ICCJ. Decizia nr. 1633/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1633/2012
Dosar nr.1930/122/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, sub nr. 1930/122/2011, reclamanta SC G. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier, suspendarea executării Procesului-verbal de reţinere a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare seria PCR nr. 004548 din 28 iunie 2011 pentru microbuzul (...) şi a Procesului verbal de reţinere seria PRCR nr. 007457 din 28 iunie 2011 pentru microbuzul (...), solicitând şi restituirea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatelor de înmatriculare, invocând dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 64 din OUG nr. 105/2005 privind transporturile rutiere.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că la data de 28 iunie 2011 s-a prezentat la sediul societăţii o echipă de inspectori ai autorităţii pârâte care au cerut predarea plăcuţelor şi a certificatelor de înmatriculare pentru cele două microbuze, susţinând că au fost depistate în trafic, efectuând transport ilegal de persoane, întrucât nu deţineau licenţe de transport sau documente de transport pentru tipul de transport efectuat.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, reclamanta a susţinut că a formulat plângere prealabilă împotriva celor două procese-verbale, formulând totodată şi plângeri contravenţionale împotriva proceselor-verbale de contravenţie, plângeri aflate pe rolul Judecătoriei Giurgiu.
Totodată, reclamata a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv atât cazul bine justificat cât şi existenţa prejudiciului.
Prin Sentinţa civilă nr. 330 din 11 octombrie 2011 Tribunalul Giurgiu a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. V din OUG nr. 34/2010, art. 64 din OUG nr. 109/2005 - privind transporturile rutiere cât şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 6801 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la capătul de cerere referitor la restituirea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatelor de înmatriculare şi ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în privinţa excepţiei că aceasta este nefondată, pârâta având calitate procesuală pasivă deşi a predat plăcuţele de înmatriculare Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, aceasta vizând în fapt faza de executare, calitatea procesuală pasivă decurgând din calitatea de parte a raportului juridic de drept administrativ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu au fost dovedite condiţiile legale impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC G. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu au fost îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat cât şi prejudiciul.
Printr-o primă critică recurenta a arătat că din probele administrate rezultă ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât aceasta a făcut dovada existenţei foilor de parcurs, nr. 14 din 28 iunie 2011 şi nr. 14 din 28 iunie 2011 ceea ce constituie indicii de nelegalitate pentru ca instanţa să reţină îndeplinirea acestei condiţii.
A mai reţinut recurenta că un alt element care trebuia analizat de către instanţa de fond este faptul că recurenta-reclamantă a formulat plângere contravenţională conform OG nr. 2/2001 împotriva proceselor-verbale de contravenţie, de a căror legalitate depinde legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.
Totodată, recurenta a arătat că măsura reţinerii plăcuţelor şi a certificatului de înmatriculare nu poate fi luată decât în baza emiterii unor documente la momentul aplicării efective a măsurii, în caz contrar măsura fiind nelegală, invocând în acest sens dispoziţiile art. 62 alin. (4) din OUG nr. 109/2005 cât şi procedura reglementată prin dispoziţiile art. 1881 din Ordinul nr. 1892/2006.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei prejudiciului, recurenta a arătat că măsura reţinerii plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare pentru cele două autovehicule generează blocarea activităţii şi în consecinţă imposibilitatea achitării obligaţiilor financiare.
Intimata Autoritatea Rutieră Română - ARR a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată şi actele dosarului prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi raportat la prevederile legale incidente în cauză, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum s-a arătat, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie suspendarea executării măsurii dispuse prin procesele-verbale de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare cât şi a certificatelor de înmatriculare pentru microbuzele aparţinând societăţii reclamante, întocmite de către intimata Autoritatea Rutieră Română - Inspectoratul Rutier.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată şi republicată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum în mod constant a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se solicita o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că nu sunt îndeplinite în cauză cele două condiţii legale, respectiv nici cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de art. 2 lit. t) din lege şi nici paguba iminentă definită de dispoziţiile art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.
Astfel, susţinerile recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea actelor atacate, respectiv existenţa foilor de parcurs pentru transporturile efectuate de către cele două microbuze, nerespectarea procedurii de suspendare prevăzute de dispoziţiile OUG nr. 109/2005 ca şi normelor prevăzute de Ordinul nr. 1892/2006 sunt în fapt aspecte care vizează fondul cauzei şi care nu puteau fi analizate de către instanţa de fond întrucât acestea exced obiectului cererii de faţă, iar pe de altă parte, aspectele invocate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii acestora.
Nefondate sunt şi criticile vizând greşita apreciere a instanţei de fond, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente" întrucât invocarea imposibilităţii achitării ratelor rezultând din contractele de leasing încheiate pentru cele două microbuze, nefiind suficientă pentru a se reţine ca fiind îndeplinită această condiţie legală.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. G. S.A. Giurgiu împotriva Sentinţei civile nr. 6801 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1629/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1648/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
