a recurentului de Consul General al României la Shanghai, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii,în contextul raportării la prevederile art. 58 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, apreciind că atât detaşarea cât şi prelungirea măsurii se dispune numai în beneficiul instituţiei solicitante,pentru funcţionarea optimă a acesteia, arată totodată că se impune „analizarea în echilibru” şi a necesităţilor instituţiei de la care se solicită detaşarea.
O atare analiză nu a mai fost însă realizată, distinct, iar împrejurarea că Plenul C.S.M. a făcut o sumară expunere în partea introductivă a hotărârii sale a motivelor reţinute în Hotărârea secţiei pentru judecători, nr. 475 din 30 iunie 2011, nu poate fi apreciată ca reprezentând o reală şi efectivă motivare a propriei soluţii prin care a şi fost, de altfel, modificată hotărârea iniţială a Secţiei pentru judecători.
Aşa fiind, Înalta Curte, în acord şi cu criticile expuse de ambii recurenţi, reţine că în mod evident, prin acest prim considerent, Plenul C.S.M. nu a motivat nici majorarea duratei detaşării de la 4 luni la 1 an şi nici neacordarea detaşării pe durata de 3 ani, astfel cum a cerut chiar recurentul Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de instituţie solicitantă, beneficiară a detaşării.
Cel de-al doilea considerent cuprins în hotărârea atacată, din care se deduce practic motivul pentru neacordarea detaşării pe perioada solicitată, vizează „eventuala înlocuire” a recurentului T.F.M. din funcţia de Consul General al României la Shanghai şi pregătirea logistică şi umană a acestei înlocuiri.
O atare eventualitate la care se face referire nu poate fi avută în vedere câtă vreme intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu are în mod evident competenţe legale în ceea ce priveşte numirea/rechemarea ambasadorilor sau consulilor generali.
Independent de împrejurarea că Plenul C.S.M. nu are atribuţii legale exprese în această problemă, Înalta Curte, reţine totodată că în cuprinsul hotărârii nu au fost indicate nici un fel de elemente factuale sau legale, apte de a justifica şi/sau proba o atare afirmaţie.
În concluzie, nici acest argument al Plenului C.S.M. menţionat în cuprinsul hotărârii atacate, menit a demonstra şi susţine necesitatea detaşării pe o perioadă de numai 1 an, nu va fi reţinut ca relevant, mai cu seamă că apare ca fiind lipsit de consistenţă drept consecinţă a nemotivării sus-evocate.
Faţă de cele mai sus indicate, Înalta Curte conchide în sensul nemotivării hotărârii atacate, aspect ce conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 republicată, şi ca atare generator al caracterului nelegal al actului supus cenzurii instanţei.
Totodată Înalta Curte, apreciază că raportat la elementele concrete, de fapt ale cauzei, se impunea admiterea cererii formulate de recurentul Ministerul Afacerilor Externe în sensul detaşării recurentului T.F.M. pe întreaga durată solicitată, în considerarea exercitării de către acesta a unei funcţii de demnitate publică, pe durata unui anumit mandat, astfel că termenul indicat nu este nicidecum arbitrar (dl. T.F.M. a fost numit de către Guvernul României, prin H.G. nr. 70/2010, şef al Consulatului General al României din Shanghai).
Posibilitatea şi fundamentul legal al acordării unei noi detaşări Domnului T.F.M., în sensul şi pentru durata solicitată, cu privire la care s-a reţinut că este detaşat la Ministerul Afacerilor Externe din data de 15 iulie 2005, îl reprezintă, pe de o parte avizul favorabil al preşedintelui Curţii de Apel Iaşi, dat pentru întreaga durată de 3 ani, complet ignorat, iar pe de altă parte propria interpretare şi practică a Consiliului Superior al Magistraturii în materia detaşărilor, întemeiate pe prevederile art. 58 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Astfel, în şedinţa de plen din data de 20 septembrie 2011 C.S.M. a statuat faptul că prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că perioada de 6 ani reprezintă perioada maximă pe care se poate dispune o singură detaşare a magistratului, şi nu perioada maximă a detaşărilor care pot fi dispuse în cursul carierei magistratului. De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că numărul detaşărilor unui magistrat pe parcursul carierei sale nu este limitat, în lipsa unei prevederi exprese, revenind Consiliului Superior al Magistraturii rolul de a aprecia cu privire la fiecare solicitare în parte, cu păstrarea echilibrului între interesul instituţiilor care solicită detaşarea şi interesul instanţelor şi parchetelor de la care se detaşează judecătorii şi procurorii”.
Această interpretare a fost dată în considerarea punctului de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 6082/1154/2011. În acest punct de vedere se argumentează explicit interpretarea art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin aceea că „pentru ocuparea unor anumite funcţii, ex. funcţii de demnitate publică, funcţii în diplomaţie, funcţii în cadrul unor instituţii ale U.E. sau organizaţii internaţionale, sunt necesare, în afara pregătirii profesionale şi a experienţei pe care o presupune funcţia de magistrat, în raport de natura activităţii desfăşurate în concret, unele abilităţi, competenţe, cunoştinţe speciale. Această situaţie determină instituţiile interesate să solicite detaşarea pe funcţiile respective a anumitor magistraţi care îndeplinesc cerinţele speciale necesare pentru ocuparea acestor funcţii.
În fine, Înalta Curte, arată că în sprijinul soluţiei de admitere a cererii de detaşare a recurentului T.F.M. pentru întreaga durată solicitată, mutatis mutandis, prezintă relevanţă şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în materie, la care şi recurenţii au făcut de altfel referire (Decizia nr. 1794 din 27 martie 2009) şi în care, inter alia, s-a afirmat prevalenţa legilor speciale atunci când se solicită detaşarea pe funcţii de demnitate publică, chiar de către instituţiile interesate, în speţă cu trimitere la Legea nr. 269/2003 (art. 48).
În raport de considerentele expuse anterior cu referire la caracterul nelegal al hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, şi cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, va admite recursurile, va anula hotărârea atacată prin care a fost admisă numai în parte contestaţia împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 475 din 30 iunie 2011 şi va obliga intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună detaşarea domnului T.F.M. în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, pe o perioadă de 3 ani, începând cu 15 iulie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de T.F.M. şi de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Hotărârii nr. 567 din 29 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 567 din 29 august 2011, prin care s-au soluţionat contestaţiile formulate de recurenţii T.F.M. şi respectiv Ministerul Afacerilor Externe împotriva Hotărârii nr. 475 din 30 iunie 2011 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă:
Obligă pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună detaşarea recurentului T.F.M., de la Curtea de Apel Iaşi, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1653/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1778/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
