ICCJ. Decizia nr. 175/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 175/2012
Dosar nr. 11676/2/2009
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată şi hotărârea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 decembrie 2009, reclamanta SC N.T. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, suspendarea executării avizului pârâtei din 02 decembrie 2009.
În motivarea cererii reclamanta arată că prin actul atacat a fost aprobat anunţul privind retragerea acţionarilor SC A.R.A. SA în conformitate cu art. 206 din Legea nr. 297/2004 şi că acest act este nelegal întrucât în anunţ nu se precizează locul în care trebuie depuse acţiunile şi modalităţile de plată a acţiunilor, încălcându-se art. 74 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006.
Cât priveşte pagube iminentă, reclamanta a arătat că este posibilă privarea de un drept în mod nelegal fiind iminentă crearea unei pagube prin exercitarea acestei proceduri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 254 din 19 ianuarie 2010 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă că, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare, nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.
Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi având în vedere că nu s-au îndeplinit nici un fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de SC N.T. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 254 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 174/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 176/2012. Contencios → |
---|