ICCJ. Decizia nr. 166/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 166/2012
Dosar nr.3003/2/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 aprilie 2010, reclamantul K.J.P. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, anularea Deciziei nr. 194 din 03 martie 2010.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin Decizia atacată a fost sancţionat cu retragerea aprobării sale din funcţia de director general adjunct al SC K.D.L.A. SA, reţinându-se că în perioada de redresare financiară au fost efectuate plăţi de valori semnificative fără justificarea serviciului prestat către SC I.C.S.&S. Broker de Asigurări SRL şi către SC M.V. LTD şi, de asemenea, în aceeaşi perioadă a fost garantat şi plătit împrumutul de 107.000 euro acordat SC C.J.S.C.K.D.L. Ukraina de către reclamant.
În ceea ce priveşte plăţile făcute către cele două societăţi menţionate în actul de sancţionare, reclamantul a arătat că acestea s-au efectuat în baza unor contracte care au fost semnate de administratorii I.H. şi Z.C. şi au reprezentat plată în avans, astfel încât nu trebuia verificată prestarea serviciului.
În ceea ce priveşte plata împrumutului, de asemenea, s-a arătat că s-a încheiat un astfel de contract de împrumut, reclamantul împrumutând societăţii C.J.S.C.K.D.L. Ukraina suma de 100.000 euro. Împrumutul a fost garantat de SC K.D.L.A. SA în baza unui contract de garanţie semnat de aceiaşi administratori.
În concluzie reclamantul a arătat că persoanele care ar fi trebuit sancţionate erau administratorii firmei care au angajat societatea prin încheierea contractelor menţionate.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 701 din 1 martie 2011 a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Decizia 194 din 03 martie 2010, emisă de Comisia de Supraveghe a Asigurărilor.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte plăţile dispuse de către reclamant către societăţile I.C.S.&S. Broker de Asigurări SRL şi M.V. LTD deşi pârâta a afirmat că nu a fost dovedită prestarea serviciului dar, s-a reţinut că fiind vorba de contracte sinalagmatice, părţile sunt cele care stabilesc care dintre prestaţiile reciproce se execută mai întâi (serviciu contractat sau plata preţului). Chiar dacă se impunea ca încheierea contractului să se facă în termeni care să nu sporească pierderile societăţii, aceste aspecte ţin, însă de condiţiile încheierii contractului nu de plăţile efectuate în executarea lui. Or sub acest aspect apărarea reclamantului potrivit căreia nu a contribuit în niciun mod la încheierea contractului, acest act fiind semnat de administratorii firmei, este pe deplin întemeiată.
Astfel, Curtea a apreciat că, faţă de situaţia de fapt reţinută de organele de control, ceea ce ar fi trebuit sancţionat era încheierea contractului nu executarea lui.
După momentul încheierii contractului societatea, al cărei director general adjunct era reclamantul, avea o obligaţie de achitat şi, cât timp contractele de consultanţă rămâneau în fiinţă, nu era posibilă refuzarea plăţilor stipulate în respectivele acte.
În ceea ce priveşte contractul de garanţie a împrumutului, s-a constatat că reclamantul nu a participat la încheierea contractului din partea societăţii ci angajarea societăţii în respectivul contract s-a făcut de către aceiaşi administratori. Cum răspunderea contravenţională este personală, fiecare persoană fiind ţinută să răspundă doar pentru fapta proprie, sancţionarea reclamantului pentru încheierea respectivului contract apare ca nelegală.
Cât priveşte plata împrumutului, Curtea a apreciat că societatea avea obligaţia plăţii în baza contractului prin care s-a angajat să garanteze respectivul împrumut astfel încât reclamantul a dispus efectuarea unor plăţi care, până la anularea contractului de garanţie, sunt plăţi datorate de societate.
În argumentarea soluţiei date prima instanţă a mai reţinut că şi în condiţiile în care societatea se afla în procedura de redresare financiară nu se poate reproşa directorului general adjunct faptul plăţii unor sume datorate de societate, atâta timp cât angajarea datoriilor s-a făcut de către alte persoane.
