ICCJ. Decizia nr. 1652/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1652/2012
Dosar nr. 22/32/2011
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 59/2011 din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în materia contenciosului administrativ şi fiscal privind pe reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având ca obiect pretenţii, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să plătească reclamantului suma de 31.637 lei, cu titlu de despăgubiri, a respins capătul de cerere privind obligarea aceleiaşi pârâte la plata daunelor morale, ca nefondat, a respins cererea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerului Finanţelor Publice privind obligarea la suplimentarea bugetului alocat Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondată şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să-i plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, Curtea de apel, a menţionat în dispozitivul sentinţei dreptul de a ataca hotărârea „cu recurs în 15 zile de la comunicare”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Ordinul nr. 959 din 22 mai 2009 emis de preşedintele A.N.A.F., reclamantul M.M. a fost eliberat din funcţia de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău, începând cu data de 25 mai 2009, iar prin sentinţa civilă nr. 39 din 30 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 683/32/2009, sentinţă devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus anularea Ordinului nr. 959 din 22 mai 2009 emis de preşedintele A.N.A.F. şi reintegrarea reclamantului în funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău, instanţa reţinând că ordinul mai sus menţionat a fost emis cu aplicarea greşită a art. 99 alin. (1) lit. b) şi art. 100 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 188/1999, precum şi în temeiul unei ordonanţe declarate neconstituţionale.
Având în vedere faptul că ordinul de eliberare din funcţia de director executiv a fost anulat, precum şi dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea, a apreciat că se impune admiterea cererii formulate de reclamant pentru plata daunelor materiale. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata daunelor morale, prima instanţă a apreciat că prejudiciul cauzat reclamantului prin eliberarea din funcţia publică de conducere este integral reparat prin reintegrarea sa în funcţia din care a fost eliberat şi prin plata de despăgubiri, reprezentând diferenţa de drepturi salariale.
În ceea ce priveşte cererea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, de obligare a acestuia la suplimentarea bugetului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu sumele necesare plăţii despăgubirilor, instanţa de fond a reţinut că, în ipoteza lipsei de fonduri, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 instituţia debitoare are obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată în termen de 6 luni de la data la care a primit somaţia de plată, comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, în caz contrar creditorul având posibilitatea de a solicita efectuarea executării silite conform codului de procedură civilă.
2. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
3. Procedura în faţa instanţei de recurs.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant M.M. a invocat excepţia tardivităţii recursului.
4. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, excepţie de procedură peremptorie şi absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, constată că sentinţa recurată a fost comunicată pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la data de 27 mai 2011, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila nr. 74 din dosarul de fond), iar recursul a fost declarat la data de 15 iunie 2011, când cererea a fost depusă la oficiul poştal (fila nr. 8 verso din dosarul de recurs), deşi, conform dispoziţiilor citate, termenul în care legea procedurală permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 13 iunie 2011.
Înalta Curte, va înlătura apărările formulate de recurenta-pârâtă în sensul declarării recursului în termenul prevăzut de lege, întrucât înscrisul invocat şi depus la dosarul cauzei (fila nr. 25 din dosarul de recurs) atestă faptul că sentinţa a fost înregistrată la data de 30 mai 2011 la Registratura Generală a autorităţii recurente, în cadrul circuitului intern al corespondenţei şi nu face dovada comunicării hotărârii primei instanţe către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Totodată, Înalta Curte, constată că, în cauză, nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 59/2011 din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1618/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1653/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
