ICCJ. Decizia nr. 1618/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1618/2012
Dosar nr. 8853/2/2009
Şedinţa publică de la 23 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România (A.O.P.J.N.R.) a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, obligarea pârâtului să recunoască valabilitatea licenţelor acordate membrilor asociaţiei şi să oblige pârâtul să recunoască agenţilor economici membrii asociaţiei, posibilitatea continuării activităţii în condiţiile prevăzute de lege la data acordării licenţei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc a fost reglementat prin O.U.G. nr. 69/1998 aprobată cu modificări de Legea nr. 166/1999, iar condiţiile de autorizare au fost stabilite prin H.G. nr. 251/1999. Totodată, s-a susţinut că toţi operatorii economici membrii ai asociaţiei au achitat taxele în cuantumul şi în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 69/1998 şi au obţinut autorizaţia emisă de Ministerul Finanţelor denumită licenţă pentru exploatarea jocurilor de noroc.
Prin O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost abrogată O.U.G. nr. 69/1998 şi au fost stabilite condiţii noi, diferite, atât pentru acordarea licenţei pentru exploatarea jocurilor de noroc cât şi pentru licenţele acordate sub imperiul O.U.G. nr. 69/1998, condiţionându-se menţinerea valabilităţii licenţelor de îndeplinirea unor condiţii care nu existau la data acordării licenţelor.
Art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 impune condiţia plăţii taxelor aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc la termenele şi în cuantumul prevăzut de această ordonanţă.
A mai susţinut reclamanta că actul normativ încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi încalcă drepturile deţinătorilor de licenţe obţinute înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2009, iar în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a invocat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 77/2009 şi a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, exprimându-şi totodată punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 19 mai 2010, Curtea, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a sesizat Curtea Constituţională, cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2009 invocată de reclamantă şi a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituţională, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cauza fiind repusă pe rol.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Prin sentinţa civilă nr. 3051 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Guvernul României. A fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată şi acţiunea formulată.
Cu privire la excepţia invocată s-a reţinut, în raport cu prevederea art. 9 din lege şi cu faptul că Guvernul României este emitentul ordonanţei atacate, că pârâtul are legitimitate procesuală în cauză.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, prin Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituţională, a constatat că O.U.G. nr. 77/2009 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat constituţional prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece actul normativ nu a modificat condiţiile de acordare a licenţelor deja emise, acestea păstrându-şi valabilitatea obţinută anterior emiterii O.U.G. nr. 77/2009. Ordonanţa a schimbat doar cuantumul taxelor aferente autorizaţiilor de exploatare, iar aceste norme dispun doar pentru viitor.
Curtea Constituţională, a reţinut că Ordonanţa nu încalcă nici principiul liberei concurenţe prevăzut de art. 135 alin. (1) din Constituţie, stabilirea prin lege a unui anumit număr de aparate de joc pe locaţie nereprezentând o limitare de natură să încalce libera concurenţă, din moment ce accesul liber al persoanelor la o activitate economică este garantată „în condiţiile legii”, iar acest acces nu exclude ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, legiuitorul având libertatea să impună reguli de disciplină economică.
S-a mai reţinut, pe de o parte, că Guvernul nu are atribuţii de recunoaştere a unor drepturi născute din actele pe care le adoptă, iar, pe de altă parte, că din ordonanţă rezultă că licenţele emise sub imperiul actului anterior rămân valabile până la data expirării lor, dacă posesorii achită cuantumul taxelor aferente autorizaţiilor de exploatare, fiind suficientă recunoaşterea astfel cum este realizată de actul normativ, astfel că agenţii economici titulari ai licenţelor emise anterior O.U.G. nr. 77/2009 au posibilitatea continuării activităţii, în condiţiile impuse de noul act normativ.
3. Recursul reclamantei.
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului să recunoască valabilitatea licenţelor acordate membrilor asociaţiei, cu consecinţa posibilităţii continuării activităţii în condiţiile prevăzute de lege la data acordării licenţei.
Recurenta – reclamantă şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a invocat două aspecte de nelegalitate:
- O.U.G. nr. 77/2009 încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României;
- O.U.G. nr. 77/2009 încalcă libera concurenţă, deoarece impune, prin art. 15 alin. (6), deţinerea unui anumit număr de aparate, pentru un singur operator economic, dezavantajând micii întreprinzători.
În aceste condiţii, recurenta - reclamantă consideră că soluţia de respingere a acţiunii, exclusiv din considerente legate de modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, este greşită.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Recurenta – reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat recunoaşterea valabilităţii licenţelor acordate membrilor asociaţiei, pentru exploatarea jocurilor de noroc, şi recunoaşterea dreptului de a continua activitatea, împreună cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.
Cum Curtea Constituţională, a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată, prin decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011, Curtea de apel, nu avea posibilitatea să pronunţe o altă soluţie decât ce a respingerii acţiunii, potrivit art. 9 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004.
De altfel, motivele de recurs vizează, în principal, aspecte de constituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2009, iar nu interpretarea sau aplicarea greşită a legii de către prima instanţă.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, împotriva Sentinţei Civile nr. 3051 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1612/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1652/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