În ceea ce priveşte neluarea măsurilor necesare pe perioada de redresare financiară, Curtea a constatat că această faptă omisivă nu se regăseşte şi în textul deciziei de sancţionare şi nu sunt detaliate în actul atacat măsurile pe care reclamantul ar fi trebuit să le ia şi nu le-a luat. Or nu se poate completa actul de sancţionare pe calea întâmpinării, cu temeiuri de fapt care nu se regăsesc în act.
Faptul că reclamantul era persoană semnificativă în cadrul societăţii nu este de natură să îl facă responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă în societate şi, cu atât mai puţin pentru faptele administratorilor societăţii.
În ceea ce priveşte temeiul de drept, respective dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. a), d) şi l) din Legea nr. 32/2000 şi dispoziţiile art. 39 alin. (3) lit. e) din acelaşi act normative Curtea a reţinut că faţă de multitudinea faptelor care ar putea să constituie contravenţii şi faţă de faptul că cele trei puncte din articol, reţinute în actul de sancţionare, fac trimitere, la rândul lor, la o multitudine de norme care ar putea fi încălcate, este imposibil de verificat dacă faptele reţinute în sarcina reclamantului constituie contravenţie şi care contravenţie anume.
De asemenea a apreciat că şi legiuitorul a reglementat contravenţiile la Legea nr. 32/2000 de o manieră haotică, înşiruind, într-un mod nesistematic texte de lege şi norme care ar putea fi încălcate, folosind formulări generale, vagi, de genul „încălcarea în orice mod a normelor adoptate în aplicarea legii", fapt care face ca aplicarea legii să fie imprevizibilă; cu toate acestea organul constatator avea obligaţia să individualizeze de o manieră clară textul de lege care reglementează regula de conduită ce se pretinde că a fost încălcată de către persoana sancţionată.
În ceea ce priveşte ambiguitatea textului de lege Curtea a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv (Hot. Ozturk c. Germaniei, Hot. Anghel c. României), prin care s-a reţinut că materia contravenţiilor aparţine dreptului penal în sensul autonom ce se desprinde din normele europene, chiar dacă statele membre au optat pentru reglementarea ei ca o ramură distinctă de dreptul penal.
În aceste condiţii, procedurii contravenţionale i se aplică dispoziţiile CEDO referitoare la garanţiile care trebuie să beneficieze o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale.
În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 7 din CEDO reclamantul nu poate fi sancţionat decât în baza unei legi care să îndeplinească condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate (v. cauza Cantoni c. Franţei şi S.W. c Regatului Unit).
Or faţă de modul vag de descriere a faptelor care sunt considerate contravenţii şi faţă de modul haotic de reglementare a sancţiunilor aplicabile, fără a se reglementa o minimă corespondenţă între sancţiuni şi contravenţii, fapt care lasă loc arbitrariului, organului administrativ fiindu-i lăsată o marjă de apreciere aproape nelimitată, Curtea a apreciat că legea în discuţie nu îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia de Supraveghe a Asigurărilor.
În motivarea cererii de recurs, pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă pentru următoarele motive:
- Prin Decizia nr. 194 din 3 martie 2010, s-a constatat faptul că „în perioada de redresare financiară pe bază de plan, au fost efectuate plăţi de valori semnificative, fără justificarea serviciului prestat către SC I.C.S. Broker de asigurare SRL. Aceste plăţi au contribuit la creşterea pierderii financiare a societăţii, precum şi a deficitului faţă de fondul de siguranţă, fiind încălcată obligaţia de a organiza şi desfăşura activitatea cu prudenţă şi profesionalism în concordanţă cu natura şi mărimea activităţii desfăşurate"
Instanţa de fond a motivat că fiind vorba de contracte sinalagmatice, părţile sunt cele care stabilesc care dintre prestaţiile reciproce se execută mai întâi, serviciul contractat sau plata preţului.
Arată recurenta că nu era relevant dacă plăţile au fost efectuate în avans sau ulterior prestării serviciilor ci faptul că serviciile nu au fost prestate niciodată - şi este obligatorie înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor.
- Prin Decizia contestată, s-a constatat faptul că a fost garantat şi plătit împrumutul de 107.000 euro acordat SC C.J.S.C.K.D. Ukraina de către K.J.P., director general la SC K.D.L.A. SA.
Se arată că în mod eronat instanţa de fond nu a reţinut răspunderea personală a d-lui K.J.P. şi în legătură cu temeiul de drept al deciziei de sancţionare, instanţa fondului a arătat că se află în imposibilitate să verifice dacă faptele reţinute în sarcina reclamantului - constituie contravenţie şi care contravenţie anume. A arătat instanţa de fond că legiuitorul a reglementat contravenţiile la Legea nr. 32/2000 de o manieră haotică, insinuând în mod nesistematic textele de lege şi norme, cu formulări generale, vagi, fapt care face ca aplicarea legii să fie imprevizibilă.
Arată recurenta că în practică instanţele judecătoreşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au analizat activitatea de control şi sancţionare desfăşurată în Legea nr. 32/2000, prin raportare la normele de drept comun privind regimul juridic al contravenţiilor, sancţiunile stabilite prin legea specială, cu caracter de sancţiuni principale.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 394 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Apărările intimatului-reclamant
Reclamantul-intimat K.J.P. a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.
Se arată că în mod judicios prima instanţă a reţinut că organele de control ar fi trebuit să sancţioneze încheierea respectivelor contracte, respectiv persoanele care au luat iniţiativa încheierii lor, iar nu executarea acestor convenţii, executarea sub forma plăţilor reprezentând doar un aspect inevitabil al încheierii contractelor menţionate, la care reclamantul-intimat nu a contribuit în niciun fel.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză există motive care să se încadreze în prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa admiterii recursului, casării sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 194 din 3 martie 2010 s-a dispus sancţionarea reclamantului K.J.P. cu retragerea aprobării sale din funcţia de director adjunct al SC K.D.L.A. SA - constatându-se faptul că „în perioada de redresare financiară pe bază de plan, au fost efectuate plăţi de valori semnificative, fără justificarea serviciului prestat către SC I.C.S. Broker de Asigurare SRL. Aceste plăţi au contribuit la creşterea pierderii financiare a societăţii, precum şi a deficitului faţă de fondul de siguranţă, fiind încălcată obligaţia de a organiza şi desfăşura activitatea cu prudenţă şi profesionalism în concordanţă cu natura şi mărimea activităţii desfăşurate"
Înalta Curte consideră că instanţa de fond a tratat într-o manieră simplistă problematica încadrării faptei pentru care este sancţionat reclamantul-intimat, apreciind că se află în imposibilitate de a verifica dacă sancţiunea este legală şi temeinică, nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe fondul cauzei (art. 3 C. civ.).
Interpretarea instanţei de fond este forţată în ceea ce priveşte imprevizibilitatea legii şi totodată beneficiul de care se bucură în această situaţie reclamantul.
Se remarcă faptul că în aceeaşi materie contravenţională instanţele judecătoreşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat soluţii, care au fost depuse cu titlu exemplificativ şi la instanţa de fond şi la cea de recurs.
În raport de cele arătate, pentru ca părţile să nu fie grevate de un grad de jurisdicţie, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate precum şi trimiterea cauzei spre rejudecare a aceleiaşi instanţe care va analiza fondul cauzei prin raportarea situaţiei de fapt la cea de drept reţinută de organul de control, precum şi de normele de drept incidente în legea generală OG nr. 2/2001, practica judecătorească în materie, argumentele prezentate în cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva Sentinţei nr. 701 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1656/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1662/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
